24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialDiavolii din biserica

Diavolii din biserica

» Picturi ciudate, vechi
de 150 de ani, acopera o parte a peretilor bisericii din Runc

"Poftiti inauntru! Haideti, cu curaj!" ne invita nea Niculaie, clopotarul bisericii ortodoxe din Runc, judetul Alba, in timp ce deschide o usa ingusta care da intr-o incapere intunecata. Biserica, veche de cateva sute de ani, adaposteste unele dintre cele mai ciudate picturi din Transilvania: pe langa icoanele bizantine, cativa diavoli au fost pictati pe o panza speciala, care a fost apoi aplicata direct peste barnele din lemn ale peretilor.
Bisericuta din Runc a fost construita in 1733, dar a fost incendiata in 1848 de administratia austro-ungara a Transilvaniei, drept pedeapsa pentru faptul ca mai multi locuitori ai satului s-au inrolat in armata lui Avram Iancu. De fapt, in acel an au fost incendiate de austro-ungari mai multe alte lacasuri de cult din Apuseni, in incercarea de a elimina credinta ortodoxa a motilor.
Patru ani mai tarziu, bisericuta de la Runc a fost reconstruita. Din acea perioada dateaza si pictura din interior. Peretii au fost acoperiti cu o panza din canepa, tesuta de credincioasele din sat, peste care, doi mesteri zugravi, Ioan Cuc din Lupsa si Constantin Giurgescu din Runc, au realizat pictura.
Printre icoanele cu sfinti, cei doi mesteri au pictat si cateva scene cu diavoli. Una dintre ele reprezinta un diavol inlantuit de Sfantul Haralambie. Desi are toate detaliile prin care erau reprezentati diavolii in imaginarul colectiv al epocii- coarne si coada, personajul surprinde printr-o privire blanda si un chip realizat in maniera bizantina.
O alta pictura, situata fata in fata cu altarul, reprezinta "Judecata de apoi", in care cativa diavoli imping un grup de femei dezbracate spre gura unui balaur, care ar reprezenta "gura iadului". z
SPECIALISTUL
Expertul in pictura veche, Ioana Rustoiu, crede, insa, ca diavolul ingenuncheat de catre Sfantul Haralambie este personificarea ciumei. In ceea ce priveste a doua pictura, specialistul spune ca reprezinta "Judecata de apoi", dar ca plasarea scenei fata in fata cu altarul este neobisnuita. Specialistii spun ca, in general, diavolii erau reprezentati sub forma personajelor considerate dusmani ai comunitatii. De multe ori, acestia erau redati ca "jidani" sau turci.

Cele mai citite

Criza Ceuta zguduie Europa: UE convoacă summit de urgenţă după valul record de migranţi

Enclava spaniolă Ceuta, cu aproximativ 84.000 de locuitori, este una dintre cele două frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa, alături de MelillaUniunea Europeană...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă