Nu exista tara pentru batrani (No Country for Old Men)
Productia: SUA, 2007 Regia: Joel & Ethan Coen In distributie: Josh Brolin, Javier Bardem, Tommy Lee Jones, Woody Harrelson Distribuit de Ro Image 2000
Cum despre marele perdant al acelorasi Oscaruri, There Will Be Blood, vom vorbi la vremea intrarii lui pe ecranele romanesti, sa ne ocupam acum de revenirea fratilor Coen, aici pentru prima data creditati in tandem si ca regizori. No Country for Old Men vine la trei ani dupa ratatul si inutilul remake The Ladykillers si, adaptand un roman 100% negru al unuia dintre putinii clasici in viata ai literaturii americane, Cormac McCarthy (in al carui All the Pretty Horses s-a impiedicat nu de mult Billy Bob Thornton), se inscrie in galeria neo-noir atat de specifica celor doi frati din Minneapolis. Spre deosebire de mai tot restul filmografiei lor (exceptand poate extraordinarul Fargo), castigatorul Oscarului de anul acesta (ca si al premiilor pentru regie si scenariu adaptat) si, dupa multi, marele perdant al Cannes-ului 2007, este filmul in care jucausii Joel si Ethan au lasat deoparte trucurile si cinefilia care le infuzau de obicei povestile in favoarea unei simplitati/ esentializari demne de romanul de origine. Nu se vorbeste mult in No Country for Old Men si, in general, putinele lucruri spuse nu inseamna mare lucru. Lumea de frontiera a vestului texan – in care se intersecteaza, fatal si tragic, un serif batran si obosit (Tommy Lee Jones), un nimeni (Josh Brolin) care crede ca a dat norocul peste el cand, vanand in desert, gaseste la locul unui masacru o geanta plina cu bani si un ucigas platit cu ochii adormiti, o frizura caraghioasa si o persistenta si o rezistenta neomenesti (Javier Bardem, Oscar pentru rol secundar), precum si diverse, inevitabile victime colaterale – e una a tacerilor lungi, a privirilor dure, a armelor care tin loc de discursuri. Mai e si pustiul inabusitor, fetid, pe care imaginea in tonuri adesea galbui/prafoase a extraordinarului Roger Deakins, operatorul obisnuit al Coen-ilor, te face practic sa il simti in nari si plamani. La fel ca raceala inumana a monstrului venit parca din iad, de neoprit, incarnat de Bardem, hitman opac si cu atat mai inspaimantator prin faptul ca se sustrage oricarei explicatii sau logici. Ca o astfel de poveste nu se poate termina decat in sange, e evident. si fratii Coen articuleaza cu o raceala clinica mecanica dezastrului spre care se indreapta Llewelyn Moss (Brolin), individul obisnuit, nici tampit, nici prea destept, nici foarte las, nici prea curajos, care hotaraste sa incerce sa o stearga cu valiza cu bani. si daca ii vezi mizera si stearsa casa, placida viata de familie, cu o nevasta (Kelly Macdonald) boscorodind non-stop in timp ce amandoi pierd timpul in fata televizorului, n-ai cum sa nu il intelegi. Desi morala destul de transparenta a povestii din acest neo-western morbid si lent, ceva cu tentatia banului si dezumanizare, iti rasare destul de rapid in minte. Dar nu despre surprize e vorba in No Country for Old Men. Si nici despre subtilitate. Ci, vibrant, senzorial si ineluctabil, despre violenta, lacomie, sperante desarte, pierderea sufletului mai ales. Un film negru-taciune, cum ar veni, cu un final abrupt, eliptic si socant la care multi vor ridica nedumeriti din umeri, poate; dar care, retrospectiv, este singurul posibil pentru o astfel de istorie.
