Romania nu are planuri de viitor pentru ca politicienii autohtoni au fost mereu pusi pe capatuiala. Pentru ca in fruntea tarii sunt trimisi de 20 de ani oameni care fac lucruri de mantuiala. Pentru ca de 20 de ani aceiasi lideri politici sau discipolii lor bine antrenati se opun cu forta schimbarilor, modernizarilor, alinierilor la lumea civilizata. Pentru ca de 20 de ani Romania merge inainte doar impinsa de la spate de Occident. Pentru ca de 20 de ani politicienii romani se pierd in intrigi politice, conflicte inutile si razboaie personale. Pentru ca de 20 de ani a imparti puterea in Romania a insemnat nu a imparti raspunderea, ci a imparti coruptia. Pentru ca de 20 de ani elita politica autohtona a pus tara sub semnul fatalismului, indiferentei, superficialitatii. Pentru ca de 20 de ani politicienii au devenit anexe ale propriilor scaune si produc povesti cu gainari, mafioti si imbogatiti peste noapte. Pentru ca de 20 de ani nu lasa nimic in urma lor, iar intamplarile fericite ale istoriei noastre recente tin mai degraba de gesturi spontane decat de strategii bine puse la punct. Pentru ca cei mai cunoscuti lideri romani sunt aceiasi care de 20 de ani fac politica de portofel, nu politica de interes national.
Marele strateg al PSD, Viorel Hrebenciuc, face politica de 20 de ani, dar in urma lui ramane doar albumul "Eterna si fascinanta Romanie", care a costat aproape sase milioane de dolari in 1995, cand l-a comandat din pozitia sa de secretar general al Guvernului. Dupa marele finantator al PNL, Dinu Patriciu, deputat din 1990 pana in 2003, ramane compania kazaha Rompetrol, pe care a primit-o ca bonus pentru promovarea liberalismului in perioada guvernarii CDR, si pe care a vandut-o la timp pentru a putea deveni un filantrop bine temperat. Nici dupa baronii PDL Radu Berceanu, Adriean Videanu, Vasile Blaga, ajunsi in Parlament din 1990, nu ramane nimic in afara propriilor situatii bine consolidate.
Cei mai multi politicieni autohtoni gandesc pe termen scurt, fiindca sunt interesati mai mult de ascensiunea lor politica decat de evolutia tarii. Planurile lor de viitor se desfasoara intre doua campanii electorale si tot ceea ce fac in aceasta perioada are legatura cu parvenirea lor imediata sau cu perpetuarea legaturilor clientelare care le asigura lor si familiilor lor bunastarea. Cei mai multi politicieni autohtoni se ocupa de propria supravietuire politica si nu mai au timp sa se gandeasca la felul in care supravietuieste tara. Cei mai multi politicieni isi doresc puterea pentru ei insisi, fara sa le treaca prin cap ca ar trebui sa lase ceva in urma lor, nici chiar dupa ce s-au capatuit. Continua sa se zbata pentru functii importante, fara sa mai aiba necesitati imediate, fara sa aiba idealuri sau planuri pentru tara. Fericirea lor pare sa fie data doar de puterea pe care o detin. Ziarista franceza FranIoise Giroud, ajunsa ministru al Culturii in anii ’70, povesteste in "Comedia Puterii" ca a incercat multa vreme sa inteleaga ce-i face pe ministri atat de fericiti "ca sunt ministri indiferent de ceea ce spun ei", dar ca pana nu a avut propria experienta nu a reusit: "Este vorba de dilatarea Eului provocata de functie. Eul se umfla, se dilata, se etaleaza, se leagana, mangaiat, curtat, solicitat, fotografiat, insultat, caricaturizat, alimentat de tot arsenalul ce-l inconjoara, cu sentimentul importantei si al singuratatii sale".
Liderii politici romani nu-si recunosc astfel de orgolii, nici macar post factum, ei vor doar sa domneasca peste debandada institutionala autohtona cat mai mult posibil, consecventi in lipsa de consecventa, intepeniti in rutina, interesati mai mult sa fie placuti decat eficienti. De aceea planurile lor de viitor sunt de ordin personal, nu national.
