13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCum sunt chinuite animalele la Grădina Zoologică din Bucureşti

Cum sunt chinuite animalele la Grădina Zoologică din Bucureşti

O cămilă, singurul mascul al grădinii zoologice din Bucureşti, trece prin chinuri groaznice de fiecare dată când se mişcă prin cuşca cu o suprafaţă nu mai mare decât cea a unui apartament de două camere dintr-un bloc comunist. Animalul bolnav este extenuat pentru că e nevoit să se târască: nu îşi poate folosi membrele din faţă. Totul, sub privirile copiilor și părinților care vizitează ZOO Băneasa. Potrivit Digi24, sunt voci care spun că animalul e greşit diagnosticat şi că, în ritmul actual, nu se va mai face bine niciodată.

Suleyman, o cămilă din rasa bactrian, e de cinci ani la ZOO Băneasa. De mai bine de o lună, e nevoit să se târască şi să se împingă de picioarele din spate prin praf şi nisip pentru a ajunge la vasul cu apă sau la mâna de fân pe care i-o lasă îngrijitorii. În teorie, animalul bolnav primeşte tratament.

„Are o problemă, dar nu picioarele rupte. Are o pododermatită, ca o bătătură, e măricică. Nu are cum să nu resimtă o durere, disconfort, dar fiind pe tratament antiinflamator, analgezic, antibiotice (…) este în perioada de recuperare. Poate dura luni de zile. Este greu ca să fie ţinut imobilizat ca să îi grăbim vindecarea,” explică Ciprin Petrescu, medicul veterinar al Grădinii Zoologice Băneasa.

Cel mai optimist scenariu este că Suleyman se va face bine abia peste 7-8 luni. Alţi specialişti spun, însă, că dacă va continua acelaşi tratament, Suleyman nu se va mai face bine niciodată.

„Nu dermatita a dat afecţiunea, vorbim despre aparatul locomotor, nu se poate ridica în picioare. posibil să fie o carenţă alimentară, de minerale. posibil să fie o afecţiune articulară. Posibil să fie o luxaţie. Ar trebui intervenit,” spune Alexandra Farcaş, specialist în medicină veterinară.

„Se consideră utilă o metodă conservatoare, nu stresez animalul,” adaugă Ciprin Petrescu. În timp ce specialiştii dezbat problema medicală, greutatea cu care se mişcă Suleyman stârneşte deopotrivă mila şi revolta vizitatorilor. „E ceva înfiorător, săracul. Cum să îl lase aşa? Există o taxă la intrare pentru fiecare vizitator, iar banii aia ar trebui folosiţi să trateze animalele,” zice un vizitator.

În 2007, ZOO Băneasa a fost implicată într-un scandal, după moartea elefantului Gaia. Conducerea Grădinii Zoologice ar fi apelat la câinii Jandarmeriei pentru a forţa elefantul să intre în padocul de iarnă. Elefantul ar fi alunecat în timp ce încerca să scape din colţii câinilor şi şi-a rupt piciorul. 24 de ore s-au chinuit zadarnic autorităţile să o ridice pe Gaia de jos. A fost, însă, prea târziu. Gaia a murit, a fost tranşată, iar ulterior incinerată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă