16.1 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialCum să alegi corect blatul de bucătărie

Cum să alegi corect blatul de bucătărie

Blatul de bucătărie a devenit piesa centrală în amenajarea bucătăriei, căpătând în ultima perioadă o importanţă tot mai mare.

„Blaturile din materiale compozite, turnate în suprafaţă continuă cu chiuveta de bucatărie fac diferenţa faţă de blaturile unde se încastrează chiuvete din diferite materiale. Acestea oferă un design exclusivist, linii continue şi, nu în ultimul rând, o întreţinere simplă, facilă şi rezistentă în timp”, a declarat Camelia Olesen, Director Executiv al Kuma România.

Potrivit afirmaţiilor sale, blatul de bucătărie trebuie ales în funcţie de trei criterii foarte importante.  Astfel, posibilitatea de personalizare a dimensiunilor, a locului de poziţionare a lavoarului şi a plitei este foarte importantă. Doar astfel bucătăria va avea designul dorit şi va putea fi uşor de folosit si întreţinut.

Materialul blatului şi calitatea acestuia sunt, de asemenea, foarte importante. Astfel, pentru a nu exista neplăceri, clienţii ar trebui să se asigure că acesta are compoziţia şi rezistenţa indicată de producător.

„În acest moment, ne confruntăm în România cu produse contrafăcute, care nu sunt realizate din materiale naturale. Pentru a se asigura că blatul cumpărat este realizat conform, aceştia trebuie să ceară certificatul de conformitate al produsului şi atestatul de calitate”, a mai spus Camelia Olesen.

Raportul calitate-preţ este, de asemenea, un factor foarte important de luat în seamă. Potrivit reprezentantei companiei, românii înţeleg tot mai mult că produsele de calitate au preţuri mai ridicate, însă aduc cu sine şi avantaje şi durabilitate mai mare comparativ cu cele low-cost.

În ceea ce priveşte materialele alese tot mai des pentru un blat premium de bucătărie, Camelia Olesen indică granitul, quartz-urile naturale mixate cu sticlă şi cele din scoici sidefate Pearl. Când vine vorba de culorile alese de români, aceştia mizează pe nuanţe de beige, wenge şi alb.

Pentru a răspunde cerinţelor clienţilor care îşi doresc o amenajare ce iese din tipare şi care este, în acelaşi timp, de calitate, Kuma a creat conceptul KUMA Bucătărie Special.

“Pragmatismul nordic danez se îmbină armonios cu latinismul nostru în crearea acestor concepte de bucătărie speciale ce se disting prin forme exclusiviste – latura creaţională a arhitecţilor români fiind foarte cunoscută. Adresabilitatea acestor concepte este către un client modern, cu viziune, pentru care confortul şi funcţionalitatea sunt mai mult decat simple cuvinte”, a mai afirmat Camelia Olesen.

Produsele Kuma, atestate CE şi testate temeinic

Reprezentanta companiei a subliniat, de asemenea, toate produsele Kuma sunt atestate CE, fie că sunt destinate pieţei locale, sau celei internaţionale. Această atestare garantează că produsele au fost realizate exact aşa cum scrie în catalog. În plus, clienţii pot vedea testele la care au fost supuse, dar şi rezultatele pentru fiecare material în parte, pentru a avea toate detaliile despre produsul achiziţionat.

„Toate grupele de materiale pentru blaturi de bucătărie Kuma au trecut cele 9 teste CE: printre ele fiind rezistenţa la produse chimice şi agenţi de pătare, rezistenţa la zgâriere, la abraziune, la variaţii de temperatură, la căldură uscată şi durabilitatea produsului în sine”, a mai adăugat aceasta.

În acest moment, în gama Kuma pot fi găsite blaturi de bucătărie din 9 tipuri de materiale (granit, granulon, graphalit, grasolit, quartz, glass, terazzo, pearl şi Rector) şi în peste 60 de nuanţe, răspunzând astfel exigenţelor tuturor clienţilor. 

Produsele Kuma pot fi găsite pe site-ul www.kumaromania.ro şi în showroom-uri specializate precum Delta Design, Romstal, Piastrelle, Pazo Group, Ambient, etc.

Produsele Kuma pot fi găsite în showroom-uri specializate pe băi precum Delta Design, Romstal, Piastrelle, Pazo Group, Ambient, dar şi în magazine mici, exclusiviste din ţară, specializate în băi şi bucătării. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.kumaromania.ro.

 

 

Cele mai citite

Procurorii și polițiștii continuă operațiunea “Jupiter”. Peste 150 de percheziții într-o singură zi

Operațiunea "Jupiter", pe care procurorii și polițiștii o derulează în această perioadă pe întregul teritoriu al României, a inclus, doar în ziua de miercuri,...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă