12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCum renaşte învăţământul în limba germană în Transilvania

Cum renaşte învăţământul în limba germană în Transilvania

Germana a devenit cea de-a doua limbă studiată preferată de părinţi, în detrimentul francezei.

Învăţământul în limba germană renaşte la Cluj. Interesul tot mai mare al părinţilor pentru studiile în limba germană este justificat de trei factori. Primul este reprezentat de saşii ardeleni, care încep să se întoarcă în „Heimat”-ul lor, adică în ţinuturile lor natale. În general, este vorba de persoane realizate, care au propriile lor afaceri şi care se întorc în România, ţară din care au fost goniţi de către comunişti sau de sărăcia şi in stabilitatea primilor ani de tranziţie. Apoi, este vorba de numărul relativ ridicat de manageri, ingineri sau alţi specialişti din Germania, Austria ori Elveţia care muncesc în conducerile unor mari companii.

Iar cel de-al treilea factor care a contribuit la resuscitarea interesului pentru limba germană este reprezentat de numărul mare al firmelor din ţările germanofone care activează în Transilvania. Iar cunoaşterea limbii germane reprezintă o bună oportunitate de avansare în carieră pentru tinerii angajaţi în aceste companii. Însă în multe comunităţi numărul profesorilor de limba germană este mai mic decât interesul părinţilor, astfel că şcolile care oferă educaţie în limba lui Kant sunt efectiv asaltate de cereri de înscriere.

O tradiţie bogată

Învăţământul în limba germană din Cluj are o tradiţie impresionantă. Primele şcoli au fost fondate în Evul Mediu, de către coloniştii germani stabiliţi în Transilvania după Marea Invazie Mongolă din 1241. Sute de ani, şcolile germane au fost considerate drept cele mai bune din Transilvania, după cum arată un studiu realizat de savantul român George Bariţiu, în secolul XIX. În prezent, în Cluj există toate nivelurile de educaţie, de la grădiniţă şi până la postdoctorat. Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică oferă o gamă largă de studii în limba germană, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară oferă studii în engleză şi în franceză, dar şi cursuri opţionale în limba germană. La nivelul claselor primare, gimnaziale şi liceale, există Colegiul George Coşbuc care are o linie bine consolidată de studiu în limba germană. De asemenea, la Cluj, a apărut prima şcoală cu predare exclusiv în limba germană, Kinderland. Aceasta cuprinde o grădiniţă care funcţionează de 11 ani şi o şcoală primară autorizată în august 2013, care şi-a deschis porţile de curând. „Şcoala noastră oferă o mare oportunitate copiilor care provin din familii din Germania, Austria, Elveţia, Luxemburg ori Belgia, ţări în care germana are statut de limbă oficială. Se adresează şi copiilor care provin din familii cu origini săseşti ori şvăbeşti din România sau din familii mixte şi, în general, tuturor micuţilor care vorbesc ori care doresc să în­veţe limba lui Goethe”, spune directoarea şcolii, Olimpia ­Turcu.

Interes tot mai mare

Interesul este crescut pentru educaţia în limba germană, iar această tendinţă se manifestă în dauna educaţiei în limba franceză. Cu toate acestea, franceza rămâne o limbă îndrăgită şi cunoscută de ardeleni, chiar dacă ea este preţuită de persoane mai în vârstă. Sociologii spun că declinul francezei este un fenomen recent, care poate fi explicat atât prin faptul că investiţiile franceze au ocolit de multe ori Transilvania, deci oportunităţile de carieră oferite de cunoaşterea acestei limbi sunt mai reduse, dar şi prin ostilitatea nejustificată manifestată constant de presa franceză din ultimii ani la adresa românilor. „Franţa a încetat să mai fie privită drept sora mai mare a României. Tot mai des, ea are imaginea unei ţări arogante nejustificat, care încearcă să plaseze România într-o situaţie de inferioritate, din cauze care ţin uneori de competiţia politică internă din Franţa”, spune sociologul Mircea Curea.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă