După doi ani în care poetul Laurian Stănchescu a strâns semnături, a fost în audienţă la Paris, a parcurs pe jos 2.000 de kilometri şi a întocmit un dosar complex, autorităţile franceze au acceptat ca osemintele lui Constantin Brâncuşi să ajungă în Hobiţa natală.
În 2010, poetul şi eseistul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor, a iniţiat o campanie de strângere de semnături, la Târgu Jiu, pentru a aduce la Hobiţa osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi. Acesta a fost punctul de pornire. Au urmat memorii la preşedinţia Franţei şi o întâlnire de 40 de minute cu consilierul primarului Parisului, Brâncuşi fiind înmormântat la Montparnasse.
“La dosar am ataşat şi 126 de semnături ale urmaşilor lui Brâncuşi în care aceştia se arată de acord cu repatrierea. Văzând documentul, consilierul ne-a spus că nici o ţară din lume nu se poate opune dacă rudele sunt de acord cu acest demers”, spune Stănchescu. Tot la dosar mai există o hârtie oficială semnată de Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, în care arată că sprijină iniţiativa.
Stănchescu susţine că începerea efectivă a repatrierii este foarte aproape: “primăria din Paris ne-a mai cerut un singur lucru: un document autentificat care să ateste că mai sunt în viaţă două rude de sânge ale artistului. Am găsit doi stră-strănepoţi Dumitru şi Nicolae Brâncuşi, doi ingineri care mâine vor merge la notariat pentru ultimele formalităţi”, ne explică Stănchescu.
Ultima dorinţă, nerespectată
Constantin Brâncuşi s-a născut în 1876 în satul Hobiţa din judeţul Gorj, o zonă bogată în tradiţii. În 1903, artistul a ajuns la Munchen iar de acolo a plecat spre Paris fiind admis la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. Până în 1914, Brâncuşi a participat cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.
În 1914, Brâncuşi a deschis prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care s-a bucurat de un enorm succes. Brâncuşi a participat la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda şi Anglia.
Deşi a cunoscut un succes extraordinar, Brâncuşi şi-a dorit, mereu, să revină în ţară. În 1957, la Paris, îi spune preotului Teofil la că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.
Brâncuşi a dorit să cedeze statului român 230 de lucrări, 46 de desene şi 1.600 de fotografii şi să se întoarcă acasă. La 28 februarie 1951 s-a discutat acest aspect în şedinţa Academiei Popualre Române. Dorinţa lui Brâncuşi a fost repinsă la cererea lui George Călinescu, Mihail Sadoveanu, A. Toma, Alexandru Graur, Iorgu Iordan. În acest fel, România refuza pentru totdeauna să primească moştenirea artistică a lui Brâncuşi.
Abia în 1952, Brâncuşi cere să primească cetăţenia franceză şi donează opera statului francez probabil cu intenţia într-un fel la adăpost.
Presa a relatat că unicul fiu al marelui sculptor Constantin Brancuşi crede că deshumarea tatălui său şi aducerea rămăşiţelor pământeşti în România nu ar fi un gest creştinesc şi ar încălca ultima dorinţă a marelui artist. Este vorba de John Moore, despre care se presupune că ar fi venit pe lume din relaţia lui Brancusi cu pianista Vera Moore. Laurian Stănchescu spune că Brâncuşi nu a avut nici un fiu, artistul nemenţionând nicăieri existenţa unui astfel de copil.
