12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCum ar putea ucide, în RUSIA, opera lui KANT

Cum ar putea ucide, în RUSIA, opera lui KANT

O dispută care a avut ca temă opera filosofului german Immanuel Kant a căpătat accente dramatice între doi ruşi, atunci când unul dintre ei a tras mai multe focuri de armă asupra interlocutorului său, rănindu-l în zona capului, a anunţat luni poliţia din Rostov-pe-Don, un oraş din sud-vestul Rusiei, transmite Mediafax.

Întorcându-se acasă, seara târziu, victima acestui atac, un bărbat în vârstă de 28 de ani, s-a oprit la o băcănie pentru a cumpăra bere, informează AFP.

În timp ce stătea la coadă, el şi un alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, “au început să se certe privind opera şi meritele lui Immanuel Kant”, se afirmă în comunicatul poliţiei locale.

Încercând să determine care dintre ei era “cel mai mare admirator al filosofului german, cei doi au început să se bată”.

Unul dintre ei a scos un pistol şi “a tras de mai multe ori” asupra interlocutorului său, înainte de a fugi.

Victima, rănită în zona capului, a fost spitalizată.

Potrivit Reuters, viaţa sa nu a fost pusă în pericol. Agresiunea a fost comisă cu gloanţe de cauciuc.

Agresorul a fost găsit la scurt timp după aceea de poliţie, care a deschis o anchetă, în care bărbatul este acuzat de “agresiune şi vătămare cu premeditare”.

Immanuel Kant, autorul volumului “Critica raţiunii pure”, s-a născut şi a trăit la Königsberg, actualul oraş Kaliningrad, o enclavă rusă aflată la porţile Uniunii Europene, între Polonia şi Lituania. Kant reprezintă o figură centrală în filosofia modernă. Potrivit Reuters, mulţi ruşi adoră să discute despre filosofie şi istorie, adeseori în timp ce consumă alcool, însă astfel de discuţii se sfârşesc foarte rar cu împuşcături.

În decembrie 2010, o ceartă pe tema existenţei lui Dumnezeu între patru ruşi, în stare de ebrietate după ce au băut un litru de alcool pur, s-a încheiat cu moartea a doi dintre ei.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă