25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialCrimă la Psihiatria din Bacău

Crimă la Psihiatria din Bacău

Un pacient de 54 de ani a fost omorât în bătaie de un coleg de salon, iar un altul a suferit leziuni grave, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău. Poliţia şi conducerea unităţii medicale au declanşat o anchetă în acest caz.

Potrivit conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, incidentul s-a petrecut, luni după-amiază, într-unul din saloanele Secţiei de Psihiatrie, într-un moment în care pacienţii erau nesupravegheaţi de către personalul medical, care făcea schimbul de tură, informează Mediafax.

O infirmieră a fost cea care i-a găsit pe cei trei bărbaţi plini de sânge, fiind alertată de zgomotele care se auzeau dinspre salon. Unul dintre pacienţi, un bărbat de 54 de ani, era în stare foarte gravă, fiind solicitată intervenţia unei Ambulanţe. Echipajul medical sosit la faţa locului nu l-a mai putut salva pe bărbat, astfel că a fost declarat decesul acestuia.

Cel de-al doilea pacient bătut cu pumnii şi picioarele, în special în zona feţei, a fost transportat la Secţia de Neurochirurgie unde, în urma investigaţiilor medicale, s-a constatat că a suferit o fractură de piramidă nazală şi traumatism facial, fiind transferat ulterior la Secţia de Terapie Intensivă.

"Este un eveniment tragic, consumat între trei pacienţi cu afecţiuni psihice severe. După incident, atacatorul, un bărbat de 64 de ani, a fost supravegheat pe tot timpul nopţii, fără a fi însă imobilizat. În acest sens, s-a solicitat personal medical suplimentar, toată lumea fiind cu ochii pe el. În cursul zilei de astăzi (n.r.-marţi) va fi externat pentru o expertiză medico-legală, în vederea transferării la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi”, a declarat, marţi, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga.

Anunţaţi de către conducerea spitalului, poliţiştii şi procurorii au declanşat cercetări în acest caz. Totodată, conducerea unităţii medicale din Bacău a început propria anchetă internă pentru a stabili dacă personalul medical şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în funcţie de care vor fi stabilite şi eventualele sancţiuni.

Cele mai citite

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...

Gabriela Firea vrea să facă metrou până în orașul Voluntari, unde e primar soțul, Florentin Pandele

Gabriela Firea anunță că, dacă va fi din nou aleasă primar general al Capitalei, va prelungi metroul din București până în orașul Voluntari, unde...

Charles Leclerc câștigă Marele Premiu al Principatului Monaco

Pilotul monegasc Charles Leclerc, reprezentând echipa Ferrari, a obținut duminică prima sa victorie în carieră în Marele Premiu al Principatului Monaco, marcând astfel a...
Ultima oră
Pe aceeași temă