22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialConstănţenii îşi construiesc garduri din cetăţile antice

Constănţenii îşi construiesc garduri din cetăţile antice

Sătenii distrug cetatea Sacidava, aflată pe raza localităţii Rasova, pentru a folosi pietrele în propria ogradă.

Conform declaraţiei directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa ­(MINAC), dr. Gabriel Custurea, banii nu vor ajunge nici pentru plata salariilor angajaţilor Muzeului, dar alte fonduri vor fi obţinute din activităţi suplimentare, în special descărcare de sarcină arheologică. „Noi am primit o subvenţie, atâta cât am primit, care nu acoperă salariile. Şi atunci trebuie să muncim în afara celor ştiute ca să ne acoperim salariile şi toate cheltuielile curente şi de material. Anul trecut ne-am autofinanţat în proporţie de 60%”, ne-a explicat şeful cel mare al muzeului constănţean, supărat că şi lucrările la autostradă, acolo unde arheologii au avut de muncă, nu glumă, se vor încheia anul acesta.

Custurea a mai precizat că instituţia muzeală pe care o conduce a primit aproape 1,1 milioane de lei, dar că are nevoie pentru a supravieţui de 3 milioane de lei. Acesta ne-a mai spus că şi anul acesta vor fi deschise cercetării cele 8 şantiere arheologice unde lucrează experţii MINAC, urmând ca arheologi constănţeni să participe şi la campaniile de pe şantierele Histria şi Adamclisi, unde cercetarea se face în colaborare cu alte instituţii de profil din ţară.

Totodată, directorul MINAC a spus că anul acesta va încerca redeschiderea şantierului arheologic de la Sacidava (Rasova) deoarece din zidurile cetăţii au început să fie luate bucăţi mari de piatră. “Sătenii tot scot piatră de acolo. Românul s-a născut constructor. De garduri. Dacă nu-l redeschidem, dacă nu văd mişcare în zonă, dacă nu văd un oarece control, vor muta cetatea în curţile lor. Sunt pietre mari smulse din ziduri”, a explicat acesta necesitatea redeschiderii şantierului arheologic de la Sacidava specificând că autorităţile locale le-au dat tot concursul în acest sens. 

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă