16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialConsiliul Naţional de Integritate avertizează asupra modificărilor Codului Penal

Consiliul Naţional de Integritate avertizează asupra modificărilor Codului Penal

Consiliul Naţional de Integritate, în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, atrage atenţia cu privire la faptul că proiectele de modificare a Codului Penal şi a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor vor avea ca efect dezincriminarea conflictului de interese în materie penală, precum şi excluderea competenţei Agenţiei de a verifica respectarea regimului juridic privind conflictul de interese de către parlamentari, în conformitate cu dispoziţiile Legii 176/2010, se arată într-un comunicat al Consiliului.

De asemenea, Consiliul Naţional de Integritate solicită aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13.11.2013, potrivit căreia „Senatul în plenul său are obligaţia de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate”. Consiliul apreciază faptul că respectarea ordinii juridice în statul de drept este o obligaţie care incumbă Parlamentului României, în calitatea sa de autoritate legiuioare.

Citeşte şi: Kovesi: Riscăm să nu-i mai putem ancheta pe parlamentarii corupţi

Conform informaţiilor transmise de Agenţia Naţională de Integritate, până în prezent, A.N.I. a sesizat parchetele competente în 137 de cazuri privind posibila săvârşire a conflictului de interese penal, dintre care 27 de parlamentari (în 8 cauze parchetul a trimis dosarul la instanţă) şi 79 de aleşi locali (6 preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, 22 consilieri judeţeni, 24 consilieri locali, 27 primari şi viceprimari). Acest istoric de cazuri, apreciat în rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, poate fi anulat în condiţiile adoptării amendamentelor la Codul Penal.

Consiliul Naţional de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnaţi de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, precum şi reprezentanţi ai funcţionarilor publici.

Cele mai citite

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...
Ultima oră
Pe aceeași temă