Vladislav Surkov, arhitectul puterii putiniene, este un mare cinic, foarte reprezentativ pentru clasa conducătoare rusă, care nu se distinge de strămoşii sovietici.
La ultima întâlnire din 19 octombrie, de la Berlin, cu ocazia întâlnirii numită „format Normandia”, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu cancelarul german, Angela Merkel, cu preşedintele francez, Fran-çois Hollande, şi cel ucrainean, Petro Poroşenko.
El era acompaniat de „consilierul său special” Vladislav Surkov, care face obiectul unei interdicţii de sejur în ţările membre ale UE. Putin a silit Germania să ceară administraţiei de la Bruxelles o autorizaţie specială pentru preţiosul şi turbulentul său consilier.
Sforarul din Crimeea
Surkov nu este fitecine. Este factotum la Kremlin şi, în prezent, acest ideolog al liderului rus este însărcinat cu conflictele mai mult sau mai puţin îngheţate pe care Rusia le foloseşte când şi cum doreşte pentru propriul interes. Şi când este vorba despre Abhazia sau de Osetia de Sud, pe care Moscova le-a smuls Georgiei în 2008, lui Surkov trebuie să i te adresezi.
Omul este foarte activ în Ucraina după 2014. S-a aflat în spatele manifestaţiilor rusofonilor, pretext pentru intervenţia „omuleţilor verzi” în Crimeea. A consiliat în secret separatiştii din Donbas, în estul Ucrainei. În timpul negocierilor acordurilor de la Minsk, a făcut naveta între cei patru negociatori – Merkel, Putin, Hollande şi Poroşenko – şi şefii rebelilor.
Ca recunoştinţă pentru misiunea îndeplinită, Surkov a primit „Premiul Crimeea”, o decoraţie veche ce datează din epoca împărătesei Ekaterina a II-a, relansată în 1942 „pentru apărarea Sevastopolului”.
„Consilierul special” a cunoscut şi orele sale de disgraţie, pentru exces de abilitate, convingeri cu geometrie variabilă sau absen-ţa convingerilor şi nu este singurul care a servit mai mulţi stăpâni, de la Boris Elţin la Vladimir Putin, trecând şi pe la Dmitri Medvedev. Biografia sa oficială nu spune, dar el este născut Aslambek Dudaiev, în 1964, după numele tatălui său de origine cecenă. După separarea de părinţi când avea 5 ani, el preia numele mamei sale şi prenumele Vladislav. Şi-a întrerupt studiile superioare la începutul anilor 1980 pentru a face serviciul militar în Ungaria, unde a cooperat cu serviciul militar sovietic de informaţii. La căderea URSS, lucra cu Mihail Hodorkovski într-o bancă. Dacă nu a devenit la fel de bogat ca oligarhul, şi-a asigurat în schimb viitorul.
Cecenul din centrul puterii
Cariera sa a luat o nouă turnură când a intrat în administraţia prezidenţială odată cu venirea lui Putin. Este în centrul puterii, într-o administraţie de circa 2.000 de birocraţi, cu sediul în Vechea Piaţă din Moscova, în clădirile care adăposteau altădată aparatul Comitetului Central al Partidului Comunist sovietic.
Surkov devine ideologul regimului şi lui i se datorea-ză conceptele „democraţia suverană” sau „democraţia dirijată”, „verticala puterii”, care justifică turnura autoritară după haosul anilor Elţin. Surkov nu se limitează la idei. A creat instrumentele puterii, Partidul Rusia Unită şi organizaţia acestuia de tineret, Naşîi (Ai noştri), pe modelul Komsomolului sovietic, şi Partidul Rusia Justă, de asemenea fidel Kremlinului, dar care dă iluzia pluri-partidismului. Surkov este şi unul din promotorii proiectului Silicon Valley rusesc, la periferia Moscovei.
În exterior, Surkov este un „mare rus”, susţinător al „spaţiului rus” care merge dincolo de frontierele Rusiei. Unul din foştii colegi din administraţia prezidenţială, Boris Rappoport îşi aminteşte că apăra „expansiunea ca tendinţă naturală a oricărui stat demn de acest nume”.
Într-o carte publicată în 2009, Surkov descrie ca pe o stare naturală omniprezenţa corupţiei în viaţa rusă: „Criminalitatea şi corupţia joacă acelaşi rol în construcţia socială ca şcoala, poliţia şi morala. Eliminarea lor duce la haos.“
