12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCod galben de ploi până luni dimineaţa

Cod galben de ploi până luni dimineaţa

Duminică dimineaţa a intrat în vigoare atenţionarea meteo – cod galben de ploi pentru 16 judeţe din Moldova şi Carpaţii Orientali. În Bucureşti a început să plouă torenţial de la primele ore ale dimineţii, informează Hotnews.

Intervalul vizat este 4 iulie, ora 09.00 – 5 iulie, ora 09.00. În această perioadă, în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali (inclusiv Carpaţii de Curbură), cantităţile de apă depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Atentionările şi avertizările meteorologice se vor actualiza la fiecare şase ore, în funcţie de durată şi de gravitatea fenomenelor prognozate.

Premierul Emil Boc va fi prezent duminică în judeţul Suceava, în zonele afectate de inundaţii, iar apoi va participa la şedinţa Comandamentului pentru situaţii de urgenţă, de la Prefectura Suceava.

Premierul Emil Boc  va ajunge la ora 13.00 în localitatea suceveană Zvoriştea, unde au fost inundate aproximativ o sută de case.

 

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă