24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialCluj Napoca: cool, trendy,
 cosmopolit

Cluj Napoca: cool, trendy,
 cosmopolit

E un fel de James Bond al oraşelor din România: cool, trendy, cosmopolit şi, mai presus de toate, chipeş. Cluj Napoca este un oraş frumos, fotogenic. Nu ştiu dacă se trage de la oameni, de la clădiri, de la locul unde este situat sau de la toate acestea la un loc, însă Clujul atrage ca un magnet şi, odată ajuns acolo, nimeni nu mai vrea să plece.

Oraşul de pe Someş pare a fi cel mai vânat loc de investiţii al europenilor şi nu numai. Seriozitatea oamenilor, caracterul lor integru, vorba domoală, tipic ardelenească, au făcut din Cluj principalul pol al capitalului străin în România, după Bucureşti. Însă acest articol nu este despre afaceri. Ci des­pre bucuria de a petrece o zi sau o săptămână aici. Locuri de distracţie sau relaxare, hoteluri cochete, cafenele îmbietoare, cluburi zbuciumate sau buticuri ele­gante, toate trebuie să fie pe agenda oricărui turist ce vizitează Clujul. De pe dealul Feleacului coborâţi încet înspre centru, făcând un ocol pentru a vizita grădina botanică, savant amenajată cu specii de pe toate continentele, savuraţi apoi un capucino adevărat la o cafenea din Piaţa Unirii şi luaţi masa la un restaurant tra­diţional: mâncarea românească sau recomandabil ungurească nu pot lipsi din meniu.

Sau, şi mai bine: varza à la Cluj. Numele spune totul. Spre după-amiază intraţi într-o librărie bine apro­vizionată, faceţi turul magazinelor de haine, importate direct din Occident şi mai luaţi o ciocolată caldă într-o cafenea cu nume de compozitor austriac. Teatrul Naţional sau Opera de Stat au piese şi montări pentru toate gusturile. Iubitor de artă să fiţi! Şi dacă nu vă pasionează genul, există baruri unde puteţi să vă faceţi plinul cu băuturi spirtoase, înainte de a ataca marile cluburi din oraş, ce vă vor ţine ocupaţi până la primele ore ale dimineţii.

Distracţia nocturnă în Cluj este la ea acasă. Cluburi şi discoteci există în toate cartierele, însă acum o să citiţi doar despre două, poate cele mai reprezentative. La crème de la crème este Clubul Obsession, un loc ce s-ar putea regăsi în forma actuală şi la Ibiza şi la Londra. Este unul dintre cele mai mari din ţară şi, în fiecare weekend, găzduieşte nume mari din tagma DJ-ilor români sau străini. Îmbrăcaţi-vă smart elegant şi rezervaţi înainte o masă. Nu uitaţi să vă alimentaţi cardul înainte, nu pentru că preţurile ar fi exorbitante, ci pentru că vă veţi simţi atât de bine, încât o să consumaţi în neştire.

Dacă zbuciumul din Obsession nu vă este pe plac, mutaţi-vă, da, chiar în aceeaşi seară, în Clubul Diesel: liniştit, elegant, dar şi sălbatic, atunci când clienţii o cer. La Diesel puteţi comanda cele mai fanteziste cockteiluri, puteţi asculta muzică live cu cele mai bune trupe ale momentului şi puteţi să vă rupeţi pantofii dansând pe hituri greceşti sau latino. Se spune că la Diesel intri la apusul soarelui şi ieşi la răsăritul lui, asta şi pentru că în club, la nivelul străzii, se află o cafenea, iar distracţia propriu-zisă se întâmplă la subsol, în vechile pivniţe şi catacombe ale oraşului. La ieşire taxiurile aflate mereu la datorie vă duc, la preţuri minime, spre hotel. Şi apropo de hotel, Clujul are de toate la acest capitol, iar curăţenia, bunele intenţii ale gazdelor şi comportamentul ireproşabil al personalului, plus serviciile „ca afară” vă pot convinge să staţi mai mult decât plănuiţi iniţial.

Clujul e un oraş universitar.

Când sunt studenţii în oraş, aproape tot timpul în afară de perioada vacanţei de vară, e sărbătoare în fiecare zi. Şi acest lucru explică cu vârf şi îndesat de ce barurile şi cluburile sunt pline tot timpul… dar şi bibliotecile din oraş, sălile de concerte şi chiar sălile de cursuri. În Cluj studenţii învaţă şi se distrează, şi mulţi tineri din ţară, dar şi din străinătate s-au format ca intelectuali în oraşul de la poa­lele Feleacului. Atmosfera de Oxford sau Cambridge se simte în campusurile universitare şi peste tot prin oraş. Primăvara sau toamna, când se abat ploile peste Cluj, este chiar frumos.

Cele mai citite

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

Românul ucis în Congo, Cosmin Samolinschi, avea doar 22 de ani

O tragedie a avut loc în Congo. Un cetățean român, Cosmin Samolinschi (22 ani), a fost ucis, iar alți doi români au fost răniți. Un...

Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate

Danemarca și Slovenia au terminat la egalitate, scor 1-1. Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen în minutul 17, dar slovenii au reușit să egaleze...
Ultima oră
Pe aceeași temă