19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialCipru: Parlamentul va decide azi asupra planului de salvare a ţării

Cipru: Parlamentul va decide azi asupra planului de salvare a ţării

Parlamentul cipriot va hotărâ astăzi în cadrul unei şedinţe soarta Ciprului. La Nicosia vor avea loc dezbateri pe marginea unui plan care prevede un împrumut de 10 miliarde de euro în schimbul unor măsuri drastice de austeritate, relatează AFP, citat de Agerpres.

Ministrul cipriot de finanţe, Haris Georgiades, a recunoscut luni că lucrurile vor fi ”foarte dificile” pentru Cipru, din cauza măsurilor impuse de către creditorii Nicosiei – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Dar, fără acest program de măsuri, Ciprul riscă să se prăbuşească total din punct de vedere economic şi să fie nevoit să iasă din Zona euro, ceea ce, a subliniat ministrul, ar fi ”dramatic”.

Vezi şi Olanda: Regele Wilhelm Alexander se urcă pe tron, după abdicarea Reginei Beatrix

Planul trebuie ratificat înainte ca Ciprul, aflat în pragul falimentului, să poată primi prima tranşă din cele 10 miliarde de euro. Parlamentul, care va începe să examineze marţi planul, ar putea să se pronunţe chiar în aceeaşi zi, dar este posibil ca votul să întârzie, dacă dezbaterile se prelungesc.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Christos Styliades, a făcut apel recent la opoziţie să reflecteze bine înainte de a se pronunţa, subliniind că Ciprul se va afla în curând în criză de fonduri şi nu are alte mijloace de a se finanţa. 

O sursă guvernamentală a declarat pentru AFP că Parlamentul cipriot, unde coaliţia guvernamentală de centru-dreapta deţine o majoritate restrânsă, ”ezită şi ar putea vota într-un sens sau altul”. Partidul aflat la putere Disy şi partenerul său Diko din cadrul coaliţiei sunt în favoarea planului, în timp ce partidul de opoziţie Akel ar urma să voteze împotrivă. Partidul social-democrat Edek este însă indecis, potrivit sursei.

Au fost pregătite, de asemenea, amendamente la Constituţie, în scopul de a facilita urmărirea în justiţie în cazul unui preşedinte şi de a-i determina pe politicieni să publice mai multe informaţii referitoare la veniturile şi cheltuielile lor. 

Imunitatea parlamentară este abolită, vor fi înfiinţate comisii pentru controlul ministerelor, iar semnarea contractelor de către organisme publice va trebui făcută publică, precum şi procesele-verbale ale tuturor reuniunilor în cursul cărora sunt luate decizii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă