Odinioară, Satu Mare avea una dintre cele mai importante fortificaţii din regiune. Cetatea marca graniţa dintre Regatul Ungariei şi Principatul Transilvaniei şi era considerată drept un important punct strategic. Tocmai importanţa sa militară i-a adus, însă, distrugerea, din timpul Războiului Curuţilor, încheiat în 1711, tocmai prin Pacea de la Satu Mare, semnată în clădirea actualului Muzeu de Artă.
Castrul lui Menumorut
Potrivit documentelor medievale, pe teritoriul actualului oraş exista un castru care aparţinea Imperiului Bulgar. Mai exact, voievodatului lui Menumorut, care este menţionat în Cronica lui Anonymus dub numele de Castrum Zotmar. Voievodatul bulgarului Menumorut, locuit mai ales de români şi, într-o proporţie mai mică, de slavi, strămoşii ucrainienilor de azi, a fost cucerit de maghiari. Astfel că, în anul 1006, regina Gisella a Ungariei a putut să aducă o serie de colonişti teutoni, pe care i-a aşezat în Mintiu, peste Someş de Villa Zotmar. Cetatea, ridicată din pământ, a fost distrusă în timpul marii invazii mongole din anul 1241. După retragerea mongolilor, în locul cetăţii de pământ a fost ridicată o fortăreaţă de piatră, ca parte a efortului statelor catolice de a limita incursiunile mongolilor, apoi ale tătarilor.
Fortificaţia principilor Bathory
Cetatea a căpătat o nouă importanţă strategică după ce centrul Ungariei a devenit Paşalâcul Otoman de la Buda, în 1541. Cetatea Satu Mare a intrat în posesia principilor Transilvaniei din familia Bathory. Aceştia au modificat albia Someşului, astfel că cetatea se afla pe o insulă, legată de maluri prin trei poduri. În anul 1562, cetatea a fost asediată de o oaste otomană, condusă de Ibrahim, paşa din Buda, şi de Maleoci, paşa din Timişoara. Oastea transilvană a rezistat cu succes. Însă fortificaţia a fost incendiată de oaastea transilvană după un asediu austriac, din cadrul războiului dintre Habsburgi şi principele Transilvaniei, Ioan Sigismund Zapolya, care îşi disputau resturile regatului feudal maghiar. Fortificaţia a fost, însă, refăcută din ordinul marelui general austriac Lazarus von Schwendi, după planurile arhitectului italian Ottavio Baldigara. Acesta a alcătuit un plan pentagonal, cu cinci bastioane, foarte la modă în Peninsula Italică în acea vreme. Potrivit cronicilor din acea perioadă, noua cetate din Satu Mare semăna foarte mult cu cetatea din Oradea. Sătmarul a rămas sub controlul austriecilor, după ce Lazarus von Schwendi a cucerit şi cetatea Muncaci, precum şi regiunea viticolă Tokaj din Ungaria. Generalul austriac, care i-a servit pe împăraţii Carol Quintul şi Maximilian al II-lea, dar şi pe regele Spaniei, Filip al II-lea, s-a implicat în reducerea disensiunilor religioase dintre membrii catolici ai Casei von Habsburg şi nobilii protestanţi maghiari. Astfel, datorită lui Lazarus von Schwendi, cetatea Satu Mare a ajuns să facă parte din cel mai întins imperiu al vremii, pentru că împăratul Carol Quintul domnea asupra Austriei, Cehiei, Slovaciei, Croaţiei, nordului Ungariei şi unei părţi a Transilvaniei, a Burgundiei, a Belgiei şi a Olandei, precum şi asupra nordului Italiei, dar şi asupra Spaniei şi asupra Americii Centrale şi de Sud, cu excepţia Braziliei.
Distrusă de ultimul principe
Fortăreaţa din Satu Mare a continuat să fie un punct cheie şi în timpul Războiului Curuţilor, dintre Francisc Rakoczi al II-lea, ultimul principe independent al Transilvaniei, şi Casa de Austria. Francisc Rakoczi al II-lea, care a cucerit cetatea, a poruncit, în anul 1705, ca zidurile ei să fie distruse, pentru a nu fi recucerită de austrieci. La finalul războiului, austriecii au continuat distrugerea cetăţii, tocmai pentru a nu pune din nou mâna pe ea nobilii ardeleni, în cazul unei noi rebeliuni. Astfel că din fosta cetate în stil italian a mai rămas doar amintirea.
Oraş liber regesc
Satu Mare şi Mintiu, care existaseră ca oraşe separate în Evul Mediu, au fost unite printr-o patentă imperială a Casei de Austria, în anul 1712. În anul 1715, după unii istorici, sau în anul 1721, după alţii, Satu Mare a primit statutul de oraş liber regesc, cu mult mai târziu decât alte oraşe din Transilvania. După acest episod, oraşul a cunoscut o dezvoltare accelerată şi s-a transformat dintr-un târg cu circa 5.000 de locuitiori într-un oraş cochet, care a devenit un mare centru economic al regiunii.
