28.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialCe făcea OSAMA Ben Laden înainte să devină DUŞMANUL Occidentului. A fost...

Ce făcea OSAMA Ben Laden înainte să devină DUŞMANUL Occidentului. A fost DESCIFRATĂ colecţia de înregistrări audio Al Qaida

O vastă colecţie de înregistrări audio care au aparţinut lui Osama Ben Laden a fost descifrată şi analizată de un expert al Universităţii Davis din California.

Conţinutul colecţiei va fi prezentat pe larg în următoarele zile, într-o carte care se va numi “The Audacious Ascetic” (“Pustnicul îndrăzneţ”), informează BBC News.

Autorul cărţii, Flagg Miller, afirmă că Osama Ben Laden era departe de imaginea pe care şi-o autoconfecţionase, de luptător pentru valorile islamice şi de anti-american convins. Din înregistrări reiese că, înainte de 1990, pe când mujahedinii afgani, alături de combatanţi arabi, luptau contra trupelor sovietice în Afganistan, Osama trăia în siguranţă într-o reşedintă luxoasă din Arabia Saudită.

Osama nu îi acuza pe americani, ci pe alţi lideri musulmani

Şi mai târziu, până înainte de anul 2000, principala activitate a lui Osama nu a fost să lupte cu arma în mână, ci să ţină discursuri în Arabia Saudită şi în Yemen. “Era fascinant să-l auzi pe Osama vorbind despre ameninţările împotriva statelor din Peninsula Arabică. Dar cine era duşmanul?  Nu era Statele Unite, aşa cum credem noi de obicei, nu era nici Vestul. Erau alţi lideri musulmani”, dezvăluie Flagg Miller.

Unii dintre cei acuzaţi de Osama erau musulmani din Irak, alţii erau “comunişti şi nasserişti din Egipt”.

Citeşte şi: Al-Qaida vrea să CUCEREASCĂ trei ORAŞE. Vezi poziţia acestora

Înregistrările care au aparţinut lui Osama ocupă circa 1500 de casete magnetice. Când SUA au început războiul din Afganistan, Osama Ben Laden a părăsit în grabă reşedinţa lui din Kandahar, iar printre lucrurile abandonate acolo s-a aflat şi colecţia de casete audio.

Potrivit BBC News, Osama a locuit în oraşul Kandahar între anii 1997 – 2001. După fuga lui Osama din Kandahar, colecţia de casete a fost descoperită de o familie de afgani, apoi a ajuns la un magazin local care vindea înregistrări cu muzică. De acolo a fost recuperată de Flagg Miller, expert în cultură şi literatură arabă la Universitatea din California.

Citeşte şi: SUA ar putea trimite militari în Irak, împotriva reţelei Stat Islamic

Flagg Miller ar fi singura persoană care a ascultat întreaga colecţie de înregistrări şi este, totodată, autorul cărţii “The Audacious Ascetic”, care va fi lansată după data de 1 septembrie 2015. “A fost un efort copleşitor”, a declarat Flagg Miller pentru BBC News, după ce a ascultat şi interpretat toate cele 1500 de casete.

Pe ele a descoperit ore întregi de discursuri de propagandă ţinute de Osama, precum şi înregistrări ale vocilor a peste 200 de alţi lideri musulmani.

Muzică uşoară cântată de Enrico Macias

Flagg Miller susţine că prima  înregistrare a vocii lui Osama datează din anul 1987, din vremea când Osama trăia în Arabia Saudită. Ulterior, el şi-a creat renumele că, în acea perioadă, ar fi luptat contra sovieticilor în Afganistan.

Casetele rămase de la Osama conţin, în mod neaşteptat, şi muzică uşoară. Interpretul ascultat de Osama era Gaston Ghrenassia, cunoscut publicului sub numele de Enrico Macias. Acesta a fost un evreu născut în Algeria, apreciat în lumea muzicală franceză în jurul anului 1970.

Citeşte şi: NSA a folosit programul de colectare a datelor telefonice pentru a căuta agenţi ai Iranului

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Negocierile de aderare la UE ale Ucrainei și Republicii Moldova încep la 25 iunie

Negocierile pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE încep la data de 25 iunie 2024, a anunțat Cristina Gherasimov, vicepremier al Republicii Moldova...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Maia Morgenstern, evreică din România, le urează “Sărbători fericite” prietenilor musulmani

Actrița Maia Morgenstern, evreică din România, le urează "Sărbători fericite" musulmanilor, în ziua în care, pentru musulmani, începe "Sărbătoarea Sacrificiului". "Eid Mubarak! Sărbători fericite tuturor...
Ultima oră
Pe aceeași temă