O serie de lideri europeni, printre care David Cameron, Angela Merkel sau președintele polonez, Bronislaw Komorowski, au refuzat invitația președintelui Vladimir Putin de a participa la ceremoniile de sărbătorire a 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste care vor avea loc pe 9 mai la Moscova. Ultimul care a declinat invitația, în urmă cu câteva zile, a fost președintele moldovean, Nicolae Timofti.
Motivele sunt ușor de intuit. Kremlinul dorește, pe de o parte, să facă din aceste manifestări o demonstrație propagandistică de forță, o afirmare bombastică a rolului său de superputere validat de prezența cât mai multor lideri mondiali. Pe de altă parte, anexarea Crimeii și agresiunea reusească brutală din estul Ucrainei sunt descrise de Moscova drept o sfidare la adresa NATO, a Statelor Unite și a Occidentului în general și, prin urmare, drept o dovadă că Rusia nu a fost niciodată mai puternică decât acum. Parada de 9 mai este un prilej de etalare în văzul întregii lumi a acestei puteri și, prin urmare, un gest de sfidare planetară. În al treilea rând, Rusia va culege în sfârșit, roadele propagandei de stat prin care a declarat încă de anul trecut regimul democratic de la Kiev drept „fascist”. Cum 9 mai este ziua victoriei împotriva fascismului, ar rezulta, în mod „firesc” că acțiunile Rusiei în Ucraina nu sunt decât o continuare firească a „luptei antifasciste” din trecut, că Rusia dovedește astfel că rămâne fidelă angajamentelor din trecut și că în schimb, Ucraina este dovada faptului că ceilalți, adică americanii s-au abătut de la calea cea dreaptă. În condițiile acestei sminteli americane periculoase ce altceva poate face biata Rusie decât să lupte și una singură dacă este nevoie? Nu are absolut nici o importanță că toată această construcție nu are nimic de-a face cu realitate și că nu este decât propagandă pură pentru a justifica o agresiune de tip fascist împotriva unui stat suveran și pentru a consolida dictatura putinistă. Atâta vreme cât această narațiune servește interesele Kremlinului, această narațiune va fi proclamată drept reală, singura realitate acceptată și va fi aclamată pe 9 mai.
Interesul Rusiei de a se agăța de „narațiunea antifascistă” merge însă dincolo de Ucraina pentru a justifica pretențiile Rusiei față de statele baltice și Moldova și din acest punct de vedere, interesează România în grad înalt. Cum arătăm astăzi în ziar, notele dezvăluite de Times of London ale reuniunii Grupului Elba, sunt relevante nu atât pentru amenințările cu războiul nuclear, care nu sunt decât retorică belicoasă rusească, ci pentru afirmarea intențiilor agresive ale Moscovei în privința țărilor baltice în pofida faptului că acestea sunt membre NATO. În viziunea Rusiei, staționarea trupelor NATO pe teritoriul acestor state nu este privită ca un act de apărare legitim ci ca o agresiune la adresa minorității ruse din aceste state și, prin urmare, ca motiv de intervenție militară. Or, o eventuală agresiune rusească asupra statelor baltice se va face în numele apărării minorității ruse de „majoritatea fascistă”.
În ceea ce privește Moldova, teza sovietică/rusească este că Armata Roșie a „eliberat” Basarabia de fasciștii români. O putem auzi astăzi repetată de toți agenții Moscovei, de la comuniști, la separatiștii transnistreni sau găgăuzi. Dacă îndrăznești să pui la îndoială această versiune strâmbă a istoriei în care pactul Ribbentrop-Molotov nu există, sau dacă există, e din vina Aliaților, atunci ești taxat de revizionist fascist. Din acest punct de vedere, orice acțiune a Bucureștiului de sprijinire a parcursului european al Chișinăului și scoatere a Moldovei din sfera de interese a Rusiei este taxată automat drept „imperialism fascist” românesc. Cu alte cuvinte, retorica antifascistă a devenit o armă propagandistică și de șantaj moral prin care Rusia își justifică extinderea teritoriului și a sferei de influență. Din acest motiv, ambasadorului Malginov și centralei de la Moscova trebuie că le-a căzut extrem de rău când Vladimir Tismăneanu și Marius Stan au demistificat toată minciuna cu un singur fragment: „Așadar, în apropierea aniversării a șapte decenii de la victoria împotriva Germaniei naziste, fostul locotenent-colonel KGB, cel care se jură urbi et orbi că venerează sacrificiile sovietice din acel teribil carnagiu mondial, mai brutal și mai sângeros decât orice a cunoscut omenirea până atunci, devine complicele unei reuniuni revanșarde de cea mai abjectă formulă fascistă.” Este vorba despre reuniunea extremei drepte europene găzduită generos de orașul natal al lui Putin, Sankt Petersburg.
Având în vedere acest context, participarea la parada de la Moscova nu mai este o simplă obligație ceremonială, ci o declarație politică în favoarea sau împotriva politicii de esență fascistă a Rusiei. Din acest motiv, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a respins categoric ideea de a reprezenta Europa la Moscova. De fapt, dintre liderii Uniunii Europene, numai președintele ceh, Milos Zeman a confirmat participarea, alături de premierul slovac, Robert Fico. Celor doi li se vor alătura probabil Viktor Orban și Alexis Tsipras, care vor întregi astfel, grupul de cinci (împreună cu Ciprul) cai troieni ai Rusiei în Europa.
Din acest punct de vedere, pentru președintele Iohannis nu ar trebui să existe nici o dilemă. Răspunsul ar trebui să fie că în condițiile agresiunii asupra Ucrainei, Rusia a încălcat ordinea europeană postbelică iar președintele României nu poate valida prin prezența sa acest lucru. De ce nu a făcut-o până acum.? Președinția a confirmat pentru România Liberă că a primit invitația de a participa la parada de la Moscova dar a precizat că președintele nu a luat încă o decizie, aceasta urmând a fi luată în funcție de agenda prezidențială. Or, aici nu este vorba de agendă. Președintele României nu poate invoca „agenda” într-o astfel de chestiune de importanță nu doar simbolică ci și politică.. A făcut-o ce-i drept, Barack Obama, care a spus că nu merge pentru că are alt program, dar Klaus Iohannis nu este Barack Obama. Și nu este nici Angela Merkel, care deși nu va fi la Moscova pe 9 mai, va merge totuși a doua zi pentru o depunere de coroane, pentru că Germania nu-și poate permite să dea impresia că își neglijează responsabilitățile istorice. Dar România nu are nici o datorie față de Rusia și, dacă a avut vreuna, a plătit-o înzecit prin cei 45 de ani de comunism impus cu forța de la Moscova. Deci, președintele Iohannis nu are absolut nici un motiv să NU îi spună „Nu” lui Putin. Atunci, de ce ezită să o facă? O vizită la Moscova ar putea adăuga ceva la prestigiul prezidențial al domnuli lohannis, fără îndoială. Dar ar diminua prestigiul României ca țară aflată la granița dintre civilizația democrațiilor liberale și noua barbarie totalitară.
