16.3 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu, la CAB: Asta-i viața, asta-i democrația

Traian Băsescu, la CAB: Asta-i viața, asta-i democrația

Fostul președinte Traian Băsescu a fost, marți dimineața, la Curtea de Apel București, unde a dat declarații cu privire la un dosar în care este acuzat că a revenit în mod nelegal la Palatul Cotroceni, după referendumul din 2012. 

Traian Băsescu a subliniat că el a exercitat funcția de președinte al României doar în baza deciziilor emise de Curtea Constituțională a României (CCR). 

”Se reclamă lucruri care nu au nicio legătură cu Constituția. Plângerea a fost făcută de Ion Ciochină și de Ioan Ghișe. Eu am exercitat funcția de președinte al României numai și numai în baza CCR. Ei mai acuză că nu am ținut cont de decizia de suspendare a Parlamentului. Numai că nu Parlamentul decide acest lucru. Numai CCR validează sau invalidează alegerile. CCR a invalidat referendumul din 2012 cu precizarea de reluare a activității de președinte. Asta-i viața, asta-i democrația”, a subliniat fostul șef de stat.

Citește și: Traian Băsescu a ajuns la CAB. Fostul președinte află dacă i se deschide un NOU dosar

Dosarul a apărut în urma unei plângeri, care a fost depusă de juristul Ion Ciochină și de senatorul liberal Ioan Ghișe. Cei doi l-au acuzat pe fostul președinte că, după referendumul din 2012, și-a reluat ilegal mandatul. Infracțiunea de care este acuzat fostul șef de stat este ”uzurpare de calități oficiale”. 

Inițial, dosarul a fost închis de DIICOT, dar decizia a fost contestată de Ion Ciochină. 

Curtea de Apel va decide dacă se redeschide și acest dosar pe numele lui Traian Băsescu. 

 

Cele mai citite

Două fetițe au suferit arsuri la nivelul feței în urma unui experiment public

Două fetițe, în vârstă de 7 și 11 ani, au fost rănite sâmbătă în urma unui experiment care a avut loc în cadrul unui...

Regiunea de Nord-Est a României, din ce în ce mai vulnerabilă la fenomene meteorologice extreme

Un nou raport intitulat Starea Climei în România, realizat de InfoClima, atrage atenția asupra riscurilor crescute la care este expusă regiunea de Nord-Est a...

Două fetițe au suferit arsuri la nivelul feței în urma unui experiment public

Două fetițe, în vârstă de 7 și 11 ani, au fost rănite sâmbătă în urma unui experiment care a avut loc în cadrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă