21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCadou de ziua lui! Dandea a semnat cu Dinamo: "O zi importantă...

Cadou de ziua lui! Dandea a semnat cu Dinamo: “O zi importantă pentru cariera mea”

Fundaşul central Alexandru Adrian Dandea, 25 ani, ultima oară la CS Turnu Severin, a semnat marţi un contract cu FC Dinamo, valabil până la 30 iunie 2016, a anuntat secretarul general al clubului din “Ştefan cel Mare”, Bogdan Bălănescu, informează site-ul oficial al clubului, potrivit Mediafax.

Dandea a efectuat vizita medicală marţi dimineaţa şi se va alătura lotului dinamovist în cantonamentul de la Poiana Braşov.

“Este o zi importantă pentru mine, pentru cariera mea. Am crezut întotdeauna în şansa mea de a ajunge la un club mare al României. Mâine este ziua mea de naştere, este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc! La Dinamo am posibilitatea să demonstrez ca pot face performanţă şi astept cu nerăbdare să încep programul de pregătire cu echipa! Nu vreau să mă lansez în declaraţii de presă, vreau să confirm, prin joc, încrederea pe care Dinamo mi-a oferit-o în acest moment al carierei”, a declarat Alexandru Dandea pentru site-ul oficial al clubului din “Ştefan cel Mare”, www.fcdinamo.ro.

Mâine este ziua lui Dandea, astfel că va avea un motiv în plus pentru a sărbătorti. Născut pe 23 ianuarie 1988, la Drăgăşani, Alexandru Adrian Dandea (1.88 m / 81 kg) a evoluat pentru CSM Rm.Vâlcea (2007-2011) şi CS Turnu Severin (2012), cu care a promovat la începutul acestui sezon competiţional în Liga I, unde a adunat 16 jocuri şi 2 goluri.

 

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă