Primarul oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese penal, arată un comunicat al ANI. Edilul Florentin Lungu a achitat banii pe un contract încheiat între Primărie şi firma la care era administrator.
Inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca să-l verifice pe Florentin Lungu.
Primarul din Nehoiu a aprobat plata a 274.000 de lei către o firmă de construcţii pe care o administra, pentru un contract încheiat între Primăria Nehoiu şi firma sa, Prodfor SRL.
Citeşte şi: O nouă soluţie pentru salvarea incompatibililor
Contractul de lucrări a fost încheiat anterior exercitării mandatului de primar – în 13 mai 2008-, iar plata contractului s-a efectuat în baza aprobării date de Lungu, în calitate de primar, în aprilie 2013.
Florentin Lungu a deţinut calitatea de asociat unic şi director general la S.C. Prodfor S.R.L., până în 29 iunie 2012, când a fost ales primar. De la acea dată, a renunţat la funcţia de administrator, dar a rămas asociat la firma Prodfor.
„Prin aprobarea la plată şi decontarea cheltuielilor contractului, s-a creat un beneficiu în favoarea propriei firme şi propriei persoane”, arată ANI.