16.4 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialBox: Bute îi cere revanşa lui Pascal

Box: Bute îi cere revanşa lui Pascal

Boxerul român Lucian Bute s-a arătat dezamăgit de înfrângerea suferită, sâmbătă seara, la Montreal, în faţa canadianului de origine haitiană Jean Pascal şi i-a cerut acestuia revanşa.

”Lucrurile nu au mers aşa cum îmi doream. Sunt foarte dezamăgit. Am început să atac prea târziu. Sunt dezamăgit”, a declarat Bute după meciul de la Bell Centre.

”Asta e viaţa, este o înfrângere care mă doare şi vreau să reflectez o perioadă. Am fost în faţa susţinătorilor mei, care au fost alături de mine de la început, dar eşecul face parte din box. Jean Pascal a fost mai bun, merita victoria. Îl felicit pentru prestaţia sa. Nu ştiu de ce nu am dat drumul la braţe, nu îmi dau seama”, a mai spus Bute, citat de presa canadiană.

Fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie a recunoscut că a fost ezitant şi că Pascal l-a surprins în câteva rânduri cu atacurile sale. De asemenea, a mai precizat că a aşteptat prea mult momentul potrivit pentru a lovi, iar în acest timp Jean Pascal a câştigat rundele. Bute i-a cerut revanşa lui Pascal după meciul de la Montreal.

Potrivit presei nord-americane, citată de AGERPRES, Lucian Bute şi Jean Pascal au semnat o clauză de revanşă în contractul pentru acest meci, dar învingătorul, poate susţine alt meci înainte de a onora înţelegerea. Cu alte cuvinte, revanşa ar putea avea peste o lungă perioadă de timp, în cazul în care va mai avea loc. Pascal a devenit challenger obligatoriu la titlul de campion mondial WBC deţinut de Adonis Stevenson, însă acesta nu e obligat să îl înfrunte înainte de 2015.

”Cred că a fost cel mai bun meci de la începutul carierei mele. Am urmat cu sfinţenie planul meu. Eu sunt şeful, am dominat meciul tot timpul”, a subliniat Pascal.

Haitianul a recunoscut că ”Bute posedă o lovitură puternică, dar eu sunt un războinic. Îmi place să dau lovituri, dar în egală măsură sunt gata să încasez. Până la urmă, acesta este boxul”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă