Determinarea preşedintelui francez de a se profila drept inima şi creierul operaţiunilor împotriva regimului lui Gaddafi a dus la tensiuni în cadrul NATO; politica de blocaj a Franţei irită Statele Unite şi Marea Britanie.
Sâmbătă în jurul prânzului, participanţii la conferinţa NATO de la Bruxelles erau aproape de un acord conform căruia operaţiunile militare pentru impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Libiei ar fi urmat să aibă loc sub coordonarea NATO. Însă acordul nu s-a materializat în acea după-amiază; brusc, Franţa a blocat continuarea tratativelor. Participanţii au fost mai întâi miraţi, pentru ca puţin mai târziu să realizeze ce se întâmplase: un avion francez trăsese deja primul foc împotriva unei ţinte libiene, şi Nicolas Sarkozy se grăbea, la Paris, să anunţe presei începutul ostilităţilor – şi faptul că ele fuseseră deschise de către ţara sa.
Un oficial al ministerului francez al Apărării a infirmat că Franţa ar fi acţionat pe cont propriu, adăugând însă că “statele care au participat la operaţiune au fost complet informate. Dacă şi NATO, care nu avea nici o legătură cu atacurile, ar fi trebuit să fie informată, este o cu totul altă întrebare”.
Fisuri în Pactul Nord-Atlantic
Întâlnirea de luni seară a Consiliului Nord-Atlantic, forul de decizie al Alianţei, a dus la un nou fiasco. După ce Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a admonestat delegaţia franceză pentru că a blocat crearea unui consens şi pe cea germană pentru neimplicarea în operaţiuni, cele două delegaţii au părăsit discuţiile. De asemenea, Turcia s-a arătat profund iritată de decizia Franţei de a nu invita reprezentanţi ai guvernului de la Ankara la summit-ul de sâmbătă de la Paris, unde s-a discutat situaţia din Libia – şi de faptul că invitaţia a fost adresată tuturor celorlalţi membri NATO. Totuşi poziţia Turciei a fost relativizată de premierul Recep Erdogan, care a declarat că ţara sa ar putea susţine campania împotriva lui Gaddafi, însă cu condiţia ca operaţiunile să nu rezulte într-o ocupaţie militară a Libiei, cu scopul de a împărţi resursele petroliere ale statului nord-african între puterile europene şi SUA.
