“Cele mai frumoase lieduri” este titlul unui posibil fara de sfarsit ciclu de recitaluri oferite pe parcursul ultimelor stagiuni de tandemul muzical cameral al sotilor Bianca si Remus Manoleanu. Este, indiscutabil, o provocare profesionala, un act al profesionalismului artistic ridicat la cote la care se intalnesc cultura stilistica, experienta in domeniul genului, al cantului insotit de pian si petrecut in intimitatea acestei nobile relatii a cuvantului cu muzica; nu in ultimul rand, cultura in domeniul genului poetic vine sa implineasca aceasta reusita profesionala, intr-un domeniu – din pacate – frecventat sporadic in spatiul vietii noastre muzicale, atat la nivelul publicului meloman, cat si la acela al cantaretilor performeri. Soprana Bianca Manoleanu si pianistul Remus Manoleanu se constituie astfel intr-un veritabil cuplu de investigatori, de promotori intr-un domeniu care – in Europa Centrala si de Vest – insumeaza o traditie de aproape jumatate de mileniu, o traditie care, in fapt, da masura calitatii vietii culturale artistice si muzicale. Pe aceasta directie privind cultivarea marilor valori ale artei cantului cameral din spatiul spiritual al verbului german a fost conceput si recentul recital de lieduri sustinut la Ateneul Roman. Este vorba despre un intreg program dedicat liricii vocale camerale vieneze, de la Wolfgang Amadeus Mozart, cel care marcheaza momentul de personalizare pronuntata a genului, de la Schubert, marele romantic al inceputului de secol XIX, si pana la Brahms, Hugo Wolf si Richard Strauss. Bianca Manoleanu este vocea inteligenta al carei demers este sustinut de un generos, de un atent strunit fond expresiv, de o cultura stilistica bine diversificata, de consecventa cu care culorile vocale conditioneaza sensul poetic al cuvantului, al muzicii; sunt impliniri orientate in mod salutar, in mod declarat, de personalitatea emblematica a marelui muzician care a fost Emilia Petrescu, artist evocat cu adanca consideratie in cuvintele introductive rostite de criticul muzical Grigore Constantinescu pe parcursul prezentarii momentelor programului. Tocmai din aceste motive constituie o bucurie faptul ca pianistul Remus Manoleanu se integreaza cu judicioasa, cu diversificata participare acestui context muzical cameral, de la sustinerea discreta a liniei melodice vocale si pana la implicarea ampla in contextul psihologic al lucrarilor marilor romantici ai mijlocului, ai sfarsitului de secol XIX. Observand valorile artistice ale acestei seri de muzica nu pot sa nu rememorez faptul ca, in urma cu multe decenii, un important muzician sosit in vizita la Bucuresti aprecia calitatea dinamicei vieti muzicale a unei colectivitati ca fiind conditionata de valoarea evenimentelor petrecute in planul strict al vietii muzicale camerale; iar aceasta atat in ceea ce priveste valoarea in sine a evenimentului artistic, cat si in planul perceptiei publicului meloman. Mai sunt multe de facut pe aceasta directie la noi.
