29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialBăsescu: România a reuşit să-şi consolideze mai bine poziţia în NATO decât...

Băsescu: România a reuşit să-şi consolideze mai bine poziţia în NATO decât în UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că în ultimul an România şi-a consolidat mai bine poziţia în interiorul NATO decât în UE şi trebuie făcute noi eforturi, punctând ca obiective Politica Agricolă Comună, bugetul Uniunii şi susţinerea procesului de extindere, relatează NewsIn.

“Trebuie să spunem că până acum am reuşit mai bine în consolidarea poziţiei noastre în NATO decât în UE. Va trebui să facem un efort şi pentru consolidarea credibilă în interiorul UE”, le-a transmis Traian Băsescu diplomaţilor români, notând însă că, în linii generale, obiectivele rămân aceleaşi ca şi până acum.

Astfel, România va trebui să fie activă în cadrul Uniunii pentru finalizarea şi definirea noii Politici Agricole Comune, însă avantajul este că există un grup mare de state care susţin o politică comună solidă, prin continuarea subvenţionării agriculturii şi a producţiei agricole. Un alt avantaj, spune şeful statului este că “putem vorbi chiar în limba noastră cu comisarul pentru agricultur㔑, Dacian Cioloş.

Un alt obiectiv este definitivarea bugetului UE pentru 2014-2020, care nu va fi doar un “efort tehnic”, ci şi unul diplomatic, ca România să-şi menţină alocările de până acum pe programele de dezvoltare regională şi să-şi crească resursele pe care le primeşte din partea Uniunii pentru agricultură.

Nu în ultimul rând, România trebuie să continue politica de susţinere a procesului de extindere a Uniunii Europene cu ţările din Balcanii de Vest, aici fiind considerată şi Republica Moldova.

“Sperăm că R. Moldova îşi va menţine obiectivul de a deveni membru UE”, a declarat preşedintele.

Traian Băsescu le-a cerut diplomaţilor români care au posibilitatea să influenţeze avansul Republicii Moldova către UE să-şi “focuseze” efortul pe susţinerea accelerării negocierii acordului de asociere şi pe începerea negocierilor legate de liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pentru începerea negocierii acordului de liber schimb între UE şi Chişinău.

“Sunt cele trei elemente care cred eu, odată finalizate, aşează Republica Moldova pe un drum al integrării”, a punctat şeful statului.

 

Cele mai citite

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...

Accident rutier cu 12 răniți în București. A fost implicat un microbuz cu muncitori nepalezi. Șoferul ar fi consumat alcool

12 oameni au fost trimiși la spital în urma unui accident rutier care s-a produs în centrul Bucureștiului în noaptea de duminică spre luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă