12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUn Boeing al Thai Aiways a aterizat de urgență în Bali

Un Boeing al Thai Aiways a aterizat de urgență în Bali

Un avion Boeing 747, care se deplasa pe ruta Sydney-Bangkok, a efectuat o aterizare de urgenţă la Bali, din cauza unei fisuri a parbrizului, informează AFP, conform Mediafax.

Zborul TG-476 pe ruta Sydney-Bangkok, care transporta 273 de pasageri şi 21 de membri ai echipajului, zbura de şase ore în momentul în care comandantul aeronavei a constatat incidentul şi a decis să efectueze o aterizare de urgenţă marţi după-amiază la Bali, a anunţat compania thailandeză, într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al aeroportului de pe insula turistică a declarat la rândul său că aterizarea de urgenţă nu a determinat "nici o evacuare sau operaţiune de ajutor, în măsura în care a fost vorba despre o perturbare minoră".

După aterizare, marţi la ora locală 17.00 (12.00 ora României), pasagerii au petrecut noaptea într-un hotel din Bali şi urmează să plece spre Bangkok miercuri, la bordul unui alt avion.

Thai Airways a anunţat că va trimite o echipă la Bali pentru a ancheta incidentul şi pentru a supraveghea schimbarea geamului spart.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă