23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialApple a vândut un RECORD de 3 milioane de iPad-uri în trei...

Apple a vândut un RECORD de 3 milioane de iPad-uri în trei zile de la lansarea noilor versiuni

Apple a vândut 3 milioane de iPad-uri în trei zile de la punerea în vânzare a celei de-a patra generaţii a tabletei şi a iPad mini, pentru care a epuizat practic stocurile, dublând recordul înregistrat la lansarea precedentă, relatează MarketWatch, potrivit Mediafax.

“Am stabilit un nou record în weekend-ul de după lansare şi practic am vândut toate aparatele iPad mini. Lucrăm din greu pentru a satisface cererea incredibilă”, a declarat directorul general al Apple, Tim Cook.

Recordul precedent a fost stabilit în luna martie, când Apple a vândut în weekend-ul după lansarea generaţiei a treia de iPad 1,5 milioane de modele Wi-Fi.

Tabletele iPad mini şi generaţia a patra de iPad cu ecran retină sunt disponibile în 34 de ţări, între care SUA, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie, precum şi în România. Ulterior, tabletele vor putea fi cumpărate şi în alte ţări, inclusiv în China.

Cererea pentru iPad mini a depăşit oferta, astfel că unele precomenzi vor fi livrate mai târziu în această lună, a precizat compania.

Acţiunile Apple sunt în creştere cu 1,2% în timpul tranzacţiilor electronice, înainte de deschiderea bursei din New York.

Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă