USL are intenţia vădită de a nu ceda niciun pas pentru a-şi aservi justiţia.
Privite din afară, declaraţiile oficialilor occidentali dau senzaţia că anticorupţia se află sub asediu. Avertismentele, unele mai dure şi mai tranşante chiar decât cele din timpul verii, par a fi destinate prevenirii asaltului final asupra acelor instituţii ale statului – ANI, DNA, DIICOT, CSM – care au făcut parte din benchmark-urile integrării şi a căror existenţă şi funcţionare sunt monitorizate de Comisia Europeană prin MCV.
CSM, parchetele şi CCR sub control politic
După suspendarea din vară, USL a descoperit că modificarea Constituţiei este calea cea mai eficientă de a pune între paranteze instituţiile în care s-a împiedicat puciul. Declaraţia lui Victor Ponta („parchetele şi CSM trebuie să se afle sub controlul parlamentului pentru a avea siguranţa că aceste instituţii nu sunt niciodată folosite în bătălii politice”) a produs frisoane în rândul magistraţilor şi al Comisiei Europene. Ceea ce se ştie mai puţin este că, în paralel cu această acţiune, USL pregăteşte o alta la fel de gravă: scoaterea procurorilor din rândul magistraţilor, adică de sub jurisdicţia CSM, şi trecerea lor sub controlul total al Ministerului Justiţiei.
Combinate, cele două acţiuni ar avea un efect devastator asupra anticorupţiei. Imaginaţi-vă ce s-ar alege de independenţa unui CSM format în baza algoritmului politic şi chemat la ordine în parlament sau de dosarele de corupţie, în situaţia în care cariera procurorilor sau a judecătorilor – numiri, revocări din funcţie – ar depinde exclusiv de politic.
Nici războiul împotriva Curţii Constituţionale nu a fost abandonat, politicienii căutând soluţii, ca şi în cazul CSM şi al procurorilor, care de care mai în dezacord cu separaţia puterilor în stat. Deranjat de obligativitatea respectării deciziilor Curţii, György Frunda vrea ca acestea să poată fi respinse de parlament cu o majoritate de două treimi, adică revenirea la situaţia de dinainte de aderare, iar Ponta susţine schimbarea modalităţii de desemnare a judecătorilor CCR în numele „depolitizării”.
Citeşte continuarea în Revista 22.
