16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă internă la Spitalul de Urgenţă Sibiu, după ce o fată cu...

Anchetă internă la Spitalul de Urgenţă Sibiu, după ce o fată cu splina ruptă a fost trimisă acasă

O anchetă internă se desfăşoară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu după ce o tânără de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă de două ori, deşi avea splina ruptă, ea întorcându-se a doua zi, când a fost operată de urgenţă, un medic fiind suspendat şi altul avertizat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Decebal Todăriţă, marţi a avut loc prima fază a cercetării, când medicii au răspuns în faţa Comisiei de Etică şi Deontologie Medicală a spitalului, care a decis suspendarea contractului individual de muncă al unuia dintre doctori pe toată perioada cercetării şi sancţionarea cu avertisment a altuia.

“În cazul pacientei implicate în accidentul de circulaţie din 11 aprilie, s-a stabilit că este necesară extinderea cercetării disciplinare pentru unul dintre medicii din UPU care au tratat cazul. Pe perioada cercetării, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al acestuia. Cercetarea presupune audierea întregului personal din UPU aflat pe tură la acea dată. În ceea ce priveşte celălalt medic implicat, s-a decis sancţionarea cu avertisment”, a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.

Întrebat de ce s-au luat măsuri diferite în cazul celor doi medici care au lăsat în două rânduri pacienta de 18 ani să plece acasă, fără a o supune unei examinări ecografice, managerul spitalului, Adrian Şanta, a declarat că doctorul căruia i s-a suspendat contractul de muncă se află deja la a patra abatere şi Comisia de Etică a decis să nu îl mai lase să lucreze pe perioada în care se va desfăşura cercetarea.

În 11 aprilie, o fată de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă, în urma unui accident care a fost catalogat minor, deşi avea splina ruptă.

Potrivit cercetării, părinţii fetei s-au întors la UPU cu tânăra, însă un alt medic a spus că starea fetei este bună şi poate pleca acasă. A doua zi, însă, tânăra a leşinat de două ori, iar odată adusă la spital, al treilea medic a sesizat că fata avea ruptură de splină şi a fost operată de urgenţă, viaţa fiindu-i pusă în pericol.

Cele mai citite

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă