Repararea străduţelor e pe final, deşi cu o întârziere de zeci de luni. Cu toate acestea, restanţele primăriei sunt încă foarte mari, din moment ce nu a fost rezolvată cea mai spinoasă problemă: reabilitarea clădirilor, cele care, de fapt, conferă identitate locului.
Perimetrul din inima Bucureştiului, cunoscut drept centrul vechi, a avut şansa să scape neatins de buldozerele comuniste, acelea care, în numele unei sistematizări lipsite de discernătmânt au umplut Bucureştiul cu moloz de patrimoniu naţional. Norocul singur nu a fost şi suficient.
Lăsat în paragină după 1990, centrul istoric rămas în picioare trece de câţiva ani prin furcile caudine ale unei originale reabilitări. Numai de când edilii i-au intuit şi potenţialul electoral, lucrările – respectiv refacerea străzilor – au intrat într-un ritm mai alert. Pe parcursul lui 2011 însă, graba şi populismul ne-au arătat efectele adverse. Pe de o parte, nici un termen privind finalizarea lucrărilor cu pricina, avansat public de Primăria Capitalei şi primarul general, Sorin Oprescu, nu a fost şi respectat de autorităţi. Ultimul a expirat la 1 septembrie. Pe de alta, rămâne în continuare în aer reabilitarea clădirilor istorice, chiar dacă, o dată cu repararea integrală a străzilor, oficialii vor sugera că au rezolvat marea problemă a centrului istoric.
O parte semnificativă din vină o are şi aici faptul că, în România, proiectele de asemenea anvergură sunt rareori realizate în mod integrat, astfel că etapizarea, în cazul lucrărilor, dar şi al rezolvării unor chestiuni de ordin juridic, ajunge să dăuneze grav.
Ca atare, printre panglicile pe care edilii şi politicienii le vor tăia în curând la marginea stră-du-ţe-lor asfaltate, va forfeca o singură întrebare: când vom putea spune, fără să minţim, că Bucu-reştiul are un centru istoric realmente reabilitat?
„Nu există proiecte”
După cum reise din discuţiile purtate de România liberă cu mai mulţi specialişti, arhitecţi şi reprezentanţi ai unor ONG-uri, restanţele municipalităţii rămân în continuare mari. Problema nu e doar volumul de lucrări presupus de reabilitarea clădirilor (refacere faţade şi consolidări), ci şi lămurirea problemelor legate de proprietate şi respectarea unor reglementări specifice. Spre exemplu, peste 90% din imobile sunt proprietăţi private.
Lucrurile sunt complicate, consideră arhitectul Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhi-tec-ţilor din România: „Nu există pro-iecte, o metodologie, primăriile fac lucrurile după ureche. Proprietarii nu au mijloacele necesare pentru a reabilita singuri faţadele. Ca să faci un centru istoric vizitabil, e nevoie de altceva. Pentru a repara o casă veche, trebuie să-i ştii istoricul, să cunoşti tehnicile cu care a fost făcută şi să le aplici şi la reabilitare”. De altfel, Sturdza adaugă faptul că, la acest capitol, Bucureştiul a rămas mult în urma unor oraşe ca Si-biu, Oradea, Timişoara. De aceeaşi părere este şi arhitectul-şef al sectorului 3, Ştefan Dumi-traş-cu: „în centrul istoric s-au făcut doar lucrări de cosmetizare. Ca arhitect, nu pot să am decât o părere proastă despre cum arată zona.”
În cazul în care se va aplica legea reabilitării faţadelor, recent promulgată de preşedintele Tra-ian Băsescu, iar proprietarilor li se vor da termene scurte pentru a se ocupa de lucrări, acestea ar putea fi făcute de mântuială, numai pentru ca oamenii să scape de amenzi, este de părere Sturdza. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, iniţiatorii legii, au declarat că abia s-au realizat normele metodologice de aplicare a legii şi urmează ca acestea să fie aprobate într-o şedinţă de Guvern, cel mai probabil în această lună.
Cine suportă costurile?
Legea îi obligă pe proprietari să-şi refacă faţadele pe cheltuiala proprie. Guvernul va facilita doar acordarea de credite bancare, cu garanţie guvernamentală şi cu dobânda subvenţionată. În centrul istoric, aproape 99% din clădiri sunt proprietate privată, ceee ce înseamnă că primăria are o marjă foarte îngustă pentru a utiliza fonduri proprii. Amenzile ar putea să nu fie suficiente pentru a-i mobiliza pe proprietari să treacă la treabă. “Ar trebui să nu-i mai lase să-şi desfăşoare activitatea pe cei cu baruri şi restaurante până nu îşi renovează construcţiile”, consideră arhitectul Ştefan Dumitraşcu.
Cât de presantă este chestiunea reabilitării clădirilor? “Probleme nu sunt doar la faţadă, clădirile acelea trebuie consolidate. Majoritatea au fost construite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi nu au fundaţii. Au fost ridicate pe ruinele fostei curţi domneşti. E nevoie şi de refacerea structurilor interioare”, susţine şi arhitectul Teodor Frolu. Acesta a făcut şi una dintre primele investiţii moderne din centrul istoric, o cafenea, la care a renunţat însă după ce a fost interzisă circulaţia maşinilor în zonă, iar numărul clienţilor s-ar fi redus.
“E o aberaţie să te apuci de faţadă, când casa stă să se dărâme. Cred că ar trebui să începem cu un inventar al clădirilor, să ştim cine stă acolo. Nimeni nu a discutat deocamdată cu oamenii”, intervine şi Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
