15.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialAccidente rutiere pe Autostrada Soarelui. Traficul se desfășoară cu dificultate

Accidente rutiere pe Autostrada Soarelui. Traficul se desfășoară cu dificultate

Trei accidente au avut loc, sâmbătă dimineața, pe Autostrada Soarelui. Nicio persoană nu a fost rănită, maşinile au fost scoase pe banda de urgenţă a autostrăzii, dar circulaţia în zonă se desfăşoară cu restricţii de viteză, traficul fiind aglomerat pe sensul spre Constanţa, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română, informează News.ro.

În jurul orei 06.30, șapte mașini au fost implicate într-un accident, în zona Drajna, pe sensul spre Constanţa. Cea de-a doua tamponare, în care au fost implicate nouă maşini, a avut loc la ora 07.30, la kilometrul 109+900 al autostrăzii A2, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers.

Un alt accident în care au fost implicate cinci autoturisme s-a produs la kilometrul 106, tot pe sensul de mers către Constanţa. Circulaţia de pe banda a doua a fost deviată pe benzile unu şi de urgenţă. Traficul a fost întrerupt temporar, până când autovehiculele avariate au fost scoase pe banda de urgenţă. 

În zonele în care s-au produs accidentele se circulă cu viteză redusă, în condiţiile în care traficul este intens pe Autostrada Soarelui.

Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferii care încheie coloane să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp. Pentru că spre Constanţa se circulă având lumina soarelui în faţă, trebuie mărită distanţa în mers.

De asemenea, în cazul unei opriri pe banda de urgenţă, pentru o pană sau o defecţiune tehnică la maşină, şoferii trebuie să pornească luminile de avarie, să îşi pună vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara drumului şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari. 

Cele mai citite

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă