12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialACCIDENT în Timiş: Un tânăr de 18 ani a murit, iar altul...

ACCIDENT în Timiş: Un tânăr de 18 ani a murit, iar altul a fost rănit

Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa, iar verişorul său, de aceeaşi vârstă, a fost rănit, în urma unui accident care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în judeţul Timiş, după ce maşina în care se aflau a lovit un podeţ şi s-a oprit în gardul unei case, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat că accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Cărpiniş, după ce unul dintre tineri, care conducea un autoturism Volkswagen, a pierdut controlul volanului.

“La ieşirea din localitatea Cărpiniş, la un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens şi a lovit un podeţ, autoturismul oprindu-se în gardul unei case”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

În urma accidentului şi-a pierdut viaţa tânărul aflat la volan, în vârstă de 18 ani, iar cel de-al doilea tânăr aflat în maşină a fost rănit.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă