21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialAccident de muncă la Mehedinți: Muncitorii înghițiti de vii, în timp ce...

Accident de muncă la Mehedinți: Muncitorii înghițiti de vii, în timp ce lucrau pe un șantier, munceau ILEGAL

Cei trei muncitori prinși de malul de pământ, miercuri, la Severin, în timp ce lucrau la amenajarea rețelei de canalizare, și încă doi colegi de-ai lor, munceau fără forme legale. Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au oprit lucrările pe şantierul respectiv, informează Agerpres

Potrivit ITM Mehedinți, măsura a fost luată întrucât la firma Asset Activ SRL din Bucureşti, care are în antrepriză lucrările respective, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit că cinci angajaţi, inclusiv persoana decedată, nu aveau contracte de muncă active la data producerii accidentului. 

Citește și: UPDATE. Accident de muncă la Mehedinți: Trei muncitori au fost îngropați de vii de un mal de pământ. Unul dintre ei a murit

“În această situaţie, inspectorii de muncă au aplicat o amendă în cuantum de 40.000 lei pentru muncă fără documente legale, şi 8.000 lei pentru sistarea activităţi şantierului întrucât nu existau create condiţii de siguranţă pentru muncitori”, a precizat inspectorul şef, Nicea Mergeani. 

Şeful ITM Mehedinţi a adăugat că inspectorii vor continua cercetările în dosarul deschis pentru accident colectiv de muncă, soldat cu un decedat, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale în acest caz. 

Miercuri, trei muncitori, cu domiciliu în satul Bustuchin, judeţul Gorj, au fost surprinşi de un mal de pământ în timp ce executau săpături pentru extinderea canalizării din cartierul Aluniş din Drobeta Turnu Severin. Doi dintre ei, în vârstă de 46 şi respectiv 27 ani, au fost scoşi în viaţă de echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, iar Stelian Neagoe, de 50 ani, a decedat. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă