26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialA MURIT un CELEBRU autor de romane horror

A MURIT un CELEBRU autor de romane horror

Scriitorul britanic James Herbert, autor al unor romane horror de succes precum “The Rats” şi “The Fog”, a murit la vârsta de 69 de ani, a anunţat, miercuri, agentul său de presă, citat de Reuters, potrivit Mediafax.

Jeremy Trevathan, publisher la editura Pam Macmillan, a anunţat că scriitorul a murit miercuri dimineaţă, în reşedinţa sa din comitatul Sussex. Autorităţile nu au comunicat cauza morţii lui James Herbert, însă purtătoarea de cuvânt a editurii Pan Macmillan a dezvăluit faptul că scriitorul nu era bolnav în zilele care au precedat decesul acestuia.

James Herbert a scris 23 romane, care au fost publicate în 34 de limbi străine şi s-au vândut în 54 milioane de copii pe plan mondial, pe parcursul unei cariere de aproape 40 de ani.

Cinci dintre romanele sale au fost adaptate pentru marele ecran: “The Survivor”, “Fluke”, “Haunted”, “The Fog” şi “The Rats”.

James Herbert, care s-a născut la Londra, a lucrat ca director artistic la o agenţie de publicitate, după ce a studiat artele frumoase, şi a început să scrie primul său roman la vârsta de 28 de ani.

Romanul său de debut, “The Rats”, care descrie o Londră fictivă, guvernată de rozătoare mutante devoratoare de carne, a fost publicat în anul 1974, iar prima ediţie a volumului, ce a cuprins 100.000 de copii, s-a epuizat în doar trei săptămâni, ajutându-l astfel pe Herbert să devină cel mai important scriitor britanic de romane horror.

Herbert, care îşi realiza singur copertele romanelor sale, a fost numit Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic în anul 2010.

Scriitorul era căsătorit şi avea trei fiice.

Cele mai citite

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă