Condamnat la moarte de două ori de către instanţele comuniste, Ogoranu a fost graţiat ca urmare a intervenţiei preşedintelui american Richard Nixon.
În 1 ianuarie s-au împlinit 90 de ani de la naşterea ultimului partizan. Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în Ţara Făgăraşului, în satul Gura Văii, comuna Recea, şi a decedat în satul Sântimbru, comuna Galţiu, judeţul Alba. El este unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului. În ciuda eforturilor Securităţii de a-l aresta, el a rezistat până în anul 1976. Între timp, fusese condamnat la moarte de două ori de către instanţele comuniste, însă, prins în urma unei trădări, el nu a mai fost executat. Dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu l-a graţiat în urma unei intervenţii a preşedintelui american Richard Nixon.
Legionarismul, singura pată
Singura pată din biografia exemplară a lui Ion Gavrilă Ogoranu a fost apartenenţa la organizaţia de extremă dreaptă Mişcarea Legionară, violent antisemită şi autoarea unor asasinate politice şi a unor crime împotriva evreilor din România.
Ion Gavrilă Ogoranu nu s-a implicat în acest fapte reprobabile, ci în lupta armată împotriva regimului comunist. Absolvent al Liceului Radu Negru din Făgăraş, el a urmat, timp de patru ani, cursurile Facultăţii de Agronomie a Universităţii Regele Ferdinand I din Cluj şi ale Academiei de Înalte Studii Economice din Braşov. În timpul celui de-al doilea război mondial, Ion Gavrilă Ogoranu a luptat pe Frontul de Vest într-o unitate de elită a Armatei Regale Române, Batalion 12 Vănători de Munte.
În cadrul acestuia, el a dobândit o pregătire militară de excepţie, care i-a permis să facă faţă asalturilor Securităţii. După război, Ion Gavrilă Ogoranu a organizat mai multe acţiuni anticomuniste în rândul studenţimii din Cluj şi din Braşov, iar din cauza acestora a fost nevoit să fugă în munţi.
Împotriva partizanului din Munţii Făgăraşului şi a grupului de rezistenţă din care a făcut el parte, Securitatea a întreprins, fără succes, 108 acţiuni. Efectivele mobilizate împotriva lor însumau câteva divizii, dar şi avioane şi elicoptere de munte.
În adăpostul haiducului Andrei Budac
Împreună cu doi dintre colegii săi, Leu şi Fileru, Ion Gavrilă Ogoranu a găsit adăpostul faimosului haiduc Andrei Budac. “Am dat peste un adăpost cu lespezi de piatră (se vedea că-i făcut de mână omenească), care fusese sigur al haiducului Andrei Budac, trăitor aici prin anul 1910. Fileru a avut răbdarea să caute sub pietre, unde a descoperit o sticlă cu rachiu, cartuşe coclite de vreme, un blid frumos încondeiat, o secure cu coada putrezită, după 40 de ani, cât au trecut de la uciderea lui Andrei Budac. În 1992, după alţi 40 de ani, dacă cineva ar căuta sub pietre, ar descoperi uneltele ruginite cu care ne-am făcut bordeiul, vreo ladă cu haine şi cu încălţăminte, putrezite, poate şi arme şi muniţii ruginite şi, sub o sprânceană de stâncă, la loc uscat, o ladă mâncată de vreme cu cărţi şi cu însemnări”, povestea, în memoriile sale, intitulate “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Ion Gavrilă Ogoranu.
Poveste de viaţă
Scăpat din încleştările cu Securitatea, Ion Gavrilă Ogoranu a fost ascuns de una dintre văduvele colegilor săi. În cele din urmă, cei doi s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Povestea lor de viaţă şi de dragoste a fost atât de profundă, încât unii dintre cei care au scris despre Ion Gavrilă Ogoranu au asemuit-o cu legenda lui Tristan şi Isolda.
