21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecial17 ani din viaţă, uitaţi peste noapte

17 ani din viaţă, uitaţi peste noapte

Naomi Jacobs avea 32 de ani şi era mămica unui băieţel de 11 ani. Într-o noapte liniştită de vară din 2008, ea s-a culcat pentru a se trezi a doua zi dimineaţă convinsă că are doar 15 ani.

Ultima amintire pe care o avea era aceea a unei seri petrecute în patul ei supraetajat din adolescenţă. Când a aflat că trăieşte în secolul 21 şi că are un copil în vârstă de 11 ani, a suferit un şoc.

Medicii care s-au ocupat de cazul lui Naomi au declarat că, din cauza stresului intens la care aceasta fusese supusă, o parte din creierul ei, responsabilă cu stocarea şi actualizarea amintirilor, s-a “închis”, determinând ştergerea acestora, informează “The Telegraph”.

Femeia a fost şocată la vederea telefonului ei mobil şi a computerului, dotat cu o conexiune la internet. Aproape că nu mai ştia să le folosească.

Astăzi, la trei ani după experienţa ei terifiantă, Naomi şi-a recuperat memoria şi a scris o carte despre momentele înspăimântătoare prin care a trecut.
“M-am pus în pat în 1992, convinsă că sunt o adolescentă îndrăzneaţă şi încrezătoare care are toată viaţa înainte şi m-am trezit în 2008, o mamă singură în vârstă de 32 de ani, locuind într-o casă obţinută de la primarie”, mărturiseşte Naomi.

Aceasta continuă prin a spune că ultimul lucru pe care şi-l amintea era că a adormit în patul ei supraetajat, dorindu-şi să-l viseze pe unul din colegii ei de clasă, de care era îndrăgostită.

“Când m-am trezit, m-am uitat în oglindă şi m-am speriat îngrozitor. O femeie matură, cu riduri şi cearcăne, se uita la mine. Nu puteam să cred că eram eu! Apoi a apărut un băieţel care m-a numit “mami”. Atunci am început să ţip de-a binelea”, declară femeia.

Naomi nu ştia cine este copilul străin şi nu îşi amintea că…îl născuse. Mai mult, ea credea că băiatul nu poate fi cu mult mai mic decât ea. În definitiv, în mintea ei, Naomi avea doar 15 ani.

Îngrijoraţi de starea femeii, membrii familiei au dus-o de urgenţă la psihiatru. Medicii care au văzut-o i-au spus că suferă de o tulburare psihologică rară, numită “Amnezie Globală Temporară“. Nu se ştie exact ce cauzează această afecţiune, dar ea se manifestă prin pierderi de memorie.
Partea “episodică” a memoriei femeii devenise inactivă, ceea ce înseamnă că aceasta îşi pierduse toate amintirile emoţionale. Cu toate acestea, memoria ei semantică rămăsese intactă, aşa că Naomi a fost capabilă să îşi amintească acele lucruri care intraseră în rutina ei zilnică.

Naomi a fost nevoită, la început, să îşi reconstruiască viaţa din fragmentele disparate pe care le lăsase în urmă în jurnale, agende şi mailuri.
“Cand aveam 15 ani, îmi imaginam că, până la vârstă de 32 de ani, voi fi cucerit deja lumea. A fost un şoc uriaş pentru mine să descopăr că eram doar o mamă singură obişnuită, care locuia în Manchester şi conducea un Fiat Brava“, mărturiseşte Naomi.

Deşi experienţa a fost traumatizantă, femeia declară că, datorită ei, a reuşit să îşi urmeze visul din copilărie: acela de a deveni scriitoare.

“Sunt recunoscătoare, într-un fel, că mi s-a întâmplat asta. Numai astfel mi-am dat seama ce îmi doresc să fac în viaţă. Aşa că m-am apucat să îmi scriu povestea şi să îmi îndeplinesc ambiţiile din adolescenţă. Sunt scriitoare acum.”

Cu toate că este o tulburare afectivă foarte rară, Amnezia Globală Temporară poate afecta pe oricine. Cauzele sunt necunoscute, deşi principalul inculpat rămâne stresul. Simptomatologia este înrăutăţita de prezenţa epilepsiei, a episoadelor migrenoase şi a problemelor vasculare. Tratamentul pentru AGT constă în psihoterapie şi, uneori, medicaţie specifică.

Citeste mai mult pe modista.ro!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă