32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecial12 deținuți de la Guantanamo vor fi mutați în închisori din alte...

12 deținuți de la Guantanamo vor fi mutați în închisori din alte țări

Pentagonul a notificat Congresul SUA că intenţionează să transfere 12 deţinuţi de la închisoarea militară Guantanamo în cel puţin două ţări, a anunţat un oficial american, informează Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele Barack Obama a promis, în anul 2009, că va închide acest centru de detenţie pe care îl folosește pe teritoriul Cubei. 
    
Primele transferuri sunt de aşteptat să aibă loc în următoarele zile, iar celelalte săptămânile următoare, potrivit oficialului, care a vorbit cu condiţia anonimatului.

Printre aceşti deţinuţi va fi şi Tariq Ba Odah, un bărbat yemenit care s-a aflat într-o lungă grevă a foamei, a spus oficialul. 
    
Circa 91 prizonieri sunt în prezent deţinuţi în închisoarea de la baza navală americană din Golful Guantanamo, Cuba. Cei mai mulţi sunt deţinuţi de un deceniu fără punere sub acuzare sau trimitere în judecată. 

În ciuda rezistenţei Congresului, a opoziţiei puternice din partea parlamentarilor republicani dar şi a unor democraţi, Obama încearcă să închidă închisoarea înainte de a-şi încheia mandatul în ianuarie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj după finala “Românii au talent”. “Aţi făcut Moldova mândră!”

Ediția din acest e show-ului "Românii au talent" a fost câștigată de Cristian Ciaușu, tânărul cu naiul. Următoarele locuri au fost ocupate de Ana...

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă