-3.4 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSocialPrimăria Iaşi renunţă la focul de artificii de luni seară, la finalul...

Primăria Iaşi renunţă la focul de artificii de luni seară, la finalul sărbătorilor oraşului

Potrivit programului anunţat iniţial de primăria ieşeană, luni seară era programat concertul care marca încheierea sărbătorilor oraşului, după care urma un foc de artificii de 11 minute.

La scurt timp după începerea concertului din Piaţa Palatului Culturii, Primăria a anunţat, printr-un comunicat de presă, că renunţă la focul de artificii, întrucât Poliţia nu şi-a dat acordul pentru show-ul pirotehnic.

„În cursul zilei de astăzi, 15 octombrie 2018, la ora 14.29, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a notificat firma responsabilă de organizarea jocului de artificii programat pentru finalul super concertului din cadrul celei de-a XXVII-a ediţii a Sărbătorilor Iaşului că, în baza prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, nu eliberează avizul necesar pentru desfăşurarea spectacolului”, susţine Primăria Iaşi, în comunicatul de presă.

Potrivit municipalităţii, ISU Iaşi a dat iniţial acordul firmei care urma să organizeze focul de artificii, însă Poliţia a transmis că acordul respectiv şi-a pierdut valabilitatea.

„În aceste condiţii, pentru a nu intra în conflict cu instituţiile statului, Primăria municipiului Iaşi a decis să nu mai organizeze tradiţionalul joc de artificii la sfârşitul super concertului de astăzi (luni – n.r.). Mai multe detalii vor fi oferite în perioada următoare”, mai spun reprezentanţii primăriei ieşene.

Pe de altă parte, ISU Iaşi a transmis, tot luni seară, că acordul dat firmei care se ocupă cu focul de artificii era doar unul de principiu, dar că „la verificările ulterioare efectuate în teren, specialiştii din cadrul Inspectoratului au constatat ca nu era respectată distanţa de siguranţă faţă de staţiile de distribuţie carburanţi aflate pe strada Sfântul Lazăr”.

La concertul de luni seară din centrul Iaşiului evoluează printre alţii Keo & Roxana Cozma, Annes, Nicoleta Nucă, Compact, Bună seara, prieteni! (Cristi Minculescu, Valter şi Boro, ex-Iris), Delia şi Holograf.

Cele mai citite

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...
Ultima oră
Pe aceeași temă