32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSocialPeste 150 de precheziții la persoane și firme care dețin ilegal articole...

Peste 150 de precheziții la persoane și firme care dețin ilegal articole pirotehnice

Peste 150 de percheziţii au loc, în această dimineaţă, la persoane şi firme suspectate că deţin ilegal articole pirotehnice, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sunt puse în aplicare 153 de autorizaţii de percheziţie la domiciliile unor persoane, la sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale.

Percheziţiile au loc în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui.

“Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, arată sursa citată.

Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea articolelor pirotehnice care sunt vândute fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile, arată sursa citată.

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La percheziţii participă poliţişti de la Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul DGPMB şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.

De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.

În cadrul Planului de acţiune “Foc de Artificii”, până miercuri, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Sfatul de campanie al lui Bode pentru candidații PNL din Giurgiu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de...

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

VIDEO. Show-ul “Românii au talent” a fost câștigat de Cristian Ciaușu

Cristian Ciauşu, un talentat tânăr de 14 ani care cântă la nai, a triumfat în finala sezonului 14 al emisiunii „Românii au talent” difuzată...
Ultima oră
Pe aceeași temă