13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSocialAndreea Cosma, replică pentru "Portocală": "Să rămânem în sfera infracţională a fostului...

Andreea Cosma, replică pentru “Portocală”: “Să rămânem în sfera infracţională a fostului procuror”

“Mircea Negulescu s-a gândit 12 luni (l-am reclamat la Comisia SRI pe 28 februarie 2017,, iar pe 13 septembrie 2017 am ieşit public), după ce am apărut public, cum să-şi facă o strategie. Prefer să ne vedem la Parchetul General, unde i-am făcut plângere. Putea să mă combată public demult. Cele 700 de mesaje nu le-am prezentat public ca să nu-i compromit căsnicia. pentru că nu mă interesează cancanul şi hărţuirea sexuală. Mă interesează cariera pe care mi-a compromis-o. Dar dacă mai insistă să-şi facă strategii mincinoase, să spună ce căuta zilnic la mine la notariat să-mi povestească pe cine şi cum vrea să aresteze. Îl vedeau clienţii şi personalul biroului, care alergau să-i facă cafele. Aşa cum a venit şi de mână cu sora soţiei sale să depună cererea de divorţ a acesteia”, afirmă Andreea Cosma.

Deputata combate şi ideea că ea ar fi iniţiat relaţia cu fostul procuror. “Nu ştiu ce femeie ar fi putut fi atrasă de fizicul lui sau de vocabularul sau pe care l-a văzut o întreagă ţară. El încercă în această perioadă să devieze atenţia asupra abuzurilor şi probelor false din dosare, încercând ca lumea să urmărească doar partea de cancan. Nu ne lăsăm păcăliţi de această strategie de mutare a atenţiei la partea de cancan. Vreau să râmânem în zona penală a fostului procuror Negulescu şi a colegilor săi. Să răspundă cum audia câte 5 martori simultan, cum înjura oamenii în anchete, cum inventa prejudicii, cum planta probe, cum măsluia stick-uri, cum oferea triple identităţi protejate”, a mai declarat Andreea Cosma pentru STIRIPESURSE.RO.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...
Ultima oră
Pe aceeași temă