17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSocialAdolescenta cu Sindrom Down care a luat Capacitatea. Cum s-a schimbat viata...

Adolescenta cu Sindrom Down care a luat Capacitatea. Cum s-a schimbat viata ei în doar câteva luni

O adolescentă în vârstă de 16 ani, care suferă de Sindromul Down, a înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește integrarea socială și a avut rezultate superioare la examenele de capacitate, după ce a urmat o serie de antrenamente neuronale BM-BCI în cadrul Neuro Performance Enhancement Center din București.

Terapia noninvazivă a ajutat-o pe Timeea să fie mult mai comunicativă, să-și extindă vocabularul și să devină interesată de activități specifice vârstei sale. Astfel, tânăra adolescentă a putut absolvi școala generală, în prezent fiind în clasa a IX-a la în cadrul unui liceu din Pitești.

„Copilul meu înregistra niște blocaje greu, aproape imposibil de identificat de către psihologi sau  logopezi. Deja oriunde mă duceam ne spuneau:

“Nu suntem competenți, nu avem ce să-i facem, suntem depășiți!”.

Știam de antrenamentele neuronale din documentarele Discovery. Dar credeam că erau imposibil de aplicat în România. Am apelat astfel la domnul Costin Dămășaru pentru acest tip de antrenament de augmentare neuronală.” povestește mama adolescentei.

Timeea a urmat o serie de antrenamente neuronale BM-BCI (Brain Mapping – Brain Computer Interface) la Neuro Performance Enhancement Center din București.

Mulțumită tehnologiei de ultimă generație, unică în România și Europa de Est. Aceasta a înregistrat progrese considerabile, față de evoluția tuturor celorlalte terapii urmate în anii anteriori.

“Încă după primele ședințe pot să vă spun că Timeea a început să pună foarte multe întrebări. Ea nu punea întrebări înainte. Ne înțelegeam foarte bine, dar exprima totul la modul afirmativ.

A început să aibă curiozități. Ea probabil le avea, dar nu le exprima. În plus a început să se bucure de lucrurile pe care le primește.

Acum probează săndăluțe, rochițe, le arată prietenilor care o vizitează, lucruri pe care înainte nu le făcea. Ele pot părea lipsite de interes dar, ceea ce pentru unii părinți este normal, pentru noi, ceilalți, altfel de părinți, reprezintă adevărate minuni.” declară mama Timeei.

Tot despre interacțiunea aceasta Dr. Psih. Costin Dămășaru, Fondatorul Neuro Performance Enhancement Center din București povestește:

“Timeea suferă de Sindromul Down, cu simptomatologia aferentă. O fată absolut minunată cu care este o reală plăcere să lucrezi.

Am antrenat-o utilizând antrenamentul neuronal BM-BCI, personalizat situației în care se află. Mama ei i-a fost mereu alături, stând în spatele ei, iar de fiecare dată când Timeea performa în cadrul jocului proiectat pe calculator. Optimizându-și astfel rețelele neuronale, aceasta o atingea ușor pe palmă.

În acest mod cele două și-au dezvoltat propriul sistem de antrenament, obținând rezultate uluitoare.”

Aceste antrenamente neuronale, au ajutat-o pe tânăra Timeea să-și depășească anumite blocaje, despre care alți specialiști au spus că sunt imposibil de optimizat și să finalizeze cu succes ciclul de studiu gimnazial, absolvind examenul de capacitate cu subiecte egale cu toți ceilalți copii.

În prezent Timeea a început studiile liceale, fiind în clasa a IX-a la un liceu din Pitești.

Cum funcționează antrenamentul BM-BCI

Antrenamentul BM-BCI are scopul de a augumenta legăturile neuronale existente și a crea noi legături, care conduc către o mai bună comunicare la nivel neuronal.

Este o procedură total noninvazivă și reprezintă un proces accelerat de învățare la nivel cerebral. Combătând astfel dezechilibre și afecțiuni precum depresia, insomnia, anxietatea, afecțiuni din spectrul autist, ADHD, boli neurodegenerative și în cazul de față, simptomatologia aferentă Sindromului Down.

În primă instanță, se realizează o Hartă a Creierului (Brain Map). Inde se monitorizează activitatea cerebrală cu ajutorul unei căști cu 24 de senzori EEG.

În acest mod se descoperă zonele disfuncționale ale creierului, hipoactive și/sau hiperactive.

Pe baza acestei analize, se crează un protocol personalizat de antrenament neuronal. Care va fi constant monitorizat și adaptat la nevoile reale ale utilizatorului. A

stfel, beneficiarul antrenamentului va urma diferite sesiuni de antrenament în care va trebui să îndeplinească anumite task-uri programate printr-un software special, ce sunt comunicate printr-un joc ilustrat pe ecranul computerului.

“În medie, după un număr de 10 ședințe de antrenament neuronal se observă o îmbunătățire masivă la nivel comportamental. Îmbunătățirile sunt facilitate prin optimizarea rețelelor neuronale și de modul în care acestea comunică între ele. Optimul de conectivitate și amplitudine aduce după sine modificări de structură ale șablonului de acțiune al rețelelor neuronale, cu impact direct asupra eliminării disfuncțiilor.”, declară Dr. Psih. Costin Dămășaru.

Antrenamentele BM-BCI se derulează în cadrul Neuro Performance Enhancement Center din București (Intrarea Roma 7), www.npecenter.com/ro. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Legea care obligă patronii care închiriază mașini să facă inspecția la șase luni, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate...

Ziua „Părinților de Îngeri” va fi comemorată la data de 15 octombrie. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, a fost votat în unanimitate proiectul de lege privind instituirea Zilei Părinților de Îngeri. Astfel, la data de 15...

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care nu vor fi protejate de departamentele IT

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care care "nu vor fi vizibile departamentelor de IT", deci care nu vor fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă