-6.6 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăSănătateNumărul persoanelor infectate se va dubla până la finalul lunii aprilie (Alexandru...

Numărul persoanelor infectate se va dubla până la finalul lunii aprilie (Alexandru Rafila)

 „Este imperios necesar să ne gândim la modul în care vom funcţiona după această perioadă”, a spus Rafila, potrivit Știripesurse.ro. Până în acest moment, sunt 6633 de cazuri de infectare confirmate în România.

„Nu am de unde să ştiu când se va opri starea de urgenţă, dar probabil vom mai avea de aşteptat vreo trei săptămâni la numărul maxim de cazuri din România. Ulterior, începând cu luna mai, am putea intra pe un trend descendent care să ne permită reluarea activităţilor şi revenirea la o situaţie cât de cât normală. Este imperios necesar să ne gândim la modul în care vom funcţiona după această perioadă. Cu puţin noroc, depinde şi de comportamentul nostru în perioada următoare, lucrurile vor putea fi sub control. Suntem într-o fază în care numărul de decese nu a depăşit 5 la sută din totalul numărul persoanelor infectate şi asta e bine, faţă de ţări precum Italia şi Spania. Probabil că spre finalul lunii aprilie vom avea între 12,000 şi 14,000 de cazuri de coronavirus, dacă se păstrează ritmul actual. Important e ca numărul de cazuri să nu crească foarte mult şi, mai ales, să nu se întâmple asta în categoriile de vârstă vulnerabile”, a declarat Rafila.

Cele mai citite

Israelul rupe relațiile cu mai multe organizații ale ONU. Care este motivul

Decizia, anunțată de ministrul de Externe Gideon Sa’ar, intră în vigoare imediat și vizează mai multe structuri ONU cu care Israelul spune că nu...

Israelul rupe relațiile cu mai multe organizații ale ONU. Care este motivul

Decizia, anunțată de ministrul de Externe Gideon Sa’ar, intră în vigoare imediat și vizează mai multe structuri ONU cu care Israelul spune că nu...

Cheltuielile bugetare se vor diminua cu 3,3 miliarde de lei după aplicarea unor măsuri administrative

Cheltuielile bugetare se vor reduce în 2026 cu 3,367 miliarde lei, în urma aplicării legii privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă