9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateÎncepe a treia serie de imunizare, s-ar putea să vaccinăm mai repede...

Începe a treia serie de imunizare, s-ar putea să vaccinăm mai repede zece milioane de români

În România va începe a treia serie de imunizare anti – Covid și, drept urmare, și s-ar putea să vaccinăm mai repede cei 10,2 milioane de români luați în calcul, a anunțat, luni dimineață, premierul Florin Cîțu. Potrivit acestuia, persoane care erau programate pentru prima doză după data de 15 martie 2021 ar putea fi vaccinate mai repede.

Inițial, autoritățile de la București anunțaseră drept obiectiv propus vaccinarea a 10,2 milioane de români până la finalul lunii septembrie 2021. Luni, 8 martie 2021, premierul Cîțu a precizat că acest obiectiv ar putea fi realizat mai repede – fără însă să avanseze un alt termen.

Pe de altă parte, premierul Cîțu a precizat că “pe masa Guvernului” nu se află niciun proiect legislativ care să instituie obligativitatea vaccinării anti – Covid. Premierul a spus, în acest context, cu privire la protestul desfășurat cu o zi înainte la București, că chiar și participanții la acest protest au spus că sunt de acord cu vaccinarea, doar că nu sunt de acord cu obligativitatea vaccinării.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă