22.7 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentÎn România, diaspora moldoveană poate vota în 23 de secții

În România, diaspora moldoveană poate vota în 23 de secții

În premieră, a fost amenajată o secție la Muzeul Țăranului Român, pe lângă celelalte patru centre tradiționale de vot, unde sunt așteptați aproximativ 30.000 de alegători moldoveni

Republica Moldova își alege duminică noul Parlament, într-un scrutin cu miză istorică pentru viitorul său european, organizat într-un context geopolitic extrem de tensionat.

În România, diaspora moldoveană va putea vota în 23 de secții, un număr record, amenajate în marile orașe universitare și centre regionale. Aproximativ 30.000 de alegători sunt așteptați să participe la procesul electoral, potrivit estimărilor oficiale. Bucureștiul va găzdui, în premieră, o secție la Muzeul Țăranului Român, pe lângă celelalte patru centre tradiționale de vot, scrie Agerpres.

Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a atras recent atenția asupra intensificării presiunilor externe în perioada electorală. Diplomatul a descris acțiunile Federației Ruse drept „un război hibrid total, nemilos”, în care sunt angrenate instituții și actori interni care, în mod normal, nu ar trebui să participe la astfel de acțiuni.

El a amintit implicarea unor segmente din Biserica Ortodoxă aflate sub Patriarhia Moscovei, a unor formațiuni politice și chiar a unor rețele infracționale documentate de autoritățile de la Chișinău. „Este un război împotriva Republicii Moldova, cu toate pârghiile posibile. Miza este viitorul nostru pe decenii”, a subliniat ambasadorul, într-un interviu pentru Agerpres.

La scrutinurile anterioare, aproape 31.000 de cetățeni moldoveni au votat în România. Mulți dintre ei, stabiliți peste hotare, continuă să fie implicați activ în viața politică a țării de origine. „Sunt foarte pro-europeni, înțeleg valoarea libertății și a democrației, iar asta ne dă speranță că vor avea o prezență puternică și acum”, a mai spus Victor Chirilă.

Secțiile de vot sunt distribuite astfel: cinci în București, trei în Iași, câte două la Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, iar în orașele Bacău, Baia Mare, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Târgu Mureș, Suceava și Sibiu, câte una. Adresele exacte pot fi consultate pe pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

NATO încetează să mai vorbească despre viitor și începe să plătească pentru el

Există summituri NATO care intră în istorie prin declarațiile finale și există summituri care schimbă direcția Alianței, fără să producă fraze memorabile. Reuniunea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă