Legea salarizării unitare a primit, joi, raportul favorabil din partea Comisiei de muncă din Senat. Astfel, proiectul actului normativ a fost adoptat cu șase voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și patru abțineri.
„Mulţumesc pentru eforturi, inclusiv opoziţiei pentru că au avut câteva amendamente foarte bune de natură să corecteze legea astfel încât să iasă o lege cât mai corectă, cât mai bună din Parlament”, a precizat, joi seara, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.
Proiectul de lege va intra, luni, în plenul Senatului, pentru dezbatere şi vot final.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Salariile bugetarilor cresc, în medie, cu 56%, ca urmare a Legii salarizării bugetare. Pe de altă parte, vor fi și domenii în care se vor înregistra creșteri de peste 200%, a declarat ministrul.
Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că Legea salarizării unitare ar putea fi adoptată până la 1 iulie.