15.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăPoliticăGrindeanu: Blue Air va trebui să plătească despăgubiri pasagerilor pe care i-a...

Grindeanu: Blue Air va trebui să plătească despăgubiri pasagerilor pe care i-a abandonat şi costurile curselor Tarom

Blue Air este un operator privat care va trebui să plătească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM, a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

“Facem toate eforturile pentru a aduce în ţară cetăţenii români cărora Blue Air le-a anulat cursele. Trebuie însă să ţinem cont şi de faptul că TAROM are de onorat, în primul rând, cursele proprii”, a notat joi Grindeanu.

Două curse speciale TAROM vor decola, joi seara, spre aeroportul Heraklion (Grecia) şi, respectiv, spre Larnaka (Cipru), pentru a repatria aproape 200 de români, afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air.

De asemenea, TAROM a trimis aseară o cursă aviatică specială la Tel Aviv (Israel) pentru a aduce în ţară circa 150 de cetăţeni români.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Call center-ul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit, în total, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat joi Guvernul.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Generația de Aur, ultima victorie, cu o Selecționată mondială a Stelelor: 3-2

Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World Stars), pregătită de Jose Mourinho, potrivit rador.ro. Tricolorii au învins cu 3-2 echipa Legendelor Lumii (World...
Ultima oră
Pe aceeași temă