Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Andrei Caramitru / Facebook

Andrei Caramitru, lipsă de respect față de victimele Holocaustului

Într-o postare pe Facebook, Andrei Caramitru a acuzat PSD de „holocaustul României”. După ce i s-a atras atenția că minimizează astfel ororile holocaustului, Caramitru a schimbat titlul.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 08.04.2019 - 19:47

Andrei Caramitru, consilier al șefului USR, Dan Barna, derapează din nou. Într-o postare pe Facebook, el a acuzat PSD că este responsabil de „holocaustul României”, susținând că „e mai rău decât ce am suferit în al doilea război mondial”. Ulterior, el și-a editat postarea punând în sarcina social-democraților „genocidul împotriva României”, citează HotNews.ro.

Postarea lui Caramitru:

„GENOCIDUL ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI. CUM NE OMOARĂ ȘI NE ALUNGĂ. CA SĂ FURE.

Corupția ucide și distruge. Știm asta. Știți însă care e dimensiunea? Un genocid uriaș. In fiecare an : 100’000 de morți, 200’000 de oameni care pleacă in diaspora, 100’000 de oameni care fug din zonele sărace controlate de mafia PSD către orașele mari din țară. Un oraș cât Clujul care moare sau fuge. In fiecare an. Pentru ca ei să stea in vile mari, să își facă vacanțele in Brazilia, să își plaseze amantele pe salarii mari la stat, copiii lor sa meargă cu Porsche la club.
E mai rău decât ce am suferit in al doilea război mondial. Atunci am avut 250’000 de morți in 4-5 ani (50-60’000 pe an).
- Anual, 100’000 de oameni mor din cauza lor. In romania avem 2000 de morți la 100’000 de locuitori. In Europa de Est doar 1500. Ca sa nu comparam cu Europa de Vest unde este doar 1000
- Din cei 100’000 - 1000 mor în accidente din cauza lipsei drumurilor. Și 700 de copii. Restul - din cauza corupției din sistemului de sănătate. Rata mortalității infantile este dublă fata de UE. La fel a accidentelor auto mortale
- 200’000 de oameni emigreaza anual
- 100’000 fug din zonele sărace PSD către orașe anual (cf. studiilor Băncii Mondiale). Nu fiți complici la crima asta uriașă. Votati pe 26Mai”

Ulterior, când i s-a atras atenția asupra postării, Andrei Caramitru a răspuns că „sunt unii cu probleme grave - ei cred că ne pot impune ce avem voie să spunem, ce cuvinte să folosim”. Asta în condițiile în care USR a promovat recent un proiect de lege care ar interzice orice referire la comunism și simboluri comuniste.

Critici chiar din interiorul USR

Senatoarea USR Florina Presadă s-a delimitat luni și a lansat critici dure la adresa lui Andrei Caramitru. Presadă spune că că a face o comparație între plecarea românilor din țară și Holocaust înseamnă o minimalizare a suferinței victimelor acelei forme extreme de violență.

"Luat de valul retoricii, Andrei Caramitru face niște confuzii grave într-una din postările sale de azi. A asimila declinul demografic actual al României cu Holocaustul sau genocidul înseamnă, înainte de orice, o lipsă de respect și o minimalizare a suferinței inimaginabile a victimelor acestor forme extreme de violență organizată a statului, îndreptate programatic împotriva celor mai vulnerabili”, a scris Presadă pe Facebook.

”Din nefericire, acest derapaj vine după o serie întreagă de declaraţii controversate din ultimile luni, care au ridicat numeroase semne de întrebare în rândul celor care au rezonat până în prezent cu poziţionările publice ale USR. Un asemenea discurs nu mă reprezintă nici pe mine, şi vreau să cred că nu reprezintă nici partidul meu, USR”, a conchis Florina Presadă.

 

Ambasada Israelului: "Îl invităm să se documenteze mai mult"

„Moartea a milioane de oameni nevinovați nu trebuie minimalizată, iar atrocitățile razboiului nu trebuie să-și găsească locul în campania electorală a vreunui partid”, susține ambasadorul Israelului la București, David Saranga, ca reacție la postarea lui Andrei Caramitru în care acuza PSD de „holocaust”.

“Din păcate, din nou, constatăm cu dezamăgire că un politician român se folosește de termenul "Holocaust" într-un context total nepotrivit. Moartea a milioane de oameni nevinovați nu trebuie minimalizată, iar atrocitățile războiului nu trebuie să-și găsească locul în campania electorală a vreunui partid. România a făcut pași importanți în combaterea anti semitismului și este fără îndoială un model de urmat în regiune. Educația despre Holocaust și despre ororile îndurate de milioanele de oameni este extrem de importantă, de aceea ignoranța în acest sens nu trebuie tolerată. Îl invităm pe domnul Andrei Caramitru să se documenteze mai mult și să viziteze Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim”, a scris ambasadorul pe Facebook.

 

Comentarii

loading...