16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
Acasă Blog Pagina 4

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF și rezultatele pe care acestea le-au generat.

În acest sens, în vederea creșterii conformării la declarare a contribuabililor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin structurile de control fiscal, desfășoară în prezent, două tipuri de acțiuni care presupun interacțiunea cu contribuabilul de la distanță:

emiterea Notificării de conformare, care reprezintă un document prin care organul de inspecție fiscală transmite contribuabililor/plătitorilor prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării situației fiscale și îndeplinirii obligațiilor fiscale conform prevederilor legale, ori a clarifica riscurile fiscale notificate, după caz.

efectuarea de acțiuni de verificare documentară, care constau în realizarea unei analize a situației fiscale pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum şi pe baza oricăror informații şi documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuși acțiunilor de control fiscal, respectiv:

– inspecția fiscală a contribuabililor care nu corectează și nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificați;

– controlul antifraudă în cazul contribuabililor pentru care există indicii de evaziune fiscală.

„Sunt două principii care trebuie să guverneze abordarea activității de control fiscal: principalul este încurajarea creșterii conformării voluntare și informarea contribuabilului, iar apoi prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Luna trecută, peste 65% din cuantumul obligațiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecție au fost în contul TVA, ceea ce confirmă angajamentul pentru diminuarea GAP-ului despre care am tot vorbit. Cât despre ampla procedură de digitalizare pe care am început-o, se văd deja primele rezultate: aproape o mie de notificări de conformare au fost comunicate luna trecută pentru neconcordanțe privind TVA raportată, pe de o parte, prin sistemul RO e-Factura și sistemul RO e-Case de marcat electronice și, pe de altă parte, Declarația 300. De asemenea, avem zeci de notificări punctuale emise de organele de control antifraudă fiscală, cu privire la datele eronate înregistrate în aplicația RO e-Transport şi o mie de notificări contribuabililor care au obligația depunerii Formularului 395. Sunt câteva dintre măsurile incipiente care anunță schimbarea managementului riscului fiscal. Vom vorbi despre o altfel de paradigmă în momentul în care modulele antifraudă vor fi pe deplin operaționale. Chiar și în aceste condiții, în luna aprilie, ANAF a înregistrat o creștere de venituri bugetare brute de 11,1%”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În luna aprilie 2024, în vederea creșterii conformării voluntare la declarare au fost comunicate contribuabililor 2.946 notificări, pentru riscuri fiscale prezumate de 1.988.992.031 lei. Riscurile fiscale notificate au vizat, în principal, Taxa pe Valoarea Adăugată și impozitul pe profit.

44% mai multe acțiuni de control fiscal

De asemenea, au fost realizate de către structurile cu atribuții de control fiscal din ANAF:

4.923 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificări documentare), fiind înregistrată o creștere cu 44,45%, comparativ cu luna aprilie 2023, când au fost finalizate 3.408 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificări documentare). Astfel, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 364.833.125 lei, fiind înregistrată o creștere cu 47,79%, comparativ cu luna aprilie 2023, când au fost stabilite obligații fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 246.864.854 lei. Pierderea fiscală  s-a diminuat cu suma de 430.699.073 lei, comparativ cu luna aprilie 2023, când pierderea fiscală înregistrată a fost de 358.707.097 lei.

2.390 controale antifraudă, prin aceste acțiuni de control antifraudă au fost estimate implicații fiscale în valoare de 318.232.285 lei, respectiv au fost aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi şi confiscări) în valoare de 35.950.400 lei, în creștere cu 36,86% comparativ cu luna aprilie 2023, când au fost aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi şi confiscări) în valoare de 15.177.672 lei.

De asemenea, 61,71% din obligațiile fiscale suplimentare urmare acțiunilor de inspecție fiscală au fost stabilite la contribuabilii care și-au desfășurat activitatea în următoarele activități din economie:

Informații și comunicații – 25,26%

Comerț cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor – 18,98%

Construcții  – 17,47%.

Valorificarea bunurilor sechestrate

În ceea ce privește încasările din valorificarea bunurilor sechestrate, acestea au fost în sumă de 8.974.301 lei.

Încasările Direcției Generale Executări Silite și Cazuri Speciale au fost în sumă totală de 7.928.180 lei, astfel:

– valorificare bunuri mobile și imobile sechestrate –  6.048.324 lei

– licitație publică, magazin propriu, consignație, vânzare directă – 1.879.856 lei.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Florin Piersic a fost transferat de la ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor

Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor. A început să meargă pe distanțe scurte, potrivit jurnalul.ro.

„Vă comunicăm faptul că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului nostru. Evoluția pacientului este bună, a început mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte”, transmite Spitalul Foișor.

Miercuri, Piersic a început kinetoterapia și recuperarea medicală.

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are “o evoluție lent favorabilă”, anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor.

Comunicatul a fost transmis în dimineața de 14 mai 2024.

“Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în această dimineață, de către echipa medicală prezintă o evoluție lent favorabilă. Starea generală se ameliorează, parametrii biologici inflamatori înregistrează o scădere față de ziua precedentă”, precizează comunicatul difuzat de conducerea Spitalului Foișor.

Actorul Florin Piersic are 88 de ani. Medicii i-au pus diagnosticul de septicemie (infecție generalizată). După un tratament în spital și după ce i-a fost extrasă proteza pe care o avea montată la genunchi, pacientul a reușit pentru prima oară, în ziua de 11 mai, să se ridice pe marginea patului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro la hectar în sectorul vegetal, precum şi pentru crescătorii de suine şi păsări care au înregistrat pierderi din cauza războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, a anunţat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Ministrul a precizat, la finalul şedinţei Executivului, că APIA începe de vineri autorizarea plăţilor, iar sumele le vor fi virate fermierilor la începutul săptămânii viitoare.

“În şedinţa de Guvern de astăzi s-a aprobat o hotărâre extrem de importantă pentru fermierii români. Bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu suma de un miliard lei şi, aşa cum am promis, practic demarăm plata subvenţiilor pentru 100 euro pe hectar în sectorul vegetal, pentru crescătorii de suine şi păsări, care au înregistrat pierderi din cauza războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Vreau să le mulţumesc fermierilor că au avut încredere că vor primi sumele pe care şi eu şi premierul Ciolacu le-am stabilit în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu aceştia şi că au dat dovadă de răbdare, având în vedere situaţia dificilă prin care au trecut”, a afirmat Barbu.

El a spus că bugetul destinat acestei măsuri de sprijin a fost suplimentat astfel încât toţi fermierii eligibili să primească subvenţia în cuantum de 100 de euro.

“Ştiu că pe anumite grupuri s-a încercat lansarea unei minciuni cum că subvenţiile vor fi mai mici pe motiv că plafonul alocat iniţial va fi depăşit. Şi fac un apel către unii politicieni să nu mai încerce să bage fermierii în lupta politică, mai ales apelând la minciuni. Adevărul este unul singur: aşa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi suta de euro pe hectar în sectorul vegetal, suta de euro pe UVM (Unitate Vită Mare – n.r.) la porc şi suta de euro pe UVM la pasăre. Avem peste 1,86 miliarde de lei alocaţi acestei măsuri”, a adăugat Barbu.

Ministrul Agriculturii a precizat că acest tip de subvenţie va fi acordat şi persoanelor fizice, nu celor doar juridice.

Presupusul autor al atacului împotriva premierului slovac a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare

Poliţia l-a acuzat joi pe presupusul autor al atacului armat asupra premierului slovac, populistul Robert Fico, de “tentativă de omor cu premeditare, din răzbunare”, infracţiune pasibilă de o pedeapsă de minimum 25 de ani şi până la închisoarea pe viaţă, informează EFE, preluat de agerpres.ro.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani şi identificat ca Juraj C., se află în prezent reţinut în incinta unei unităţi speciale a poliţiei, specialitatea criminalistică, din oraşul Nitra, potrivit televiziunii Markiza.

Potrivit acestei televiziuni, Juraj C. le-a spus poliţiştilor că este mândru de fapta sa.

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, transmite EFE, potrivit agerpres.ro.

”Starea sa este extrem de gravă”, a declarat ministrul apărării, Robert Kalinak, în cadrul unui briefing de presă în care a precizat că operaţia va dura trei ore şi jumătate, adăugând: “Ne rugăm cu toţii ca buna constituţie a premierului şi medicina modernă să îşi facă treaba”.

“Potrivit informaţiilor de care dispunem, (Fico) a suferit politraumatisme grave în urma mai multor răni prin împuşcare şi starea sa este extrem de gravă”, a spus ministrul apărării.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai mare (+82.800 tep) faţă de cea importată în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 2,266 milioane tep, fiind cu 1,2% peste cea din primul trimestru din 2023 (+22.300 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026.

În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru anul 2024 o creştere a producţiei de gaze cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).

În ceea ce priveşte importurile de gaze naturale, pentru acest an este prognozată o cantitate de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%), iar pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%). 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să declare public că Israelul nu are intenția să preia conducerea civilă și militară în Gaza, relatează BBC, potrivit ziarulprofit.ro.

„Din octombrie, am ridicat această problemă în mod constant în Cabinet”, a spus el, „și nu am primit niciun răspuns”.

Premierul Benjamin Netanyahu a răspuns dur, spunând că „nu este pregătit să schimbe Hamastanul cu Fatahstan”, cu referire la grupurile palestiniene rivale Hamas și Fatah.

Indecizia, a avertizat el, ar lăsa doar două opțiuni proaste în Gaza: conducerea Hamas sau conducerea militară israeliană.

Oricare „ar eroda realizările noastre militare, ar reduce presiunea asupra Hamas și ar sabota șansele de a realiza un cadru pentru eliberarea ostaticilor”, a spus ministrul Gallant.

Un alt membru al cabinetului de război, Benny Gantz, care a mai fost în dezacord cu Netanyahu în trecut, a spus că susține punctul de vedere al ministrului apărării. „Galant spune adevărul. Este responsabilitatea conducerii să facă ceea ce trebuie pentru țară cu orice preț”, a declarat Gantz.

Gallant a spus că instituția de apărare, pe care o conduce el, a prezentat un plan de război cabinetului încă din noaptea când a început invazia terestră din Gaza, în octombrie anul trecut. El a spus că planurile includ propuneri „de a stabili o alternativă de guvernare palestiniană locală, neostilă”.

Obiectivul de a elimina conducerea Hamas asupra Gaza „va fi atins doar de entitățile palestiniene care preiau controlul asupra Gaza, însoțite de actori internaționali”.

El a spus că aceste propuneri nu au fost niciodată dezbătute și nici nu au fost prezentate alternative.

Gallant a mai spus că eșecul de a stabili un plan a condus Israelul către un „curs periculos” care implică conducerea militară și civilă israeliană asupra Gaza.

El a descris această perspectivă drept „o opțiune negativă și periculoasă pentru statul Israel din punct de vedere strategic, militar și din punct de vedere al securității”.

„Trebuie să reiterez: nu voi fi de acord cu stabilirea guvernării militare israeliene în Gaza. Israelul nu trebuie să stabilească un guvern civil în Gaza.”

„Fac apel la prim-ministrul Benjamin Netanyahu să ia o decizie și să declare că Israelul nu va stabili controlul civil asupra Fâșiei Gaza, că Israelul nu va stabili guvernare militară în Fâșia Gaza și că o alternativă de guvernare la Hamas în Fâșia Gaza va fi ridicat imediat”, a solicitat Gallant.

Presa israeliană a relatat că liderii militari au mari temeri cu privire la lipsa unui plan viabil pentru Gaza după încheierea războiului. Afirmațiile lui Gallant scot la iveală aceste îndoieli într-un mod exploziv din punct de vedere politic.

Într-o vizită în Ucraina, miercuri, secretarul de stat american Antony Blinken a spus că Israelul trebuie să elaboreze un plan clar pentru viitorul Gazei.

„Nu putem avea anarhie și un vid care ar putea fi umplut de haos”, a spus Blinken.

Premierul Netanyahu a insistat anterior că discuțiile privind viitoarea guvernare din Gaza sunt doar „vorbe goale”, atâta timp cât Hamas rămâne în teritoriu.

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel de plan. Declarația a fost făcută pentru un post de televiziune din SUA. Americanii sunt printre cei care se opun planului privind Rafah, potrivit jurnalul.ro.

Premierul Benjamin Netanyahu a recunoscut că Israelul și SUA au opinii diferite.

„Noi (Israelul și SUA) avem un dezacord cu privire la Gaza – mai degrabă, la Rafah”, a spus el pentru postul american MSNBC, potrivit Sky News.

„Dar trebuie să facem ceea ce trebuie să facem. Și, știi, uneori trebuie să… trebuie doar să faci ceea ce este necesar pentru a-ți asigura supraviețuirea și viitorul. Nu putem continua în viitor, lăsând Hamas să controleze Gaza”, a adăugat premierul israelian.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

World Press Photo, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism, este expusă la București

Cea de-a 67-a ediție a World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, este expusă în Piața Universității din București.

Expoziția va putea fi vizitată în capitala României în perioada 18 mai – 7 iunie 2024. Cel mai important eveniment de fotojurnalism din lume este adus în România, de 13 ani consecutivi, de către Fundația Eidos.

Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România, pune în evidență legătura dintre actuala ediție World Press Photo și marile evenimente politice ale anului 2024.

„2024 va aduce aproximativ 49% din populația globului la urne. Este anul în care 64 de țări (plus Uniunea Europeană) își va alege viitorul. Desigur, nu toate țările asigură un proces de votare democratic, însă rezultatele vor spune multe despre lumea în care trăim. Așa că expoziția de anul acesta cred că este și mai importantă ca în ceilalți ani. Pe lângă faptul că ne face conștienți de problemele din întreaga lume, ea poate funcționa și ca un vizor ce transpune privitorul în papucii  cetățenilor care își trăiesc viețile în diverse regimuri politice, conflicte armate sau cataclisme naturale. Parcurgerea expoziției poate fi un preview foarte bun a modului în care vrem să arate viitorul nostru.”
Cele 146 de fotografii pun în lumină relatări despre războiul din Gaza și Ucraina, migrație, schimbări climatice, familie și sănătate mintală și demonstrează importanța fotografiei jurnalistice în jurul lumii. Expoziția va fi însoțită și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

„În perioada pe care o traversăm, având atât de multe oportunități de exprimare artistică, atât offline cât și online, jurnalismul trebuie să fie cu adevărat “a patra putere” în stat. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne asigurăm că există libertate de exprimare, jurnalism liber, de calitate, că se pune accentul pe produsul editorial și se sprijină echipele editoriale Fotojurnalismul este expresia puternică aflată la intersecția dintre artă și jurnalism, iar World Press Photo recunoaște cele mai de impact imagini ale anului. Suntem mândri să fim parteneri ai Fundației Eidos și în acest an. Vă invităm să mergeți să vedeți cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism. Fotografiile World Press Photo vor fi vizibile pentru sute de mii de oameni ce vor tranzita Piața Universității în această perioadă. Să ne reamintim așadar de importanța libertății presei și să celebrăm împreună cele mai frumoase fotografii din 2024”, a declarat Laura Mihăila, Director Marketing, Comunicare & CX Raiffeisen Bank România.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Cei patru câștigători globali au fost selectați din 24 de câștigători regionali, aleși din jurizarea a 61.062 lucrări înscrise de către 3.851 fotografi din 130 de țări.

Premiul “Fotografia anului” (World Press Photo of the Year) i-a fost atribuit lui Mohammed Salem (Palestina), de la Reuters. Imaginea, zguduitoare, prezintă o femeie din Gaza care îmbrățișează trupul unei fetițe de 5 ani, ucisă în urma unui raid aerian. Fotografia a fost realizată la 17 octombrie 2023, într-un spital din sudul Fâșiei Gaza.

Premiul “Articolul anului” (World Press Photo Story of the Year) a fost obținut de Lee-Ann Olwage (Africa de Sud). Premiul pentru proiecte pe termen lung (World Press Photo Long-Term Project Award) i-a revenit lui Alejandro Cegarra (Venezuela), de la The New York Times și Bloomberg.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând însă din cadre clădirile-monument aflate în paragină, echipa de campanie a edilului-șef a venit cu explicație.

Urmare a articolului “FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul”, echipa care filmează clipurile electorale ale lui Nicușor Dan a venit cu următoarea precizare: “ În clipul publicat înainte de 10 mai – apel către tineri, clădirile arătate au fost determinate de locul ales pentru filmare, iar criteriul alegerii locului este legat de o aglomerație mai scăzută care să permită operațiunile ce se realizează intr o filmare”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023, anunță un comunicat de presă transmis de Hidroelectrica.

Hidroelectrica a publicat la Bursa de Valori București raportul privind rezultatele operaționale ale Grupului pentru primul trimestru al anului 2024.

“Conform datelor prezentate în raport, în primele trei luni din acest an producția de energie electrică a înregistrat o scădere moderată de 3% față de aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a unei hidrologii mai scăzută decât în anul 2023. De asemenea, veniturile Grupului au înregistrat o reducere de 22% comparativ cu primul trimestru al anului 2023, în linie cu previziunile bugetare, în mare parte din cauza presiunilor asupra prețurilor de vânzare a energiei electrice atât pe piața locală, cât și pe cea europeană interconectată, ca urmare a unui sezon de iarnă moderat la nivelul întregii regiuni”, precizează comunicatul de presă transmis de Hidroelectrica.

”Rezultatele pentru primul trimestru al anului 2024 reflectă mediul de piață dificil și presiunile asupra prețurilor la energia electrică. Cu toate acestea, suntem angajați să gestionăm eficient aceste provocări și să ne menținem pe drumul stabilit în cadrul Planului de Administrare”, a declarat Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica.

În primul trimestru al anului 2024, conducerea Hidroelectrica s-a concentrat pe identificarea, analiza și documentarea oportunităților de dezvoltare oferite de piață, în paralel cu implementarea unor procese de eficientizare a activității din cadrul Companiei. De asemenea, s-a urmărit menținerea și dezvoltarea portofoliului actual de afaceri al Hidroelectrica și integrare în cadrul Grupului a activelor UCM Reșița, “asigurându-ne că ne păstrăm statutul asumat, acela de companie 100% verde”.

Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piaţa Reglementată a BVB şi a intrat la tranzacţionare sub simbolul H2O. Oferta publică inițială a Hidroelectrica a fost cea mai mare ofertă din Europa şi a treia cea mai mare din lume.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Național. Compania, esențială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deține – conform ultimelor date oficiale, o cotă de 12.81% din piața de furnizare.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe site-ul termene.ro.

Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch Romania sunt primele cinci companii nominalizate în acest top.

Studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024 pe un eșantion format din 10 981 de tineri la început de carieră și profesioniști din România, din domeniile IT&C, inginerie, științe sociale și business.

Studiul prezentat măsoară nivelul de atractivitate al angajatorilor la nivel național și oferă o înțelegere a comportamentului candidaților precum și asteptările acestora în raport cu angajatorii locali.

Rezultatele studiul au fost lansate în cadrul conferinței regionale de employer branding, EBcon 2024, în data de 14 mai 2024.

Site-ul termene.ro oferă informații integrate, actualizate în timp real, preluate din peste 15 surse oficiale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

0

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În schimb, documente și declarații obținute de jurnaliști dezvăluie că cei care au beneficiat au fost persoanele ce l-au susținut în campania electorală, mulți dintre aceștia având legături strânse cu USR.

Diana Pungă: De la Șefa de Campanie la Șefa ASPA

Un exemplu notabil este Diana Pungă, șefa de campanie a lui Nicușor Dan în 2020. Pungă, fost membru al USB (partidul fondat de Nicușor Dan și transformat ulterior în USR), a devenit inițial șefa de cabinet a edilului. Ulterior, a fost împuternicită să coordoneze activitatea ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București, poziție pe care a deținut-o până la incidentul tragic în care o femeie a fost ucisă de câini pe Lacul Morii.

Costinel Radu: De la Jandarmerie la Consilier Personal

Diana Pungă l-a adus în Primăria Municipiului București pe Costinel Radu, fost șef în Jandarmeria București, pe funcția de consilier personal al lui Nicușor Dan pentru probleme de ordine publică și Poliția Locală. Recent, Radu a fost implicat într-un scandal după ce a folosit autoturismul de serviciu în interes personal, transportând materiale de construcție pentru casa sa din Fierbinți, Ialomița, în timpul weekendului.

Ramona Nicoleta Dinu și Tudor Măcicășan

Folosirea bunurilor publice în scop personal este o practică obișnuită printre apropiații lui Nicușor Dan. Ramona Nicoleta Dinu, fost senator USR, a fost cooptată pe postul de consilier specializat în guvernanță corporativă și insolvență.

De asemenea, Tudor Măcicășan, consultant pe transport al primarului general, a fost protejat de consilierii USR după ce iubita sa, și ea consilier în PMB, a folosit mașina de serviciu pentru a participa la festivalul Electric Castle din județul Cluj.

Eduard Valentin Stroe: Directorul General al Poliției Locale București

Costinel Radu l-a propulsat pe Eduard Valentin Stroe pentru funcția de director general la Poliția Locală București. Stroe a fost implicat în aplicarea unei amenzi controversate de 35 de milioane de euro într-o zonă retrocedată din parcul IOR, imediat după numirea sa în funcție. De asemenea, el a schimbat numeroși funcționari publici din instituție, înlocuindu-i cu persoane apropiate, parte din Corpul de Control al DGPLCMB.

Aceste cazuri ilustrează clar că principiul meritocrației, pe care Nicușor Dan îl promitea pentru angajații PMB, nu se bazează pe interesele cetățenilor, ci pe legăturile apropiate cu persoana sa sau cu partidele care l-au susținut în campania din 2020.

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă Tiberiada, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Libanul.

Mişcarea pro-iraniană a revendicat aceste atacuri ca răspuns la o lovitură israeliană în care a fost ucis cu o zi înainte un comandant local al grupării libaneze.

Potrivit unui comunicat, Hezbollah a declarat că luptătorii săi “au lansat un atac aerian folosind mai multe drone” asupra unei baze situate la vest de Tiberiada.

Atacurile Hezbollah au fost până atunci limitate la oraşe şi baze israeliene situate la graniţa cu Libanul.

O lovitură israeliană a ucis marţi seară un comandant al Hezbollah în regiunea Tyr din sudul Libanului, a anunţat miercuri armata israeliană.

Citește și:

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Avertismentul lui Norbert Wiener

0

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care au adus cele două linii în  stadiul de azi.

Humboldt a socotit limba folosită în comunicare ca fiind un fel de a priori al cunoașterii şi al vieții. Pe urmele lui, s-a ajuns la lărgirea sferei propozițiilor preluând în formalismul logicii nu numai enunțurile, ci și interogațiile, evaluările și propozițiile normative. Odată cu John Austin, s-au tematizat „actele de vorbire” ca unități elementare ale comunicării curente. Ludwig Wittgenstein a conceptualizat „jocurile de limbaj” ca macro organizări ale comunicării. „Pragmatica universală” a lui Habermas a explicat funcționarea comunicării, ca prealabil al oricărei prestații umane. Linia continuă azi cu „pragmatica inferențială” a lui Robert Brandom, care redă faptele istoriei ca dare/acceptare de „temeiuri”

Pe cealaltă linie, George Boole a aplicat algebra în analiza propozițiilor logice, după ce a sesizat baza numerică a minții și a delimitat cursul „valorii de adevăr”. Charles S. Peirce a propus considerarea legăturii („este”, „sau”, „implică” etc.) din propoziție ca termen și a deschis noi șanse formalizării. Cu un alt pas înainte, Gottlob Frege a arătat că „o idee, un gând (Gedanke)” este ceea ce poate fi adevărat sau fals, are valabilitate trans-subiectivă și a deschis astfel o nouă optică asupra culturii. Bertrand Russell şi Alfred N. Whitehead au aplicat teoria matematică a funcțiilor în logică, au introdus „funcția propozițională” și au reconstruit logica în forma cuprinzătoare a „logicii simbolice”. Între timp, matematica însăși a înregistrat pași noi și a fost  pusă pe direcția schimbărilor ample.

Odată cu cercetările comunicației în organisme și mașini și explorarea „conducerii” cu conexiune inversă (feedback), de către Norbert Wiener, cunoașterii  i s-a deschis o nouă cale. „Conținutul de adevăr” al diferitelor procese ale realității a fost numit „informație”. Claude Shanon a identificat unitatea elementară a informației, bitul – cea mai simplă unitate la care se poate răspunde cu da/nu. „Conținutul de adevăr” al propozițiilor a fost prelucrat de informatică, iar dezvoltarea calculului probabilităților, evoluția maşinilor de calcul și noi inginerii au imprimat un ritm ridicat evoluției acesteia.

Prin folosirea de impulsuri electrice pentru a codifica informația s-a putut trece la construcția de hardware spre a prelucra software. Conținuturile de gândire sunt preluate în formă matematizată și aduse în forma unor „programe”, ce aplică tehnologii construite după legile cunoscute.

Pe acest fundal, s-a format o nouă înțelegere a raționării. Aceasta a fost desprinsă cu rezultate impresionante din cadrul clasic și abordată ca „prelucrare de informații”. Evident, la bază stă o operaționalizare, adică o preluare a unei entități prin indicii (un exemplu de maximă simplitate: „Acidul este ceea ce înroșește hârtia de turnesol”). Asumpția este că „informația” obținută prin operaționalizare redă realitatea, încât nu ar fi o diferență semnificativă  între aceasta și „informația” despre ea.

Dezvoltarea continuă a matematicii, informaticii și industriei calculatoarelor a încurajat puncte de vedere conform cărora, în multe privințe – volum, rapiditate, stocare etc., calculatoarele întrec capacitățile naturale ale oamenilor și sunt de preferat. Curentul „trans-umanismului tehnologic”, care a urcat pe scenă prin personalități inovative, precum Marvin Minsky (The Society of Mind, 1985), a deschis interogații cu privire la preluarea de către computere a funcțiilor cognitive și emoționale ale omului. Un alt exponent, Raymond Kurzweil (The Age of Intelligent Machines, 1990), a prezis subordonarea omului de către produsele „inteligenței artificiale”. Cei doi au anticipat că mașinile electronice vor ajunge să ia decizii de viață în locul oamenilor.

Azi se înmulțesc avertismentele cu privire la posibilitatea ca succesele enorme ale inteligenței artificiale să devină pericole.  În față, printre avertizori, este Elon Musk – nu numai ca proprietar al Twitter-ului, ci și ca inițiator al programului Neuralink.

Cunoscutul miliardar țintește salutar la a aplica inteligența artificială în abordarea de maladii – de pildă, prin implantarea de piese (cells) care folosesc semnale electrice și chimice pentru a transmite informații la creier și în corp. Se încearcă astfel aplicarea conexiunii wireless computer-creier pentru a modifica funcții și stări ale corpului unui pacient. Se speră să fie creat în curând un robot care va înlocui implanturile spre a transmite semnale în creier.

Dar Elon Musk nu ezită să prevină. „Odată cu inteligența artificială conjurăm demonii”,  încât apare un pericol comparabil cu cel al armelor nucleare, spunea el de la început (citez după „Washington Post”, 24 oct. 2014). Altfel spus, și pe calea inteligenței artificiale umanitatea se poate distruge pe sine. Azi tot mai mulți împărtășesc această opinie.

Inteligența artificială este o reușită istorică certă. Nu mai este nevoie să subliniem enorma utilitate a computerelor în economie, transporturi, medicină, educație – practic în cele mai multe domenii ale vieții. De la o zi la alta, apar noi și uimitoare aplicații. În optimismul robust al computeriștilor, Raymond Kurzweil considera că vor apărea curând automate conștiente de operațiile lor.

Desigur, imediat după „mașinile Turing”, inteligența artificială a trecut deja pragul computerelor care își pot descrie structura și funcționarea. Acum pare să-l treacă și pe cel al „conștiinței” în înțeles mai larg, chiar dacă nu se pune încă problema înzestrării computerelor cu „conștiință de sine”. Computerele rămân, totuși, în sfera obiectelor lipsite de viață proprie.

Se consemnează, însă, tot mai multe aplicări ale inteligenței artificiale care afectează libertatea și restul valorilor umane. Una, foarte cunoscută, constă în înmagazinarea datelor personale, încât să se poată folosi de către cei care le stochează, fie și împotriva persoanelor respective sau măcar pentru a le manipula și controla. Cugetători de la Harvard și München se și opun azi exaltării „tehnologiste” de pe Sillicon Valley! Unii autori vorbesc de transformarea omului într-un „omline” din momentul în care ființa umană se dotează cu „proteze spirituale” pe baze electronice, care preiau povara deciziilor sale de zi cu zi. Robotistul Anthony Lewandowski, unul dintre pionierii automobilului capabil de auto-dirijare, propune crearea „bisericii” celor care cred în Dumnezeul automatelor, căci acestea întrec cu mult inteligența naturală a omului. Unii visează la stocarea datelor necesare despre persoane, pentru a asigura progresul unor comunități în termeni care se stabilesc prin deciziile unor computere. Evident că datele securității naționale sunt stocate cu mari riscuri în era inteligenței artificiale nu numai din cauza slăbiciunilor umane, ci și din cauza erorilor potențiale ale computerelor. Deja funcționează studiouri înzestrate cu aparatură și înmagazinări electronice în care cei dispăruți sunt repuși în mișcare, fac relatări și intră în comunicare cu cei vii. Nu mai vorbim de răspândirea de clone ale unor oameni, care fac declarații aiuritoare și vorbesc împotriva celor clonați.

Odată cu asemenea aplicații, se deteriorează cu totul condițiile de posibilitate ale unor valori ale vieții moderne. Pe bună dreptate, se și atrage atenția că „tehnica digitală face ca în viitor să nu mai fie vreun individ; în cele din urmă guvernează un nou spirit (Geist) care amestecă indistinct eu-l și tu-ul, omul și mașina, natura și cultura. De conceptul de voință liberă, în această formă de satisfacere generală, nu mai este nevoie; dimpotrivă, ar fi doar deranjant/…/ Acolo unde voința liberă nu mai este voită, unde autenticitatea, autonomia și reflecția sunt socotite depășite sau în cel mai bun caz drept  atavisme dispensabile, se închid spațiile care au fost deschise de la începutul modernității” (Hanno Rauterberg, Die Kunst der Zukunft. Über den Traum der kreativen Maschine, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2021, p.160). Numai acolo unde eu-l rămâne liber și suveran se mai păstrează „sfera publică” a societății moderne, democrația și modernitatea.

În 1947, Norbert Wiener a publicat cartea The Human Use of Human Beings. Cybernetics and Society. Cartea a fost retipărită nu demult ca Mensch und Maschine (Klostermann, Frankfut am Main, 2022). Recitind-o azi, observi cum s-a înaintat spre inteligența artificială, o înțelegi mai profund și îți dai seama că pericolul a fost întrevăzut de la început, chiar de către Norbert Wiener.

Cu această carte a început de fapt o nouă abordare a comunicării – după ce o aveam în cultura europeană pe cea originată la Gianbattista Vico. Abordarea nouă este însă matematică și efect al abordării noi a „tehnicii de informare (Nachrichtentechnik)”. La o relectură actuală, cel mai interesant este faptul că, în 1947, Norbert Wiener era deplin conștient că „există puternice posibilități ca oamenii să fie înlocuiți” (p. 25). Destui oameni cred că noile descoperiri și ingineria ce le însoțește aduc mașini mai bune și ameliorarea condițiilor vieții umane. Or, nu aceasta este întreaga realitate. În fapt, s-au creat pericole de exploatare a acestor posibilități împotriva oamenilor.

Norbert Wiener nu doar că semnalează pericolul – el trăind cu îngrijorare mai ales ce putea prefața nazificarea din acele decenii și deznodământul încă nedecis al „războiului rece”. El și explică ceea ce se poate numi, în sens bun, abstracția prin care s-a creat o nouă știință, cibernetica, capabilă să susțină noi tehnologii și aplicații, încât s-a ajuns la desprinderea inteligenței artificiale de inteligența naturală.

Noțiunile sale specifice sunt capacitatea noastră ca oameni care gândesc de a elabora „scheme (Schemata)” ale lucrurilor; posibilitatea de a ordona elemente așa cum ordonăm numerele în șirul numerelor naturale; unul dintre tipurile de scheme delimitabile pe harta realității este „informația”, aidoma unei compoziții muzicale sau mesajului telegrafic;   întrucât  se transmit „mesaje”, acestea au anumiți purtători; posibilitatea de creare a unei noi tehnologii de „informare la distanță”; preluarea teoremei lui Fourier, potrivit căreia orice mișcare între anumite granițe se poate aborda ca sumă a „vibrațiilor (Schwingungen)”; crearea astfel a posibilității ca un ton musical să fie preluat ca variație de curent electric și deschiderea șanselor „modulării” informatice; aplicarea unor principii din științe (de exemplu, principiul al II-lea al termodinamicii) pentru a descrie procesele; transmiterea de mesaje este de la om la om, dar poate fi și de la un aparat la om; se atinge un proces de „conexiune inversă” înăuntrul unui cerc închis, care schimbă starea sistemului; se ajunge la mașini care au „organe de simț” ce permit informații privind starea lor.

Norbert Wiener era foarte sensibil la o diferență. Anume, că omul poate fi abordat prin analogie cu mașinile, dar de aici nu trebuie dedus că el este doar o mașină. „La ambele, ființa vie și mașina, acest fapt servește la a acționa asupra lumii exterioare. În ambele, activitatea exercitată asupra lumii exterioare, nu doar intențională, este anunțată înapoi la aparatul de regularizare” (p.37). Creatorul ciberneticii scrie că  noua abordare, prilejuită de această știință, „este chiar simplu să se aplice societății. Numai că ar fi cazul ca oamenii să fie luați ca oameni. Eu susțin că drumul comod spre putere nu numai că distruge toate valorile etice ale oamenilor, dar nimicește până și neînsemnatele perspective pe care le avem azi pentru păstrarea pe termen mai lung a umanității” (p.38).

Nu stărui asupra largilor considerații ale lui Norbert Wiener asupra societății și evoluției ei, căci am făcut-o altădată (vezi volumul Raționalitate, comunicare, argumentare, 1991). Mă opresc doar asupra ideilor sale privind „a doua revoluție industrială”, plecând de la conceptul „omului ca ființă comunicativă”.

Prin acest concept, Norbert Wiener înțelege în esență faptul „învățării (Lernen)”: omul petrece 40% din viața sa învățând. „De asemenea, pentru societatea umană este cu totul natural să fie construită pe învățare, după cum o comunitate de furnici este întemeiată pe o schema moștenită. Învățarea este conform esenței ei o formă de conexiune inversă, în care schema de comportament este trecută prin experiența anterioară. Conexiunea inversă este, așa cum am detaliat în primul capitol al acestei cărți, o caracteristică foarte generală a formelor de comportament. În cea mai simplă formă, principiul conexiunii inverse înseamnă: comportamentul este examinat în raport cu rezultatul său și că succesul sau insuccesul acestui produs influențează atitudinea viitoare” (p. 73). „Conexiunea inversă” introduce un element de „comunicare” în comportamentul uman.

Ce se înțelege aici prin „comunicare”? Norbert Wiener spune că „ideea fundamentală a comunicării este mijlocirea de știri (Nachrichten)” (p. 109-110). Mijlocirea se poate face cu mișcarea corpurilor, dar și cu informație.

În orice caz, odată cu studiul „comunicării”, se pregătește „a doua revoluție industrială”. Ea a început cu „extinderea ideii comunicării în mașini” (p. 168). Conceptul de „conexiune inversă” a fost director. După ce, un timp, mașinile au atins viteză prin lanțuri sau mecanisme hidraulice, de la o vreme s-a apelat la folosirea electricității. Automatizarea a înaintat, însă, și înaintează folosind informația. Se trece astfel treptat într-o „epocă automatizată” – o nouă epocă în istorie, care „detronează omul și animalul ca izvoare de forță” (p.170).

Matematica și logica, dezvoltate și aplicate variat unor realități nou descoperite, au făcut posibilă preluarea unui rol mai mare de către automatele „pur logice”, care aduc cu sine „programul” drept cadru al vieții. Desigur, viața oamenilor depinde, mai departe, de decizii politice și economice, dar un subiect nou intră pe scenă: mașina. „Automatul” este noul „sclav” – de voința lui depinde în bună măsură restul.

Norbert Wiener spune că „noua revoluție industrială este o sabie cu două tăișuri” (p. 178). Viața oamenilor nu mai depinde doar de ceea ce decid ființele în carne și oase care suntem. „Am spus deja mai devreme că pentru om rămânerea pe Pământ nu va mai fi lungă dacă nu se ridică la înălțimea forțelor ce sunt în sinea lui. A nu fi om întreg înseamnă a fi mai puțin decât viu. Cei care nu sunt lăuntric vii, nu mai trăiesc ei înșiși în umbrita lor existență. Am spus că pentru oameni a fi viu înseamnă a lua parte la o schemă a comunicării la nivelul lumii. Ar trebui să fie libertatea de a examina noi opinii și de a stabili care dintre ele duc la ceva și care doar ne încurcă” (p. 202). Fără această libertate a fiecăruia nu va fi decât derapaj.

Antidotul imaginat de Norbert Wiener este „integritate comunicativă” și „curaj spiritual” pentru a face față noii situații. Doar că acestea au intrat, între timp, în crize, fiind ele însele de recuperat în condițiile de viață din zilele noastre. (Din volumul A. Marga, Sensul vieții, în curs de publicare)

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor fi obligați să facă instrucție militară, lasă loc la interpretări. Dintre toate opiniile, cea mai credibilă este varianta intenției “partenerilor fără limite,” Jinping și Putin, de a schimba – printr-o conflagrație – Ordinea Mondială. Rusia cu armata, China cu Hi-Tech-ul. Cine va învinge?

Să fie atât de lipsite de viziune SUA? Lui Putin îi convine enclavizarea și prelungirea războiului din Ucraina. Insistând cu susținerea păguboasei armate a lui Zelenski, Occidentul cade în plasa Moscovei, colț cu Beijing.

În timp ce banii, sentimentele și energiile Occidentului sunt capitalizați într-o groapă fără fund, adică Ucraina, prin „prietenia fără limite,” Xi Jinping și Vladimir Putin pregătesc în taină schimbarea Ordinii Mondiale. Adică, distrugerea civilizației occidentale. Vestul îmboldit de SUA și-a tras glonțul în cap, când s-a aruncat orbește în susținerea celui mai corupt regim de pe Terra, cel de la Kiev. Fără să-și dea seama de urmări, a împins Rusia în brațele Chinei, state care aveau vechi diferende teritoriale, înainte de conflagrația ucraineană.

Prelungirea războiului din Ucraina va duce la un inevitabil sfârșit: distrugerea Europei, dorită atât de SUA, cât și de Rusia. Tâmpiții de lideri europeni nu văd evidența. Prea orbiți de bani și de putere, duc bolidul celei mai vechi civilizații în gard, în aplauzele tembele ale cântătorilor de slavă.    

Desen de Ștefan Popa Popa’S

Xi Jinping a efectuat o “călătorie de aur” prin Europa. Naivii lideri occidentali – la fel ca Neville Chamberlain, înainte de Conferința de la Berlin din septembrie 1938, au crezut că liderul chinez vine ca un sol de pace, nu ca un zmeu al războiului.

Desemnarea lui Andrei Belousov, fost vicepremier, chiar prim ministru interimar – economist keynesian – și punerea sa la pupitrul de comandă al armate ruse are o singură rațiune: Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul.

În contextul în care republicanii lui Donald Trump nu prefigurează vreo soluție de pace, falia dintre cele două lumi se adâncește.

Încă din ianuarie 2024, am atras atenția cititorilor noștri despre imensul buget proiectat de guvernul rus pentru înzestrarea militară. Practic, schimbarea lui Șoigu plutea în aer. Putin ar fi fost nemulțumit de stagnarea invaziei sub conducerea sa, potrivit surselor occidentale.

Prin legea bugetului federal, armata rusă are la dispoziție 100 de miliarde de euro, cu 30 % mai mult decât în primul an de război cu Ucraina.

7,2 % din PIB este alocarea bugetară a Rusiei pentru înzestrarea militară. Presa occidentală nu a prea fost surprinsă, nici măcar de mărirea fără precedent – cu 40 % – a bugetului ministerului economiei și anunțarea unor investiții masive în zonele industriale, energetice și miniere din Donbas și Crimeea. 

După cum se știe, zona ocupată de armata rusă, nu doar că reprezintă 20 % din întreg teritoriul al Ucrainei, ci și este cea mai bogată în resurse minerale.

Rusia n-a pus ghiara doar pe un spațiu locuit de etnici ruși, ci și pe o serie de zăcăminte unice în lume.

De asemenea, numirea lui Belousov, în postul de comandă al armatei ruse, un maestru al cifrelor, mult prea inadecvate cizmelor de front, și coborârea lui Șoigu de pe piedestal arată intenția liderului de la Kremlin de a trece la o economie de război.

Scurtele incursiuni în istorie ne argumentează și mai adânc ipoteza că, prin numirea lui Belousov, Putin urmărește integrarea economiei în cea de război. Nu de puține ori, în istoria umanității, statele beligerante au avut creșteri economice pe baza industriei de război. Nu prea înțelegem noi cum se pot înregistra astfel de creșteri, când la capătul celălalt al lanțului de distribuție a produselor de luptă sunt morți, nu TVA de încasat.

Ucrainienii luptă crânce pentru apărarea Harkov-ului, un teritoriu nodal, râvnit de  invadatori, fiindcă se deschide așa zisa autostradă spre Kiev. Mai precis, armata rusă poate intra pe câmp deschis. Vuvuzelele de la Kiev fac apel disperat la ajutoare internaționale, dar nu pun în lumină oboseala cadrelor militare și nu recunosc că au scos, asemenea rușilor, pușcăriașii trimițându-i pe front să lupte.

Dacă Hitler l-a avut pe civilul Mark Speer la apărare, Stalin pe Piotr Smirnof, un activist de partid fără școală, intrat în rândurile bolșevicilor pe vremea tinereții sale revoluționare, iată că acum autocratul de la Kremlin îl are pe conțopistul Belousov.

La apărare, Churchill nu s-a bazat pe un militar. El era mareșalul. Charles de Gaulles era general. În subordinea sa a pus un conțopist, la fel ca Putin, astăzi.

Putin se pregătește de un război lung cu occidentul, dus mai mult pe terenul economic și politic, decât pe cel militar. Dar se înzestrează până-n dinți cu armament de ultimă generație. De fapt, noua lege a învățământului din Rusia e cam la fel ca cea din China. În ambele superputeri, elevii sunt învățați cu respectul față de neam și nevoia de jertfă când țara te cheamă sub arme.

VOCILE LUMII

 Gabriel Marin

Președintele Partidului România Puternică

“În fapt, economia de război nu duce la creșteri economice reale, ci doar la așa-zise “creșteri” limitate pentru anumite segmente ale economiei, mai precis pe industria militară. Nu în ultimul rând, toate aceste “creșteri” se fac aproape exclusiv pe mărirea deficitului și a datoriei publice. Acesta a fost modelul pe toata durata războaieor din sec XX, statele implicate împrumutându-se masiv pentru finanțarea producției de armament. Ponderarea creșterilor din PIB cu  explozia deficitului și a datoriei publice face ‘creșterea economică” – pe baza economiei de război – complet nesustenabilă, pe termen mediu si lung,” a explicat antreprenorul Gabriel Marin, președintele Partidului România Puternică.

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot


Ilustrație: Marian Avramescu

Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul le va da un folos în super anul electoral 2024.

WC-urile din curțile școlilor vor fi folosite drept secții/cabine de votare.

Vor fi primele secții de votare ecologice, pentru a demonstra din nou că statul român este prietenos cu mediul.

Guvernul garantează că hasnalele vor…



Source link

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care s-a decis la loviturile de la 11 metri, câștigătoare a fost Corvinul Hunedoara, echipa de Liga a II-a, potrivit stiripesurse.ro.

Oţelul Galați a deschis scorul prin atacantul sârb Anes Rusevic (27), dintr-o lovitură liberă de la circa 24 de metri.

Formaţia de ligă secundă a egalat la o eroare în bloc a defensivei gălăţene, prin Marius Coman (39), iar la pauză scorul a fost de 1-1.

În minutul 58, Rusevic a înscris din lovitură de la 11 metri, după un fault asupra lui Bodișteanu. Nu a trecut mult timp și Antonio Manolache aduce egalarea pentru Corvinul cu un șut din 16 metri.

La finalul celor 90+11 minute scorul a fost 2-2, astfel că s-a intrat în prelungiri. Nu s-a mai întâmplat pe parcursul celor 30 de minute, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare de la 11 metri.

Niciuna dintre echipe nu a câştigat până acum Cupa României.

Corvinul Hunedoara – Oțelul Galați, finala Cupei României din acest an

Oţelul Galaţi a obținut calificarea în finala Cupei României pentru a doua oară în istorie, după ce a învins-o, pe teren propriu, pe Universitatea Cluj, cu scorul de 2-1.

Finala din acest an a Cupei României le va opune pe Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați. După ce ieri hunedorenii s-au impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la FC Voluntari, a venit rândul Oțelului să-și asigure biletele pentru ultimul act.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, magistraţii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

“Fapta inculpatei C.M., care, la data de 01.06.2022, ora 18,37, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare x-xx-xxx, pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comună Scobinţi, judeţul Iaşi, a acroşat cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe minora D.E.A., în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia minoră a decedat, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen.”, arată sursa citată.

În luna iulie 2022, femeia a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Parchetul informând, la acel moment, că s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

“Cu referire la dispoziţia de clasare, din probatoriul administrat rezultă că inculpata nu a încălcat alte dispoziţii legale, în afară de a conduce autoturismul fără permis, şi nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului. În consecinţă, producerea evenimentului rutier nu poate fi imputată acesteia, deoarece între conducerea autoturismului fără a deţine permis de conducere şi moartea victimei nu există legătură de cauzalitate. Şi în situaţia în care inculpata ar fi deţinut permis de conducere, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei era în imposibilitate de a evita accidentul rutier”, se arată într-un omunicat emis, la acel moment de PJ Hârlău.

Conform portalului instanţelor de judecată, inculpata Coşofreţ Marianaa fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.

Avocatul Adrian Cuculis a informat, miercuri, că împotriva ordonanţei de clasare a fost făcută plângere, iar instanţa a întors dosarul la Parchet. Astfel, după continuarea cercetării, s-a ajuns ca şoferiţa să fie deferită justiţiei şi pentru ucidere din culpă.

“Dreptate pentru Anastasia! Este vorba despre fetiţa de 4 ani din Hârlău omorâtă de şoferiţa fără permis şi care a dus la schimbarea legii. După o posibilă ‘măsluire’ a măsurătorilor de la faţa locului (conform spuselor martorilor din dosar) şi după ce poliţistul şi procurorul au trimis-o în judecată pe şoferiţă doar pentru conducere fără permis şi nu şi ucidere din culpă, în urma plângerii făcute împotriva ordonanţei de clasare, instanţa a întors dosarul la Parchet şi i-a obligat să continue cercetarea. De dată recentă şi în urma altor audieri din care reieşea clar situaţia şi cum a fost omorâtă fetiţa, Parchetul a trimis-o în judecată pe şoferiţă şi pentru ucidere din culpă. Situaţia este de-a dreptul stranie, în contextul în care la primul termen judecătorul s-a abţinut de la judecarea cauzei, iar cel de-al doilea investit ulterior s-a abţinut şi el. Acum aşteptăm un nou termen de cameră preliminară”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

“Legea Anastasia” a fost denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie 2022, în faţa casei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei căzături, potrivit actualitate.org.

Bărbatului i s-a explicat faptul că nu poate beneficia de intervenție întrucât între medicul în evidențele căruia se află și un anestezist al unității medicale există un conflict deschis.

Rudele pacientului au sesizat situația atât la Administrația Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cât și la Consiliul Județean Ialomița.

Conducerea unității medicale susține că va deschide o anchetă internă și că vă sesiza, la rândul său, Colegiul Medicilor Ialomița.

Așteaptă vindecarea pe patul de spital de peste o săptămână
În urma unui accident casnic, bărbatul a căzut și și-a rupt un picior. Soția sa a sunat la 112 și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, fiind internat.

Încă de la început medicul care l-a examinat i-a comunicat femeii că va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Timpul a trecut, iar la 10 zile distanță de la incident, pacientul încă așteaptă în salon să beneficieze de operație.

În momentul în care rudele au întrebat medicii cu privire la motivele pentru care pacientul este nevoit să aștepte li s-a răspuns faptul că, din cauza unui conflict dintre medicul care îl are pe bărbat în evidență și medicul anestezist, operația nu se poate desfășura.

„Doctorul a spus că anestezistul refuză să intre în sala de operație cu el! Am înțeles că medicul ortoped și medicul anestezist nu se înțeleg, au multe discuții în contradictoriu și din această cauză operația nu se poate desfășura. Pacienții nu au nicio vină într-o astfel de situație. Am depus plângeri și la conducerea spitalului și la Consiliul Județean Ialomița. Tot ce ni s-a spus să facem este să așteptăm!” susține Constantina State, soția pacientului care așteaptă să fie operat.

Cine este vinovat
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia susțin faptul că întreaga responsabilitate este a medicului în evidențele căruia se află pacientul. Acesta ar fi trebuit să găsească o soluție astfel încât bărbatul să nu fie obligat să aștepte atâtea zile pentru o intervenție chirurgicală.

Mai mult, conducerea unității medicale susține faptul că respectivul medic are o atitudine ne­potrivită față de întreg corpul medical.

„Responsabi­litatea medicului era de a găsi o soluție pentru acest pa­cient. Fie îl transfera unui alt coleg, fie aproba transferul către o unitate medicală din Capitală. Este vorba despre orgolii, iar pacienții nu au nicio vină. Oamenii trebuie să primească îngrijiri medicale indi­ferent de disputele dintre medici!” susține Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Oficialii unității medicale susțin faptul că vor deschide o anchetă internă și că vor sesiza Colegiul Medicilor Ialomița. „Soluția pentru acest caz este transferul către un alt medic din spital și s-au început demersurile în acest sens. Va fi sesizată Comisia de Disciplină și, im­plicit, vom sesiza și Colegiul Medicilor!” a mai spus Liviu Patrichi, ma­nagerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Un pacient de la Spitalul Județean de Urgență Slatina a murit căzând de la etajul al treilea al unității medicale

Un pacient de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a murit sâmbătă după ce a căzut de la etajul al treilea al unei clădiri din unitatea medicală, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Pacientul în cauză este un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunţei, internat în urmă cu două zile în spitalul din Slatina.

“Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe sol în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunţei, judeţul Olt, ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt, conform agerpres.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori într-un atac comis miercuri în oraşul Handlova, transmite EFE, potrivit agerpres.ro.

”Starea sa este extrem de gravă”, a declarat ministrul apărării, Robert Kalinak, în cadrul unui briefing de presă în care a precizat că operaţia va dura trei ore şi jumătate, adăugând: “Ne rugăm cu toţii ca buna constituţie a premierului şi medicina modernă să îşi facă treaba”.

“Potrivit informaţiilor de care dispunem, (Fico) a suferit politraumatisme grave în urma mai multor răni prin împuşcare şi starea sa este extrem de gravă”, a spus ministrul apărării.

Potrivit lui Kalinak, atacul asupra lui Fico a fost motivat politic. “Ceea ce s-a întâmplat este un atac politic. Aceasta este absolut clar şi noi trebuie să reacţionăm în consecinţă”, a spus Robert Kalinak în briefingului de presă susţinut la spitalul unde Fico este operat.

La rândul său, ministrul slovac de interne, Matus Sutaj Estok, a declarat că autorităţile suspectează că atacul a fost motivat politic şi a fost clasificat drept asasinat, relatează Reuters.

Potrivit informaţiilor postului de televiziune TA3, autorul ar fi Juraj C., fost angajat al unui serviciu de securitate privat. Acest lucru nu a fost confirmat oficial la început.

În pofida unui embargo asupra informaţiilor, postul de televiziune a reuşit să obţină o înregistrare video de la spital. În aceasta, presupusul atacator, cu un aspect buimac, spune: “Nu sunt de acord cu politica guvernului”, relatează DPA.

Cu o voce indistinctă, el a citat ca exemplu concret planul guvernului de a închide postul public de radio şi televiziune RTVS, împotriva căruia mii de oameni au manifestat timp de săptămâni.

Ministrul de interne a anunţat o protecţie sporită a poliţiei pentru politicieni şi jurnalişti. În acelaşi timp, el a făcut apel la mass-media, la politicienii din toate taberele şi la public să înceteze să mai “incite la ură împotriva adversarilor politici pe reţelele de socializare”.

Autorități slovace: Atacul asupra lui Robert Fico este un asasinat motivat politic

Atacul comis miercuri împotriva premierului Robert Fico a fost calificat de autorităţile de la Bratislava drept un asasinat motivat politic, conform TASR, potrivit agerpres.ro.

Atacul comis împotriva premierului Robert Fico a fost clasificat drept asasinat, autorul trăgând cinci focuri de armă, a anunţat ministrul de interne Matus Sutaj Estok, dând asigurări că va face tot ce îi stă în putinţă să fie investigat în profunzime şi cât mai repede posibil.

“Ceea ce s-a întâmplat este un atac politic. Este absolut clar şi trebuie să reacţionăm în consecinţă”, a declarat şi ministrul apărării Robert Kaliniak la o conferinţă de presă organizată la spitalul unde este operat Fico.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat surse medicale, potrivit agerpres.ro.

Attila Varga a fost numit, la propunerea UDMR, judecător al CCR de către Camera Deputaţilor, în 2016, pentru un mandat de 9 ani.

Attila Varga – validat pentru un mandat de judecător la CCR

Attila Varga a primit miercuri aviz pozitiv din partea Camerei Deputaţilor pentru a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României. Deputaţii au luat decizia cu 254 de voturi pentru şi trei împotrivă. Votul a fost secret cu buletine, scrie Agerpres.

Attila Varga a fost propus de grupul UDMR. Camera Deputaţilor trebuia ca, până la data de 13 iunie, să numească un nou judecător la CCR.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!