15 C
București
marți, 7 mai 2024
Acasă Blog Pagina 2

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are trei reprezentante în prima sută. Chiar dacă nu a jucat, Simona Halep a urcat o poziție în clasament.

România are în continuare trei reprezentante în Top 100. Sorana Cîrstea este pe locul 32, în coborâre două poziţii, cu 1.619 puncte. Următoarea reprezentantă a României în clasament este Ana Bogdan, locul 63, în urcare un loc, cu 1.029 puncte, iar Jaqueline Cristian este pe 68, în urcare 5 locuri, cu 983 puncte.

Simona Halep, care a disputat un singur meci oficial de la reducerea suspendării de către TAS, este în continuare în afara primelor 1000 de jucătoare ale lumii, dar a urcat o poziție, de pe 1150 pe 1149, cu 10 puncte.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 10.910 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 7.498
3 (3). Coco Gauff (SUA) 7.313
4 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 6.673
5 (5). Jessica Pegula (SUA) 4.655
6 (7). Marketa Vondrousova (Cehia) 4.090
7 (8). Qinwen Zheng (China) 3.945
8 (6). Maria Sakkari (Grecia) 3.925
9 (9). Ons Jabeur (Tunisia) 3.748
10 (10). Jelena Ostapenko (Letonia) 3.493
………………………………………………………..
32 (30). Sorana Cîrstea 1.619
63 (64). Ana Bogdan 1.029
68 (73). Jaqueline Cristian 983
148 (143). Elena-Gabriela Ruse 502
161 (128). Irina-Camelia Begu 471
197 (196) Anca Todoni 388
198 (168). Irina Bara 386
209 (209). Miriam Bulgaru 365
227 (231). Cristina Dinu 331
232 (239). Andreea Mitu 320
……………………………………..
1.149 (1.150). Simona Halep 10

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.740 puncte
2 (2). Elise Mertens (Belgia) 8.615
3 (3). Storm Hunter (Australia) 7.695
4 (4). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.385
5 (6). Laura Siegemund (Germania) 6.210
6 (5). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 6.140
7 (7). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 5.275
7 (8). Ellen Perez (Australia) 5.275
9 (9). Vera Zvonareva (Rusia) 4.998
10 (11). Luisa Stefani (Brazilia) 4.560
……………………………………..
54 (43). Monica Niculescu 1.774
118 (83). Elena-Gabriela Ruse 794
172 (169). Oana Gavrilă 526

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele României va fi primit marți, 7 mai, la Casa Albă de către Președintele SUA, Joseph R. Biden, Jr.

Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.

Vizita Președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice.

Din delegația oficială care îl va însoți pe Președintele României la Washington, D.C., vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Primul șef de stat european onorat cu Distinguished International Leadership Award, în cei 24 de ani de la înființarea premiului

Totodată, miercuri, 8 mai 2024, Președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu Președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european.

Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.

Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.).

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini.

România (Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă) a acumulat 156,397, ceva mai puţin decât în calificări (158,798), pe care le-a încheiat tot pe locul al patrulea.

Podiumul a fost şi el identic ca în calificări, cu Italia pe primul loc, cu 164,162 puncte, urmată de Marea Britanie (162,162) şi de Franţa (158,796).

România a încheiat Europenele feminine de la Rimini cu două medalii, ambele de argint şi cucerite de Sabrina Maneca Voinea, la bârnă şi sol.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. Limitator inteligent de viteză montat la Snagov

La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă.

Un dispozitiv inovator a fost implementat pe drumul județean din Ghermănești, județul Ilfov, pentru siguranța pietonilor. Acesta utilizează senzori montați în asfalt pentru a detecta vehiculele ce circulă cu viteză excesivă în preajma trecerii de pietoni. Atunci când senzorii detectează o viteză mai mare de 30 de kilometri pe oră, bumperul se ridică la 6 centimetri și jumătate, avertizând șoferii să încetinească. Tehnologia a fost importată din Mexic și este utilizată pentru prima dată în România, reprezentând un pas important pentru creșterea siguranței rutiere în zonele cu trafic intens.

“Pe carosabil este o zonă de „Atenție, trecere de pietoni”. Exact acolo este montat un senzor în asfalt. Dacă va respecta, viteza, uitați-l respectă, se aprinde verde, începe să coboare bumperul, participantul la trafic trece fără nici un fel de problemă. A venit cineva cu viteză foarte mare, chiar cu un jeep și decât a trecut peste el, într-adevăr nu este ok pentru mașină, dar mașina și-a ținut traiectoria normală”, a declarat primarul comunei Snagov, potrivit știrileprotv.ro.

Limitatorul inteligent de viteză ar putea ajunge și în zona Pipera de lângă Capitală.

Tehnologia importată din Mexic și implementată în România a fost adusă în Europa de către un inginer român. Acesta a contribuit la montarea limitatorului de viteză inteligent în zona Ghermănești, județul Ilfov, unde dispozitivul a fost instalat gratuit, în cadrul unui proiect pilot. Chiar dacă montarea acestui tip de limitator pe un singur sens ar implica un cost estimat la 130.000 de lei, comunitatea din Ghermănești a beneficiat de această inițiativă fără a suporta cheltuieli.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima etapă din Serie B. Cu această ocazie, „Cruciații” au sărbătorit câștigarea ediției din acest an a ligii a doua din Italia.

Cremonese a marcat prima prin argentinianul Franco Vazquez (25), fost jucător al Parmei, dar Valentin Mihăilă a egalat în minutul 56, din pasa lui Dennis Man.

Mihăilă, care a evoluat 78 de minute, a ajuns la 6 goluri marcate în 31 de partide. Dennis Man a fost integralist şi a primit un cartonaş galben în minutul 38.

După acest rezultat, Parma, care era deja promovată matematic în Serie A de etapa trecută, a câștigat campionatul în Serie B, cu un meci rămas până la final.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra actriță româncă a ales să împărtășească publicului motivul pentru care povestea lor de dragoste s-a încheiat, oferind o perspectivă personală asupra situației. Această dezvăluire vine la câteva luni de la separarea lor și este susceptibilă să atragă atenția presei și a fanilor care au urmărit relația lor.

CITEȘTE ȘI – Mădălina Ghenea, alături de Radu Drăgușin! “Are nevoie de sprijinul nostru!”

Mădălina Ghenea, primele declarații după despărțire

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov, unul dintre cele mai mediatizate cupluri din ultimul an, au decis să pună punct relației. După o perioadă în care au trăit o frumoasă poveste de dragoste, cei doi au hotărât să meargă pe drumuri separate. Confirmarea oficială a despărțirii a venit chiar de la Mădălina Ghenea, care a răspuns sincer pe Instagram, în ziua de Paște. Speculațiile care au circulat în jurul relației lor găsesc acum o confirmare oficială.

„Mi se pare că e momentul potrivit să clarific faptul că eu și Grigor am decis să mergem pe căi diferite. Vă rog să respectați intimitatea noastră și să nu credeți tot ce apare despre noi. Sunt foarte recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, atât ca prieteni dragi, cât și ca iubiți în ultimii 6 ani. Din cauza programului nostru greu, al evenimentelor și responsabilităților pe care le avem, a fost cea mai bună variantă pentru a merge înainte”, este mesajul transmis de Mădălina Ghenea.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextul
relațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află
“un preşedinte foarte înţelept”.

“Vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneala mea, dar îmi permit să cer
tutela şi protecţia preşedintelui (Aleksandr Lukaşenko) şi a Belarusului”,
a declarat judecătorul Tomasz Szmydt la o conferinţă de presă desfăşurată la
Minsk. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”, a mai spus
judecătorul polonez, făcând referire la Lukaşenko, potrivit Agerpres.

“Protestez faţă de autorităţile poloneze, care, sub influenţa SUA şi a
Marii Britanii, duc ţara spre război. Poporul polonez doreşte pace şi relaţii
de bună vecinătate cu Belarus şi Rusia”, a mai spus judecătorul.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu România. Aceste coloane sunt formate în principal din sute de mașini înmatriculate în România, care se întorc în țară după ce turiștii români și-au încheiat vacanța în Bulgaria și Grecia.

Fenomenul este destul de comun în perioada vacanțelor sau în weekenduri prelungite, când mulți români aleg să călătorească în Bulgaria sau în alte țări vecine pentru a petrece timpul liber sau pentru a-și petrece concediul.

Cele mai mari două artere rutiere din orașul Ruse sunt extrem de aglomerate luni după-amiază, cu sute de mașini din România așteptând în coloană să intre în Punctul de Trecere a Frontierei Ruse-Giurgiu. Această situație este în principal generată de românii care și-au petrecut sărbătorile de Paște în Bulgaria sau Grecia și care acum, în ziua de luni, își încheie vacanța și se întorc acasă.

Nici Valea Prahovei nu scapă. Conform informațiilor furnizate de Infotrafic, polițiștii intervin activ pentru a fluidiza traficul în toate stațiunile de pe Valea Prahovei, precum și pe celelalte artere rutiere importante din întreaga țară.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial.

Plecat din linia a 3-a, poziţia a 5-a, Norris i-a devansat pe Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en-titre şi lider la zi în clasamentul general, plecat din pole-position, şi pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari), următorii doi sosiţi.

Considerat unul dintre piloţii cei mai talentaţi a noii generaţii, Norris a obţinut primul său succes în Formula 1, aducând prima victorie pentru McLaren-Mercedes după o pauză de trei ani.

Clasamentul cursei:

1. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1 h 30:49.876
2. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) +7.612
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +9.920
4. Sergio Pérez (Mexic/Red Bull) +14.650
5. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) +16.407 *
6. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) +16.585
7. Yuki Tsunoda (Japonia/Racing Bulls-Red Bull) +26.185
8. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +34.789
9. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes) +37.107
10.Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) +39.746
11. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari) +40.789
12. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault) +44.958
13. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) +49.756
14. Zhou Guanyu (China/Sauber-Ferrari) +49.979
15. Daniel Ricciardo (Australia/Racing Bulls-Red Bull) +50.956
16. Valtteri Bottas (Finlanda/Sauber-Ferrari) +52.356
17. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes) +55.173
18. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes) +1:16.091
19. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) +1:24.683

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D “40 de întrebări” cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața de artist, dar și despre averea pe care a dobândit-o de-a lungul carierei.

“Nu am crezut o clipă”

Maria Cârneci și Romulus Petrescu au trăit o poveste de iubire care a rămas în memoria și inimile multora drept un exemplu de devotament și loialitate. Legați prin jurământul solemn rostit în fața altarului, cei doi și-au început călătoria împreună în ziua în care s-au unit în căsătorie, angajându-se să fie alături unul de celălalt “până la adânci bătrâneți”.

Timp de 36 de ani, Maria și Romulus au împărțit fiecare clipă a vieții lor, experimentând împreună bucuriile și necazurile ce adesea însoțesc călătoria fiecărui cuplu. Cu răbdare și înțelegere reciprocă, au reușit să construiască o familie solidă și trainică, bazată pe respect, iubire și încredere.

Chiar și în fața provocărilor și greutăților pe care le-au întâmpinat pe parcursul vieții lor, dragostea lor a rămas neclintită, fiind un far de lumină și speranță pentru cei din jurul lor. Fiecare zi petrecută împreună a fost o binecuvântare, iar amintirea clipelor frumoase și a momentelor de fericire a continuat să îi însuflețească chiar și în cele mai dificile momente.

Cu toate acestea, destinul le-a pus în cale o încercare nemiloasă în forma unei boli cumplite, care a pus capăt brusc și tragic acestei povești de viață. După o luptă îndelungată și curajoasă, Romulus a plecat din această lume, lăsând în urmă un gol imens în inima Mariei și a întregii lor familii.

Cu toate că plecarea lui Romulus a adus durere și tristețe, amintirea dragostei lor va trăi veșnic în sufletele celor care i-au cunoscut și i-au iubit. Maria va purta mereu în inimă amintirea partenerului său de viață și va continua să ducă mai departe învățăturile și valorile pe care le-au împărtășit împreună. Pentru mulți, povestea lor va rămâne un simbol al iubirii adevărate și al puterii de a înfrunta împreună orice obstacol, fiind un exemplu de inspirație pentru generațiile viitoare.

“Așa a vrut Dumnezeu. La Târgoviște… eram așa emoționată și abia se dăduse în folosință hotelul ”Dâmbovița”, era așa prin noiembrie, era brumă și cum sunt împiedicată am făcut șpagatul, am căzut. Și-mi zice cabiniera: ”fată, aici te măriți”. Nu am crezut o clipă, am mers la spectacol, când am venit, doi boboci de trandafir și pe patul meu și al Elenei”, a spus Maria Cârneci.

“Nu cred ca găsești cântăreți bogați

Chiar dacă este una dintre cele mai solicitate interprete din țară, Maria Cârneci nu consideră că a devenit bogată pe parcursul carierei sale. Artista apreciază că a reușit să își realizeze o casă frumoasă atât pentru ea, cât și pentru fiul ei, un lucru care o face fericită. Cu toate acestea, ea remarcă faptul că nivelul de trai al artiștilor din România nu se compară cu cel al colegilor lor din străinătate.

Maria Cârneci este conștientă de importanța investițiilor în cariera sa și în imaginea sa publică. Astfel, banii pe care i-a câștigat au fost folosiți nu doar pentru satisfacerea nevoilor personale, ci și pentru a lansa piese noi și pentru a se prezenta impecabil la evenimentele la care este invitată. Pentru ea, pasiunea pentru muzică și dorința de a oferi publicului său experiențe de neuitat sunt prioritare în utilizarea resurselor financiare.

“Nu cred ca găsești cântăreți bogați, adică depinde fiecare ce a făcut. Suntem undeva la un trai decent, adică nicio comparație cu ce are un artist aici și ce are unul afară, care poate iese la pensie cu 10 cântări, nu contează treaba asta.

Adică am o locuință frumoasă, am fost în stare, pentru băiatul meu și pentru nora mea, să le cumpăr o casă frumoasă. Nu am mașină. După ce s-a întâmplat cu soțul, eu am vândut mașina. Am carnet, dar nu am putut să o mai privesc pentru că o asociam cu el. Sunt bogată într-adevăr. Eu dacă am câștigat bani, e greu să faci o piesă două, trei, cinci, zece, un CD, dar să îți lași numele pe atătea piese, cu cele mai bune orchestre din România. Costume populare, farduri, cât de cât să fiu decent îmbrăcată, să fiu coafată, să fiu cât de cât un om la care cei care mă plătesc să mă duc să cânt sau să susțin un concert să le facă plăcere. Tot timpul sunt atentă la detalii, dacă nu sunt pregătită, nu mă duc. Deci nu sunt chiar atât de bogată, am cât să mă simt bine”, a mai spus Maria Cârneci.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul Ligii 1.

Rapid a deschis scorul prin kosovarul Ermal Krasniqi, în minutul 16, dar CFR a punctat apoi de trei ori la rând la primul său meci în acest mandat al antrenorului Dan Petrescu. Daniel Bîrligea (20) a egalat din centrarea lui Philip Otele, iar apoi nigerianul a reuşit o dublă (30, 56).

Rapid a redus ecartul prin golul sârbului Borisav Burmaz (60), dar a ratat şansa de a pleca din Gruia cu un punct, după ce kosovarul Albion Rrahmani a irosit un penalty (72), şutul său fiind apărat de portarul Răzvan Sava.

Lovitura de pedeapsă a fost acordată de arbitrul Marian Barbu, după vizionarea reluărilor video, pentru un henţ comis de slovenul Matija Boben.

După cel de-al treilea succes consecutiv în play-off, CFR și-a consolidat locul secund în clasament. De cealaltă parte, Rapid este în continuare singura echipă fără victorie în play-off și ocupă poziția a șasea.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt cu un scor strâns de 1-0, obținând victoria chiar în deplasare.

FC Hermannstadt – Poli Iași 0-1

Partida a fost una echilibrată, iar prima reprize s-a încheiat fără ca vreo echipă să reușească să deschidă scorul. Cu toate acestea, în partea a doua a meciului, Poli Iași a reușit să marcheze unicul gol al întâlnirii în minutul 74, prin tunisianul Adel Bettaieb, care a finalizat cu un șut precis din interiorul careului.

Această victorie a venit ca o revigorare pentru echipa Politehnica Iași, care venea după două înfrângeri consecutive și care își propusese să revină pe drumul victoriilor. Golul marcat de Bettaieb a fost suficient pentru a aduce cele trei puncte echipei Poli Iași și pentru a le oferi suporterilor un moment de bucurie într-un sezon în care rezultatele au fost fluctuante.

Sibienii au pierdut doar al doilea lor meci pe teren propriu în acest sezon, primul eşec pe teren propriu fiind consemnat în prima etapă, 10 victorii şi opt egaluri, potrivit Agerpres.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri.

Conform Centrului chinez pentru monitorizarea seismelor, luni dimineaţă s-au produs două seisme cu magnitudinea de peste 5 în provincia Hualien, potrivit Agerpres.

Primul a avut magnitudinea 5,3 şi s-a produs în mare la ora 17:45 (ora Beijingului), la o adâncime de 20 de kilometri, iar al doilea a avut loc la ora 17:52, având o magnitudine de 5.2, la o adâncime de 25 km.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 – 19 mai 2024.

Precipitaţiile vor predomina în majoritatea regiunilor în următoarele două săptămâni, în anumite intervale de timp.

Astfel, în Banat, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade Celsius, însă la mijlocul săptămânii, în special în zilele de 9 şi 10 mai se va răci, iar temperaturile maxime vor fi general de 19 – 20 de grade. Pentru intervalul 11 – 14 mai, media temperaturilor maxime va urca uşor până spre 22 – 23 de grade, iar după 15 mai sunt estimate valori în jurul a 28 de grade. Media temperaturilor minime va fi în general de 10 – 12 grade Celsius, cu valori uşor mai ridicate după jumătatea lunii.

Vor fi ploi pe arii relativ extinse în zilele de 9 şi 10 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Crişana, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie a valorilor termice diurne de 25 – 26 de grade Celsius, însă pentru perioada 8 – 14 mai sunt prognozate temperaturi maxime mai scăzute, dar în general apropiate de mediile climatologice, cuprinse între 19 şi 22 de grade. Spre finalul celor două săptămâni de prognoza se va încălzi, astfel că media temperaturilor maxime va urca la 26 de grade. Media temperaturilor minime va fi în general cuprinsă între 9 şi 12 grade.

Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai şi în zilele de 8 şi 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Transilvania, în primele două zile din interval (6 şi 7 mai), valorile termice se vor situa peste normalul climatologic, cu o media a maximelor de 24 – 25 de grade Celsius, însă va urma o răcire semnificativă în zilele de 8, 9 şi 10 mai, când vremea va deveni răcoroasă, media regională a maximelor urmând a oscila între 16 şi 18 grade. Pentru intervalul 11 – 14 mai, media temperaturilor maxime va urca uşor până spre 20 de grade, iar după 15 mai sunt estimate valori în jurul a 25 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 6 şi 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile intramontane.

Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai şi în zilele de 8 şi 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Maramureş, prima zi din interval va fi caldă, cu temperaturi maxime în jurul a 24 de grade Celsius, însă pentru perioada 8 – 14 mai sunt prognozate temperaturi maxime mai scăzute, dar în general apropiate de mediile climatologice, cuprinse între 18 şi 21 de grade. Spre finalul celor două săptămâni de prognoză se va încălzi, astfel că media temperaturilor maxime va urca la 24 – 25 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 6 – 8 grade în perioada 9 – 15 mai şi de 10 – 12 grade în restul intervalului.

Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai şi pe parcursul zilei de 8 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Moldova, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, însă pe 8 mai se va răci accentuat, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 16 grade. Pentru intervalul 9 – 15 mai, media temperaturilor maxime va avea
mici variaţii de la o zi la alta şi se va situa între 18 şi 22 de grade, iar după 16 mai sunt estimate valori în jurul a 26 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 6 – 8 grade în perioada 9 – 15 mai şi de 10 – 12 grade Celsius în restul intervalului.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 7 – 9 mai şi după 13 mai.

În Dobrogea, în primele două zile din interval (6 şi 7 mai), media regională a temperaturilor maxime va fi de 22 – 24 de grade Celsius, va scădea la 18 grade pe 8 mai, iar în cele mai răcoroase zile din interval, respectiv pe 9 şi 10 mai se vor situa în jurul a 16 grade. Ulterior se va încălzi uşor până la valori de 20 – 21 de grade, iar după 17 mai sunt estimate maxime de 24 – 25 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 8 şi 12 grade, cu valori mai ridicate în dimineaţa zilei de 8 mai şi spre finalul intervalului de prognoza.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 9 mai şi în perioada 13 – 15 mai.

În Muntenia, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie regională a temperaturilor maxime de 26 – 28 de grade. Ulterior vremea se va răci, iar pentru zilele de 9 şi 10 mai sunt prognozate temperaturi maxime în general de 18 – 19 grade Celsius. Pentru intervalul 11 –
15 mai, media temperaturilor maxime va urca uşor până spre 21…23 de grade, iar după 16 mai sunt estimate valori în jurul a 28 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 8 – 12 grade, cu valori uşor mai scăzute în 10 şi 11 mai.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 8 şi 9 mai şi în perioada 13 – 15 mai.

În Oltenia, vremea va fi caldă în primele două zile (6 şi 7 mai), cu o medie regională a temperaturilor maxime de 26 – 27 de grade. Ulterior vremea se va răci, iar pentru zilele de 9 şi 10 mai sunt prognozate temperaturi maxime în jurul a 18 grade. Pentru intervalul 11 – 15 mai,
media temperaturilor maxime va urca uşor până spre 21 – 23 de grade, iar după 16 mai sunt estimate valori în jurul a 28 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 8 – 12 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute în 10 şi 11 mai.

Vor fi ploi în zilele de 8 şi 9 mai, iar în restul intervalului, pe arii mai restrânse şi mai ales în timpul după-amiezelor.

La munte, media temperaturilor maxime va fi de 14 grade la începutul intervalului, va oscila între 8 şi 10 grade în perioada 8 – 14 mai, iar spre finalul celei de-a doua decadă sunt estimate valori în jurul a 16 grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în cazul temperaturilor minime, care vor avea o medie de 6 grade în primele nopţi, va scădea spre 1 – 2 grad în 10 şi 11 mai şi va urca spre 8 grade la finalul intervalului.

Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai şi în zilele de 8 şi 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile şi în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război.

Acest punct de vedere este evidențiat într-un studiu realizat de “Debating Europe”, membru al grupului independent “Friends of Europe”. Raportul intitulat “2024 Voices – Citizens Speak Up!” a luat în calcul opțiunile exprimate, în anul 2024, de cetățeni din șapte țări ale Uniunii Europene: Belgia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Suedia.

Autorii studiului consideră că scăderea temerilor legate de izbucnirea unui război s-a produs pe măsură ce cetățenii au simțit, în general, un sentiment de protecție în calitate de membri ai NATO. Se observă, de altfel, că toate țările UE de unde au fost culese opinii sunt și țări membre NATO.

Pe de altă parte, locuitorii țărilor unde s-a realizat studiul s-au arătat îngrijorați și de ideea de a ajunge într-o “dependență excesivă” față de NATO.

“Pe parcursul studiului ne-am concentrat pe patru teme: sprijinirea tranziției ecologice, încurajarea creșterii incluzive și durabile, făcând ca democrația să funcționeze pentru toți și consolidarea siguranței și rezilienței. Acestea au fost punctele centrale ale discuțiilor, nu doar pentru că au fost printre cele mai presante probleme cu care se confruntă Europa în prezent, dar şi din cauza frecvenţei cu care s-au intersectat”, explică autorii studiului.

Cercetarea a măsurat, de asemenea, nivelurile de încredere acordate de cetățeni diferiților actori: Uniunea Europeană, guverne naționale și locale, organizații internaționale, societatea civilă, sectorul privat și, în unele cazuri, și mass-media și politia. Identificarea instituțiilor care se bucură de cea mai mare încredere pentru a rezolva diferite probleme este esențială pentru o transformare a societății, subliniază autorii studiului.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro.

Interviul cu Jensen Huang, șeful de la Nvidia, a fost publicat pe youtube, pe canalul “60 Minutes”, la data de 29 aprilie 2024. În deschiderea interviului se precizează că doar patru companii din lume au ajuns la valoarea de 2.000 de miliarde USD. Una dintre aceste patru companii este Nvidia. Această firmă cu sediul în California este relativ nouă, fiind înființată în anul 1993.

Jen-Hsun “Jensen” Huang s-a născut în Taiwan și are acum 61 de ani. În prezent, Huang este pe locul 17 în topul celor mai bogați oameni din lume.

Termene.ro este un site care oferă acces rapid și simplu la date fiscale, financiare și juridice. Informațiile pe care le prezintă sunt colectate din aproape 20 de surse oficiale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul “fostei Ucraine” ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Vladimir Putin.

Medvedev a fost prim-ministru al Rusiei și deține acum funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Medvedev a postat un mesaj pe rețeaua Telegram în care a amenințat statele occidentale că “trimiterea trupelor lor pe teritoriul fostei Ucraine va însemna implicarea lor directă în război. Va trebui să răspundem la asta. Și, din păcate, nu pe teritoriul fostei Ucraine”.

Dacă Rusia va riposta, șefii țărilor occidentale „nu se vor putea ascunde pe colina Capitoliului, sau în Palatul Elysee, sau în Downing Street 10”, a amenințat Medvedev, făcând aluzie la SUA, Franța și Marea Britanie. „Va urma o catastrofă globală”, a susținut Medvedev.

Cu privire la ideea avansată de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca unele țări să trimită trupe în Ucraina, Medvedev susține că a fost doar o tentativă a lui Macron de a obține capital politic.

Postarea lui Medvedev de pe internet a fost retransmisă, la data de 6 mai 2024, de agenția de presă oficială a Rusiei, TASS. Nu este clar ce-a vrut să spună Medvedev prin expresia “former Ukraine” (“fosta Ucraină”). Ar putea fi o referire la acele teritorii ale Ucrainei pe care Rusia le-a ocupat ilegal și despre care a susținut ulterior că s-au “unit” cu Rusia.

Declarațiile războinice ale lui Medvedev vin imediat după ce serviciile de informații occidentale au avertizat că Rusia ar pregăti acte de sabotaj pe teritoriul unor țări din Europa.

Citește și:

Biden vrea să trimită arme Kievului

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi între localităţile Comarnic şi Breaza. Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, dar şi pe celelalte artere rutiere importante la nivel naţional.

„Pentru siguranţa participanţilor la trafic, în condiţiile în care valorile de trafic vor creşte şi mai mult pe parcursul zilei, recomandăm conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:

– creşterea distanţei de siguranţă între vehicule;

– evitarea depăşirilor riscante, a coloanelor de autovehicule;

– planificarea cu atenţie a traseului de parcurs şi folosirea unor rute alternative;

– manifestarea respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei;

– pe autostrăzi, acordarea priorităţii la ieşirea din spaţiile de servicii, punerea în funcţiune a luminilor de avarie la încheierea unei coloane care opreşte sau încetineşte brusc.

Nu circulaţi şi nu opriţi pe banda de urgenţă în mod nejustificat!” mai indică sursa citată.

Pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

– Bucureşti – Autostrada A3 – Ploieşti – Cheia – DN 1A – Braşov;

–  Bucureşti – Autostrada A1 – Piteşti – Câmpulung – DN 73 – Râşnov;

–  Bucureşti – DN 71 – Târgovişte – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râşnov;

–  Bucureşti – Târgovişte – DN 71 Sinaia.

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti, poliţiştii rutieri recomandă şoferilor care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:

– DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

– A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

– DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele Charles, în comparație cu spectacolul pe care l-a avut la Palatul Buckingham anul trecut, de Ziua Încoronării.

Regele va sărbători modest, alături de prietenii apropiați, la Windsor. Tabloidele scriu că nici soția sa, Camilla, nu va fi prezentă, pentru că a preferat să se retragă la casa lor privată din Wiltshire, Ray Mill House.

Daily Mail scrie că Majestatea Sa dorește să sărbătorească această zi „în stilul mamei sale”, cu puțină agitație, deoarece ascensiunea sa este profund legată de trista pierdere a Reginei Elisabeta.

Palatul Buckingham va marca aniversarea Încoronării Regelui pe rețelele de socializare, în timp ce la Londra vor avea loc ceremonii militare. Trupa Regală de Artilerie Călare a Regelui va efectua o salutare regală cu 41 de tunuri și 71 de cai, care vor trage șase tunuri de câmp din epoca Primului Război Mondial. La Turnul Londrei, regimentul Honourable Artillery Company va efectua o salutare regală cu 62 de tunuri. Alte omagii vor avea loc la Edinburgh, Cardiff, York și Hillsborough, în Irlanda de Nord.

Charles se întoarce la Londra luni, după ce a primit aprobarea medicilor de a avea din nou mai multe angajamente publice în timp ce își continuă tratamentul împotriva cancerului. În weekend, presa a relatat că Prințul William ar fi îngrijorat de faptul că tatăl său își asumă prea multe responsabilități.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această zonă.

Presa din Israel relatează că sunt evacuați civilii palestinieni din zona de est a orașului Rafah. Acțiunea pentru mutarea civililor ar fi început în dimineața de luni, 6 mai 2024. Civilii sunt duși într-o “zonă umanitară” aflată în cartierele al-Mawasi și Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza.

Luni dimineață, armata israeliană (Israel Defense Forces – IDF) a împrăștiat manifeste și a difuzat instrucțiuni, prin mesaje SMS și prin apeluri telefonice, în care preciza ce zone trebuie să fie evacuate și ce trasee trebuie să fie urmate de civili pentru a ajunge în “zona umanitară”.

Rafah este și punctul de trecere a graniței dintre Fâșia Gaza și Egipt. Prin acest punct de frontieră au fost evacuați din Gaza foarte mulți cetățeni străini, inclusiv cetățeni români.

Actualul război din Orientul Mijlociu a început la data de 7 octombrie 2023, când teroriști din gruparea Hamas, cu baza în Fâșia Gaza, au atacat Israelul. Teoretic, Gaza face parte din statul palestinian. Practic, înaintea datei de 7 octombrie 2023, Gaza era sub controlul grupării Hamas. După atacul suferit asupra propriului teritoriu la data de 7 octombrie, scopul acțiunilor militare ale Israelului este distrugerea completă a grupării Hamas.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!