20.7 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăLifestyleTamaș: Steaua mi-a făcut "o ofertă de nerefuzat"

Tamaș: Steaua mi-a făcut “o ofertă de nerefuzat”

Gabriel Tamaș, transferat de Steaua București, a declarat că negocierile nu au durat mult, deoarece clubul din Ghencea i-a făcut o ofertă care nu putea fi refuzată. Tamaș a mai purtat discuții și fostul său club, Dinamo.

"Sunt foarte fericit (n.r. – că am semnat). A fost alegerea mea, m-am gândit la familie, bineînţeles. Era o ofertă care nu putea fi refuzată. Nu am stat mult pe gânduri. Am venit aici să fac performanţă. Este singurul club din România unde poţi să faci performanţă la ora actuală. Bineînţeles că mă gândesc şi la naţională. De asta am semnat cu Steaua, pentru că e văzută în toată Europa şi o să mă vadă şi selecţionerul", a spus Tamaş, potrivit Mediafax.

Tamaș a semnat un contract valabil pe doi ani de zile cu liderul Ligii I, începând din returul campionatului. El a confirmat faptul că a avut o ofertă şi de la fostul său club, Dinamo, precizând că nu îi este teamă de reacţia fanilor chiar dacă ştie că îi supără alegând să evolueze la rivala, Steaua.

"Oferta de la Dinamo a fost reală. Dar am mai spus, singurul club la care poţi face performanţă la ora actuală în România este Steaua. M-am gândit şi la familie, pentru că până la urma urmei… Ok, îi supăr pe alţii, pe suporteri, dar este alegerea mea până la urmă, ce pot să fac? Nu mi-e teamă de reacţia suporterilor, nu mi-e teamă de nimeni. Mi-e teamă dacă nu joc bine", a menţionat fundaşul.

Tamaş speră să nu îi dezamăgească pe oficialii stelişti, care i-au dat şansa să evolueze din nou la nivel înalt. "E un pas important în carieră, am 31 de ani şi vin după o accidentare. Le mulţumesc celor de la Steaua că mi-au dat oportunitatea să mai joc încă la nivel înalt, sper să nu îi dezamăgesc. Am venit ca un profesionist, un jucător care vrea să facă treabă. Sunt apt de joc, mâine voi face deplasarea în cantonamentul Stelei şi voi începe pregătirea cu echipa", a precizat Tamaş.

Întrebat ce părere are despre litigiul dintre gruparea condusă de Gigi Becali şi Clubul Sportiv al Armatei privind marca Steaua, Tamaş a răspuns: "Eu am venit să joc fotbal, să ajut echipa cum pot mai bine".

Fundaşul Gabriel Tamaş, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat, joi, o înţelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract, a declarat impresarul jucătorului, Florin Manea. "Gabriel Tamaş e jucătorul Stelei pentru următorii doi ani, a semnat acum", a declarat Manea.

Jucătorul va purta tricoul cu numărul 30 şi se va alătura în curând lotului Stelei, aflat în cantonament la Oliva Nova, în Spania.

Cele mai citite

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...

Polonia va analiza dacă poate redeschide un punct de trecere cu Belarus, spune premierul

Polonia ar putea redeschide un punct de trecere a frontierei cu Belarus, a declarat vineri premierul, în încercarea de a ajuta întreprinderile din estul...

Cătălin Predoiu a participat la o masă rotundă împreună cu  șefi de misiuni ai Uniunii Europene la București

La invitația E.S. Jean Cornet d’Elzius, ambasadorul Regatului Belgiei la București, Marian Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a participat pe 24...
Ultima oră
Pe aceeași temă